Posibile creșteri de două ori a tarifelor pentru energia electrică în Republica Moldova, din cauza crizei din Transnistria
Se preconizează că tarifele pentru energia electrică în Republica Moldova vor suferi o majorare semnificativă. Motivele pentru această ajustare sunt suspendarea livrărilor de energie electrică „ieftină” din regiunea transnistreană, energie ce era generată folosind gaz rusesc.
Livrările au fost oprite începând cu 1 ianuarie, iar în prezent, 62% din necesarul de consum este satisfăcut prin importuri din România, majoritatea provenind de pe bursa română OPCOM.
Companiile Premier Energy și FEE-Nord au solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o majorare a tarifelor, respectiv până la 5,13 MDL/kWh (echivalentul a 1,28 lei românești/kWh) pentru consumatorii din regiunile centrale și sudice, în timp ce FEE-Nord propune un tarif de 4,53 MDL/kWh (aproximativ 1,13 lei românești/kWh) pentru consumatorii din zona de nord.
În prezent, utilizatorii casnici din sudul și centrul țării, care primesc energie de la Premier Energy, plătesc 2,34 MDL/kWh (0,58 RON). În același timp, consumatorii din partea de nord a Moldovei, care sunt deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord”, achită 2,84 MDL/kWh (0,21 RON/kWh).