Microsoft va elimina Control Panel din Windows după aproape 40 de ani

Microsoft va elimina Control Panel din Windows după aproape 40 de ani
Laptop cu sistemul de operare Windows instalat, FOTO: Wachiwit / Dreamstime.com

Microsoft a confirmat că va renunța la componenta Control Panel din Windows, marcând sfârșitul unei eră de aproape patru decenii. Această decizie are ca scop încurajarea utilizatorilor să adopte aplicația mai modernă Settings, potrivit unui comunicat publicat de companie.

Informația a fost divulgată într-un document de tip „tech support” lansat săptămâna trecută. Control Panel a fost parte integrantă a sistemului de operare Windows încă din 1985, dată la care a fost introdus prima versiune a Windows 1.0.

Potrivit Microsoft, aplicația Settings oferă o experiență modernă și intuitivă. Aceasta a fost introdusă odată cu Windows 8 în 2012 și a început să preia treptat funcțiile Control Panel,

Documentul subliniază că „Control Panel este în curs de eliminare treptată în favoarea aplicației Settings.” Deși redirecționarea utilizatorilor către aplicația Settings a început încă din octombrie 2020, acest document confirmă pentru prima dată intenția de a elimina definitiv Control Panel.

Site-ul Ars Technica menționează că, odată cu Windows 11, lansat în 2021, Settings a înlocuit majoritatea funcțiilor Control Panel, rămas doar câteva excepții pentru utilizatorii care preferă opțiunile tradiționale.

Deși utilizarea Control Panel a scăzut, anumite funcții, cum ar fi panoul Display și butonul Add/Remove Programs, au rămas neschimbate. Totuși, noul document sugerează că și acestea ar putea fi eliminate într-o viitoare actualizare a Windows.

Compania nu a specificat data exactă pentru eliminarea Control Panel, ci a menționat doar că aceasta va fi realizată treptat.

FOTO Articol: © Wachiwit | Dreamstime.com

Recomandari
Show Cookie Preferences