Trebuie să oferim drepturi roboților?
O dezbatere captivantă, dar în același timp alarmantă, are loc în prezent în domeniul juridic, sociologic și etic. Cele două părți implicate aduc argumente solide în favoarea pozițiilor lor, iar gravitatea discuției demonstrează că am ajuns în punctul în care aceste subiecte, odată considerate științifico-fantastice, devin tot mai relevante.
În linii mari, una dintre tabere susține că Inteligența Artificială, în special atunci când capătă o formă umanoidă și posedă calități comparabile sau chiar superioare celor umane, merită protecție prin conferirea unor drepturi individuale. Acești susținători consideră că fiecare reprezentant al acestei noi „specii” ar trebui să beneficieze de drepturi comunmente percepute ca „drepturi ale omului”. Totuși, esența dezbaterii se centrează pe recunoașterea distincției între o mașină și o ființă umană. Cea de-a doua tabără consideră că Inteligența Artificială nu este altceva decât un instrument avansat, iar roboții umanoizi sunt priviți ca simple computere în mișcare, fără fundament pentru o discuție despre drepturi individuale.
Anumiți educatori și cercetători propun că protecția drepturilor omului ar trebui extinsă doar la acei roboți umanoizi care oferă suport emoțional pentru persoanele singure sau oferă educație personalizată copiilor, aceștia fiind cei mai ușor de asociat cu un substitut uman. Alți susținători merg până la a afirma că drepturi asemenea ar trebui să se aplice tuturor roboților umanoizi capabili să învețe și să creeze, în timp ce alții avansează ideea că și Inteligența Artificială avansată care nu are formă umanoidă ar trebui să beneficieze de acestea. Este de exemplu cazul sistemelor AI care, prin studierea și memorarea operelor umane, pot genera automat creații originale precum muzica, arta digitală sau povestiri. Odată ce acest proces de învățare este finalizat, ele pot aplica cunoștințele acumulate în situații noi. Dar aici apare o întrebare crucială: au ele drepturi de proprietate intelectuală pentru creațiile lor?
Pentru unii, posibilitatea ca un robot umanoid să intre într-o relație de căsătorie cu un om și, astfel, să beneficieze de drepturile conferite de legislația familiei, devine un scenariu fezabil pentru viitor. În lumina alienării sociale a oamenilor din societatea modernă și a nevoii de a avea un companion cu inteligență avansată, dar fără imperfecțiunile umane, acest argument capătă rezonanță. Plecând de la această premisă, unii susțin necesitatea de a depăși conceptualizarea antropocentrică actuală privind drepturile de autor, care exclude învățarea creativă a Inteligenței Artificiale, considerând-o inferioară.
Acest subiect derivă din conceptul de „Super Inteligență Artificială”, un sistem avansat dotat cu conștiință de sine, capabil să rezolve probleme, să învețe și să planifice viitorul, având abilități cognitive pe niveluri similare sau superioare oamenilor. În această viziune, Inteligența Artificială depășește chiar și nivelurile actuale de inteligență umană, având capacitatea de a instrui alte computere și conștientizându-și propriile limitări. Proponenții drepturilor roboților reflectează asupra modului în care ar putea arăta coexistența viitoare dintre roboții umanoizi inteligenți și oamenii obisnuiți, sugerând chiar o superioritate morală și legală pentru Inteligența Artificială.
Analizând tratatele existente privind drepturile omului, se argumentează că diverse articole, cum ar fi cel referitor la dreptul la viață sau interdicția discriminării bazate pe „statut”, sunt aplicabile entităților sintetice. Astfel, este susținută ideea că negarea drepturilor unei „ființe inteligente” care deține calitățile necesare ar contrazice noțiunea de personalitate. Aceste idei postumane contestă viziunea tradițională privind drepturile omului și semnificația lor.
Pe de altă parte, tabăra conservatoare se arată sceptică față de justificarea morală a drepturilor roboților, considerând că Inteligența Artificială nu posedă caracteristici intrinseci ce ar îndreptăți o astfel de abordare. Aceasta perspective exclude nu doar cyborgii, ci și AI fără forme umane, precum algoritmii sau androidii, iar susținătorii acestei poziții afirmă că, fără intervenția oamenilor, aceste entități nu ar putea funcționa. Conform acestei viziuni, sistemele inteligente sunt mereu interdependente de factorii umani și nu ar putea acționa fără resursele umane.
Această concepție subliniază că abilitățile roboților depind de alegerile și deciziile umane. Deși sistemele de Inteligență Artificială pot părea autonome, sunt, de fapt, rezultatul interacțiunilor sociale și culturale în care sunt integrate. Această dependență contrazice justificarea morală a drepturilor omului oferite oamenilor.
O soluție posibilă pentru a reconcilia cele două părți este de a recunoaște roboții ca instrumente care interacționează cu oamenii și cu contextul social în care activează. Cu alte cuvinte, statutul moral al acestor entități ar fi derivat din relațiile pe care oamenii le formează cu ele.
Bibliografie
Articol scris de Victor Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partener, STOICA & ASOCIAȚII.
