Quincy Jones, un titan american al muzicii, a încetat din viață

Quincy Jones, un titan american al muzicii, a încetat din viață
Quincy Jones cu fiica sa, actrița Rashida Jones și Will Smith. Sursă foto: Yui Mok / PA Images / Profimedia

Quincy Jones, o legendă a industriei de divertisment din America, cunoscut pentru colaborările cu artiști celebri precum Frank Sinatra, Michael Jackson și Will Smith, a decedat la vârsta de 91 de ani, conform celor de la The Guardian.

Arnold Robinson, purtătorul de cuvânt al lui Jones, a anunțat că acesta a murit duminică seara în reședința sa din Bel Air, Los Angeles, alături de familie. „Cu inimi pline, dar frânte, suntem nevoiți să anunțăm trecerea în neființă a tatălui și fratelui nostru, Quincy Jones”, a transmis familia.

„Cu toate că aceasta este o pierdere imensă pentru noi, celebrăm viața extraordinară pe care a avut-o și știm că nu va mai exista nimeni asemănător.”

Jones a fost, fără îndoială, una dintre cele mai versatile personalități din cultura pop a secolului XX, fiind cunoscut pentru producerea albumelor iconice Off the Wall, Thriller și Bad pentru Michael Jackson în anii '80, contribuind astfel la transformarea acestuia în cel mai mare artist pop din toate timpurile. De asemenea, Jones a colaborat cu Sinatra, Aretha Franklin, Donna Summer și mulți alții.

De asemenea, Jones a compus coloana sonoră pentru filmul britanic de succes din 1969 „The Italian Job”, care a avut-o în distribuție pe legenda cinematografiei, Michael Caine, conform celor de la Sky News.

Pe parcursul unei cariere impresionante de peste 75 de ani, a obținut 28 de premii Grammy din 80 de nominalizări. Revista Time l-a desemnat ca fiind unul dintre cei mai influenți muzicieni de jazz ai secolului XX.

Recomandari
Show Cookie Preferences