„Ne angajăm să luptăm pentru siguranța tuturor femeilor și fetelor”. Protest împotriva violenței de gen, după tragedia din Prahova

O nouă manifestație este programată pentru 18 iunie, în fața Guvernului, solicitând autorităților măsuri concrete pentru prevenirea violenței de gen. Această acțiune vine ca reacție la crimă din comuna Lipănești, Prahova, unde o tânără de 22 de ani a fost omorâtă de fostul partener, chiar pe stradă, în fața copiilor.
Protestul din Piața Victoriei va începe la ora 19.30 și se desfășoară la aproape două săptămâni după o altă acțiune similară, organizată ca urmare a crimei din Cosmopolis, la care au participat mii de oameni. Acum, manifestația este convocată după un nou caz de femicid, al 26-lea din acest an.
„Acest fapt indică faptul că o femeie este ucisă în fiecare săptămână. Zeci de femei sunt victime ale violenței în România, doar din cauza faptului că sunt femei. Violența asupra femeilor este insuficient sancționată și tolerată de către cei care ar trebui să ne protejeze, fiind deseori transformată în blamare a victimei”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului.
Până la ora 12:00, peste 1.000 de persoane au reacționat pe pagina de eveniment creată de Centrul FILIA, solicitând autorităților acțiuni rapide pentru a combate violența de gen:
- Cerem ca toate formele de violență să fie sancționate conform legii.
- Cerem ca evaluarea riscurilor să devină obligatorie în toate cazurile de violență domestică, atât pentru parchete, cât și pentru instanțe.
- Cerem alocarea de fonduri suficiente pentru sprijinirea serviciilor destinate victimelor și agresorilor.
- Cerem formarea continuă a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, profesioniștilor din domeniul sănătății și asistenților sociali în ceea ce privește violența de gen.
- Cerem existența unor date centralizate și transparente referitoare la femicide și toate formele de violență de gen.
- Cerem ca investigarea și soluționarea cazurilor de violență de gen să fie efectuate într-un termen rezonabil.
- Cerem ca supraviețuitoarele violenței de gen să aibă posibilitatea de a depune plângere sau acțiune penală fără limită de timp.
- Cerem implementarea unor măsuri de prevenție eficiente, bazate pe educație: conceptele de consimțământ, relații sănătoase și egalitate de gen trebuie incluse în programa școlară.
- Cerem consultarea și integrarea organizațiilor feministe și experților independenți în elaborarea politicilor privind violența de gen.
Un alt caz de femicid, la două săptămâni distanță de crima din Cosmopolis
O tânără de 22 de ani din Lipănești a fost omorâtă de fostul partener chiar în fața mamei și copiilor ei, după ce victima luase decizia de a se despărți și de a se întoarce la părinți.
În dimineața tragediei, bărbatul a fost vizitat de poliție, dar a fost lăsat în libertate. Agresorul o abuzase pe tânără fizic, psihic și sexual încă din adolescență.
Patriarhia Română a emis un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de cazurile frecvente de femicid din ultima vreme: „Patriarhia Română își manifestă preocuparea profundă legată de aceste fenomene, care afectează grav demnitatea umană și unitatea familiilor.”
Instituția subliniază că „orice formă de violență contravine învățăturii creștine, iar toate abuzurile nu doar că rănesc corpul, ci și sufletul persoanei afectate, provocând traume greu de dus pe termen lung.”