La închiderea unei publicații românești: mesajul conducerii editoriale

În ziua în care platforma își înceta activitatea, echipa unei publicații românești a transmis cititorilor un mesaj de încheiere. Acest text reiterează cuvântul redactorului-șef, ca ultimul glas al conducerii către public.

Nu este momentul să speculez despre ce ar fi putut fi sau nu. Plec cu recunoștință din această redacție, la care am contribuit cu mândrie încă de la început.

Voi păstra proiectele la care am lucrat, multe dintre ele simțindu-se ca privilegii. Am avut la dispoziție timp și libertate pentru a explora, iar îngrijirea fondului și a formei a fost o bucurie, similar cu un cofetar care decorează cu migală tortul său preferat.

Astfel am observat cum românii din diaspora au adus elemente din Europa în comunitățile de origine, schimbând fața multor regiuni. Am urmărit cum viața în România s-a transformat din anii 1990 încoace, o poveste ce s-a suprapus peste experiența mea, fiind alături de țară în era ei.

Înainte de închidere, am acordat voce femeilor ce au vorbit deschis despre prețul fertilizării in vitro, în contextul blocării sprijinului public, iar România riscă să rămână singura țară din UE fără un program național în acest domeniu.

Dincolo de ceea ce am scris, păstrez articolele pe care le-am editat, încrederea colegilor că voi înțelege munca lor și o voi îmbunătăți, cu povești mai clare, documentare mai atentă, titluri mai surprinzătoare sau prezentări vizuale mai creative.

Îmi rămân momentele încărcate de energie când o idee bună prindea viață și ochii colegilor se luminau, iar tu erai acel impuls care inspira.

Rămân proiectele neterminate din arhiva comună, schițe de articole, planuri pentru subiecte noi, formate, rubrici și ambiții pentru edițiile viitoare. Poate unele dintre ele vor găsi alt drum și vor ajunge la voi printr-o altă cale.

Vor rămâne amintirile zilelor de luni, când ședința de la ora 10 se dezvolta în conversații pline de povești. Seriile în grădină sau în baruri din oraș, cu vin și discuții despre foste joburi, însoțite de un joc care, inițial, părea serios, dar ne făcea să râdem până la lacrimi. Cadourile de Secret Santa rămân, iar dulciurile aduse în deplasări vor rămâne ca amintire.

Îmi vor rămâne colegii cu care sper să mă întâlnesc iar în această lume mică, în care fiecare își caută drumul prin instituții și proiecte din presă. Iar voi, interlocutorii noștri, veți apărea în următorul material, oriunde îl veți găsi.

Poate data viitoare vom reuși să-i aducem și pe prieteni, astfel încât să fim mai mulți și mai puternici împreună.