Recenzie literară: „Văduva” de José Saramago
În anul 1947, o editură din Portugalia lansa o carte intitulată Terra de Pecado. Autorul, un tânăr care își întreținea familia muncind ca simplu copist în cadrul Spitalelor Civile din Lisabona, avusese inițial un alt titlu în minte, însă editorul s-a rezervat dreptul de a decide numele lucrării. Ulterior, cartea avea să revină în atenția publicului sub titlul Văduva, așa cum își dorea Saramago, care va primi Premiul Nobel în 1998. În Avertismentul ediției definitive, el dezvăluie cum, în 1947, la doar 27 de ani, cunoștea puțin despre Robatejo, locul acțiunii, și aproape nimic despre subiectul văduviei. Autorul le cere cititorilor să abordeze Văduva cu îngăduința specifică unei lucrări de debut.
Am citit Văduva în anul 2024, când, grație eforturilor editurii Polirom și ale traducătoarei Simina Popa, romanul a fost publicat în limba română, în prețioasa serie José Saramago. Am abordat lectura fără a lua în considerare vârsta de 27 de ani a autorului în momentul scrierii cărții, ignorând cererea sa de indulgență formulată în timp. Am descoperit în paginile acestei lucrări semnele geniale ce aveau să definească cariera ulterioară a scriitorului. Văduva nu are nevoie de iertare; Saramago demonstrează din acest debut abilitatea de a povesti, fascinând cititorul prin palpitul vieții și construind o lume complexă, presărată cu reguli și constrângeri. Personajele par a fi opuse, dar se completează în mod surprinzător, în timp ce Saramago dovedește un simț fin al observației, reușind să descrie atât spații, cât și emoții profunde.
Acțiunea din Văduva începe cu moartea. Odată cu dispariția lui Manuel Ribeiro, moșierul din Rabatejo și soțul Mariei Leonor, autorul detaliază acest eveniment tragic, încheind romanul cu vestea șocantă a decesului doctorului Viegas. Acesta s-a ocupat de Manuel și a salvat-o pe Maria Leonor de la moarte, planificând o căsătorie cu ea pentru a scăpa de presiunea tensionată creată de servitoarea Benedita, care impune strictețea doliului și a normelor morale. Deși Benedita, o figură asemănătoare cu Bernarda Alba, o iubește pe Maria Leonor ca pe o fiică și o îngrijeşte cu devotament, tensiunea crește atunci când o altă servitoare sugerează că stăpâna are nevoie de un bărbat. Benedita se vede nevoită să acționeze atunci când observă o apropiere între Maria Leonor și António, fratele decedatului. Rezultatul este o expulzare rapidă a lui António din moșie, generată de o poveste de discreditare inventată de Benedita. Maria Leonor acceptă căsătoria cu doctorul, dar aceasta este subminată de vestea tragică a accidentului fatal care i-a curmat viața medicului înainte de a putea avea o viață normală împreună.
