Raport științific: Cât timp ar dura să circumnavighezi planeta Marte pe jos? ● Materia întunecată ar putea fi o invenție a fizicienilor ● Vacile modificate genetic ar putea soluționa deficitul de insulină
Cât timp ar dura să circumnavighezi planeta Marte pe jos? ● Materia întunecată ar putea fi o invenție a fizicienilor ● Vacile modificate genetic ar putea soluționa deficitul de insulină
Cât timp ar dura să circumnavighezi planeta Marte pe jos?
Dacă te-ai întrebat vreodată acest lucru, nu ești singur. Această întrebare a fost analizată de astrofizicianul Erdal Yigit de la Universitatea George Mason din Virginia, SUA, conform Space.com. El afirmă că, deși există multe variabile, se poate determina o estimare destul de precisă.
În esență, susține cercetătorul, o persoană care ar parcurge circumferința Ecuatorului ar avea de străbătut aproximativ 21.400 kilometri. Această distanță ar fi cu 160 de kilometri mai mică dacă ar străbate Marte de la nord la sud, dar ar înfrunta condiții mult mai dificile decât pe restul planetei.
Un aspect interesant este că pe Marte, conform lui Erdal Yigit, un om ar călători cu o viteză similară celei de pe Pământ, adică aproximativ 5 kilometri pe oră, în ciuda gravitației cu 40% mai scăzute. Astfel, dacă individul ar călători non-stop, ar avea nevoie de aproximativ 4.290 de ore.
O zi marțiană, cunoscută și sub numele de sol, are o durată de 24,7 ore pe Pământ. Aceasta înseamnă că ar fi necesare 174 de soli pentru a completa circuite în jurul planetei. Reprezintă cam un sfert dintr-un an marțian, care are un total de 668,6 soli. Este evident că nimeni nu poate călători continuu o perioadă atât de îndelungată. De aceea, conform astrofizicianului, ar trebui să se ia în considerare o perioadă de somn de aproximativ opt ore pe noapte. În total, ar fi necesar să se adauge 56 de zile marțiene la timpul călătoriei.
De asemenea, nimeni nu poate să călătorească fără opriri. Prin urmare, ar trebui incluse 30-35 de zile marțiene pentru pauze. Așadar, călătoria ar dura în total 265 de soli, ceea ce reprezintă 40% dintr-un an marțian.
Este adevărat că nu va exista prea curând cineva dispus să se aventureze în asemenea proiect, dar pe Pământ au existat mulți călători îndrăzneți, ceea ce sugerează că, în viitor, există șanse ca cineva să își încerce norocul pe Marte.
Mai mult, subliniază Erdal Yigit, aceste calcule sunt relevante și pentru alte scopuri. În perspectiva unor viitoare misiuni cu echipaj uman, este important de știut că, deși rovere sunt utile, acestea se pot defecta. În astfel de cazuri, omul rămâne cea mai avantajată opțiune de explorare.
Materia întunecată ar putea fi o invenție a fizicienilor
Un recent studiu publicat în The Astrophysical Journal, realizat de Dr. Rajendra Gupta, un fizician de la Universitatea din Ottawa, contestă modelul teoretic actual al Universului. Conform acestuia, materia întunecată nu ar exista, iar oamenii de știință ar fi creat acest concept pentru a explica fenomenelor care nu interacționează cu lumina sau cu câmpul electromagnetic.
Modelul propus de Dr. Gupta îmbină două idei pentru a clarifica anomaliile percepute, cum ar fi pierderea energiei luminii pe distanțe lungi și slăbirea forțelor care guvernează Universul pe măsură ce acesta se expandează. Aceasta analiză se bazează pe distribuția galaxiilor și pe studiul evoluției luminii de la începutul existenței Universului.
Conform studiului, vârsta reală a Universului ar fi în jur de 26,7 miliarde de ani (de două ori mai mult decât estimările actuale), iar modelul standard folosit, care sugerează că 27% din Univers este compus din materie întunecată, ar fi eronat.
În realitate, afirmă Dr. Gupta, accelerarea expansiunii Universului nu este provocată de energia întunecată, ci poate fi explicată prin slăbirea forțelor naturale în contextul expansiunii. Astfel, fizicianul canadian subliniază că noul său model cosmologic elimină ipoteza de existență a materiei întunecate, bazându-se strict pe observațiile observaționale actuale.
Dacă modelul său ar fi valid, aceasta ar impune o revizuire majoră a literaturii de specialitate. În plus, suma considerabilă investită în căutarea acestei teorii ar fi, în acest caz, o investiție în van.
Vacile modificate genetic ar putea soluționa deficitul de insulină
O echipă de biologi și geneticieni americani de la Universitatea din Illinois Urbana-Champaign a anunțat recent modificarea genetică a unei vaci, astfel încât laptele acesteia să conțină proinsulină, precursoare a insulinei.
Cercetarea, publicată în revista Biotechnology Journal, detaliază inserția de secvențe ADN responsabile de producerea proinsulinei în zece embrioni de vacă, dintre care unul a ajuns la maturitate.
Cercetătorii precizează că acest animal nu poate reproduce (nici natural, nici prin tehnici de fertilizare), dar a fost capabil să producă lapte în urma unui tratament hormonal.
Deși cantitatea de lapte obținută a fost semnificativ mai mică decât cea normală, analizele au confirmat prezența proinsulinei, ce poate fi utilizată ulterior pentru obținerea insulinei.
Acesta nu este un prim experiment de acest gen; în 2014 a fost realizat un studiu similar cu rezultate asemănătoare pe șoareci de laborator. Extrapolând datele obtinute, cercetătorii estimează că un litru de lapte ar putea genera 28.818 unități de insulină (o doză de insulină fiind de 0,0347 de miligrame). Astfel, o turmă de 100 de vaci ar putea satisface necesarul de insulină al unei țări.
Mai mult, cercetătorii afirmă că cu o turmă mai mare, s-ar putea asigura întreaga necesitate de insulină a planetei, și asta într-un singur an.
Sursa foto: profimediaimages.ro
