Între GESTAPO și STASI. O Cronică de Teatru: „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright

În 1993, la scurt timp după prăbușirea Zidului Berlinului, Doug Wright, un tânăr ziarist și dramaturg american, și-a început căutările pentru a descoperi destinul unui om cunoscut la naștere sub numele de Lothar Berfelde, devenit faimos ca Charlotte von Mahlsdorf. Considerată un simbol al comunității LGBTQ+, Charlotte a fost distinsă cu o medalie de onoare de către autoritățile Germaniei unite. Aceasta a fondat un muzeu dedicat antichităților, unde se găseau fonografe, gramofoane, ceasuri și miniaturi, și a reușit să supraviețuiască celor două regimuri totalitare, nazismul și comunismul, transformându-se dintr-o victimă posibilă a vremurilor în subiect de fascinație pentru Wright.

Doug Wright a avut ocazia să interacționeze cu Charlotte, înregistrând zeci de ore de dialoguri, în care ea relata amintiri legate de Gestapo și STASI, agenția de poliție secretă din Germania de Est.

Accesând arhivele STASI și descoperind un dosar care o avea pe Charlotte ca informatoare, Wright a dorit să aprofundeze complexitatea relațiilor dintre victimă și călău. În acest context, Charlotte a fost acuzată că a trădat un prieten, Alfred, un alt colecționar de gramofoane, în favoarea autorităților.

Întrebările ridicate de Charlotte sunt complexe: a fost ea un călău în adevăratul sens al cuvântului sau și o victimă a condițiilor neprielnice ale vremii? A acționat din sadism sau dintr-o alegere forțată de circumstanțe? Care sunt vulnerabilitățile unei ființe umane, mai ales în cazul celor care nu se încadrează în normele sociale?

Aceste dileme formează substratul piesei lui Doug Wright, bazată pe mărturiile lui Charlotte von Mahlsdorf. Această dramă a câștigat atât Premiul Tony, cât și Premiul Pulitzer și s-a integrat în repertoriul Teatrului Mic, după o prezentare anterioară la Odeon.

În producția de la Odeon, regizată de Beatrice Rancea, rolul Charlottei a fost interpretat de Mircea Constantinescu, fiind acompaniat de o distribuție care include nume precum Sorin Gheorghiu, Dimitri Bogomaz, Marian Lepădatu și Bianca Gabriela Cristea. La Teatrul Mic, regizoarea Teodora Petre și actorul Gabriel Costin au ales să realizeze un one man show impresionant, unde Costin joacă toate rolurile, de la Lothar, Charlotte, la diverse personaje includ prietenii și ofițerii STASI.

Spectacolul îl provoacă pe personajul lui Charlotte să-și reviziteze trecutul, având la bază un decor creat de Ioana Pascha. Interpretarea lui Gabriel Costin reușește să redea nu doar aspecte fizice, ci și profunzimea emotiilor personajului, combinând elemente de umor și dramă.

Prin intermediul interviului, Charlotte își reevaluează viața, navigând prin spații simbolice ce aduc în prim-plan amintiri incomplete, ale căror detalii ne rămân necunoscute. Deși tentativele de a dovedi autenticitatea acestor amintiri sunt evidente, ele pot fi frustrant de evazive.

Light design-ul Ioanei Pascha subliniază contrastul dintre lumini și umbre, reflectând evenimentele istorice și existența complexă a Charlottei. Temele discutate variază de la ascensiunea nazismului la dilemele legate de granițele dintre cele două Germanii și implicațiile acesteia asupra vieții de zi cu zi.

Spectacolul de la Teatrul Mic explorează teme profunde despre umanitate, destin și conceptul de timp.