Liderul unei companii cu multiple locații în România avertizează că americanii vor suporta costurile taxelor vamale impuse de Trump

Președintele SUA, Donald Trump, prin creșterea taxelor vamale aplicate importurilor, va influența în mod direct prețurile din piața americană, a declarat joi directorul executiv al retailerului de modă rapidă H&M, care se adaptează lanțul de aprovizionare la noile condiții comerciale, conform Reuters.
Cele mai importante fabrici ale H&M sunt amplasate în China – unde Trump a impus o taxă vamală suplimentară de 20% asupra importurilor – și în Bangladesh, o țară care se află pe lista celor posibile măsuri de taxare „reciprocă”, ce ar urma să fie anunțate pe 2 aprilie.
Conform Reuters, piața din Statele Unite este a doua ca mărime pentru H&M în ceea ce privește vânzările, iar retailerul s-ar putea vedea nevoit să crească prețurile pentru a compensa efectele taxelor vamale. În România, H&M deține peste 50 de magazine.
„În cele din urmă, consumatorul va suporta costurile”, a declarat CEO-ul H&M, Daniel Erver, într-un interviu pentru Reuters. „Noi credem în comerțul global desfășurat în mod echitabil, iar taxele vamale nu contribuie la susținerea dezvoltării comerțului global”, a accentuat el.
Erver a adăugat că H&M se pregătește activ pentru viitoarea rundă de taxe vamale anunțate de Trump, menționând totodată că acestea reprezintă o „țintă în mișcare” din cauza incertitudinilor legate de țările vizate de președinte.
„Facem demersuri pentru a muta producția în piețe care sunt mai puțin afectate de taxe vamale, acolo unde este posibil și unde putem obține un produs de calitate similară”, a mai spus el, fără a numi țările implicate.