„O decizie inacceptabilă”. Reacțiile unei asociații auto privind amânarea programului Rabla

Motivul suspendării programului Rabla nu este clar, iar decizia este considerată inacceptabilă, având în vedere că a fost luată cu mai puțin de 24 de ore înainte de prima etapă a programului. Astfel se exprimă Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care aduce în discuție cifre relevante pentru piața auto locală.
Decizie abruptă și lipsită de explicații
Asociația Constructorilor de Automobile din România – ACAROM a luat act de decizia Administrației Fondului pentru Mediu – AFM de a suspenda lansarea programului Rabla, ediția 2025.
„Decizia aceasta afectează grav piața de vehicule noi din România, care se află deja într-o scădere accentuată (-26% înmatriculări de vehicule noi pentru persoane fizice în primele 5 luni din 2024). De asemenea, cetățenii români așteptau cu nerăbdare să își achiziționeze un autoturism nou cu sprijinul acestui program. În plus, companiile care produc, vând și distribuie vehicule noi în România si-au creat stocuri importante pentru a răspunde cererii, ceea ce generează costuri suplimentare,” afirmă reprezentanții ACAROM.
„Lipsa de claritate privind motivele din spatele acestei decizii bruște este inacceptabilă, iar implementarea sa cu doar o zi înainte de demararea programului pentru persoanele fizice este inadecvată.”
Programul Rabla joacă un rol semnificativ în ceea ce privește obiectivele de mediu, facilitând scoaterea din circulație a vehiculelor vechi și introducerea de modele noi, având și un impact economic pozitiv prin finanțarea sa din fonduri obținute din certificate verzi (destinate exclusiv inițiativelor ecologice).
Acest program contribuie la vânzarea de vehicule noi, generând astfel încasări de TVA și alte taxe, analizate la raportul de 1,5 lei beneficiu la 1 leu investit, sume ce sunt colectate la bugetul de stat și pot fi folosite pentru diverse tipuri de finanțări și cheltuieli, conform asociației.
„Ne îngrijorează situația clienților care deja au efectuat plăți inițiale, au început contractarea de împrumuturi sau chiar au casat vehiculele vechi în anticiparea acestui program. Avem speranța că noul guvern va lua decizia corectă, așteptată atât de companii, cât și de cetățenii României și susținem demararea programului Rabla pentru persoane fizice cât mai rapid,” a declarat Adrian Sandu, secretar general al ACAROM.
Starea pieței și a parcului auto din România, prezentată prin cifre
- România se confruntă cu unul dintre cele mai îmbătrânite parcuri auto din Uniunea Europeană, având o medie de 15,4 ani, cu 3 ani mai mult decât media UE (12,5 ani). România ocupă locul 3 în acest clasament, după Grecia (17,5 ani) și Cehia (16,2 ani).
- În 2024, 70% dintre autoturismele înmatriculate pentru prima dată în România sunt second-hand.
- După eliminarea taxei de primă înmatriculare în 2017, ponderea autoturismelor second-hand înmatriculate a crescut cu 7%, de la 76% în 2016 la 83% în 2017, stabilizându-se apoi la 70% în 2024.
- Peste 80% dintre autoturismele din România au o vechime mai mare de 10 ani, comparativ cu o medie de 45% în Uniunea Europeană.
- În intervalul 2007–2024, România a importat 5,3 milioane de autoturisme second-hand.
- Dacă aceste tendințe continuă, se preconizează că vârsta medie a parcului auto va ajunge la 17 ani până în 2030, iar o apropiere de pragul anului 2035 (cu zero emisii din transportul auto) ar putea aduce un val și mai mare de autoturisme second-hand în România.
- Îmbătrânirea parcului auto complică eforturile de reducere a emisiilor de CO2 și de atingere a obiectivelor stipulate în cadrul Pactului Ecologic European (Green Deal) și de alte inițiative menite să diminueze poluarea în sectorul auto.
Sursa foto: Dreamstime.com