Robert Fico provoacă șefa diplomației europene, anunțând că va participa la parada militară organizată de Putin, pentru a aduce „omagiu soldaților Armatei Roșii”

Robert Fico provoacă șefa diplomației europene, anunțând că va participa la parada militară organizată de Putin, pentru a aduce „omagiu soldaților Armatei Roșii”
Președintele rus Vladimir Putin (dreapta) și prim-ministrul slovac Robert Fico (stânga), în timpul întâlnirii lor de la Kremlin, în Moscova, Rusia, pe, 22 decembrie 2024. FOTO: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia

Premierul slovac Robert Fico a declarat că va participa la parada militară de Ziua Victoriei, ce va avea loc la Moscova pe 9 mai, ignorând avertismentul șefei diplomației europene, Kaja Kallas, care a îndemnat liderii europeni să evite acest eveniment.

„Voi merge la Moscova pe 9 mai”, a transmis Fico într-o postare pe Facebook, marți seară.

În aceeași zi, Kallas a făcut apel către liderii europeni să boicoteze ceremonia, care comemorează 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind importanța solidarității cu Ucraina în contextul actualei situații de conflict. Participarea la parada de la Moscova „nu poate fi acceptată de partea europeană, având în vedere că Rusia se află în mijlocul unui război pe scară largă în Europa”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate.

În postarea sa, Fico a răspuns direct avertismentului lui Kallas, afirmând că are dreptul să călătorească la Moscova.

„Doamnă Kallas, vreau să vă reamintesc că sunt prim-ministrul legitimat al Slovaciei – o țară suverană”, a scris el.

„Nimeni nu poate decide în locul meu unde să călătoresc. Mă voi îndrepta spre Moscova pentru a aduce omagiu miilor de soldați ai Armatei Roșii care au sacrificat viețile eliberând Republica Slovacă”, a adăugat premierul slovac.

Guvernul lui Vladimir Putin a invitat lideri mondiali la evenimentele dedicate celei de-a 80-a aniversări a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, incluzând Slovacia și Serbia, dar și lideri din China, India, Brazilia și Armenia.

Moscova a utilizat frecvent comemorările istorice pentru a justifica agresiunea sa în Ucraina, Putin afirmând că „operațiunea militară specială” vizează un proces de „denazificare” a Ucrainei.

Fico a anunțat inițial, în noiembrie 2024, planurile sale de a participa la parada din 9 mai. Luna următoare, premierul slovac a făcut o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu Putin, devenind astfel al treilea lider european care a realizat o astfel de vizită de la începutul conflictului din Ucraina.

Întâlnirea cu Putin a provocat proteste în Slovacia, cetățenii criticând politica lui Fico favorabilă Kremlinului. Pe lângă dorința de a întări relațiile cu Moscova, Fico s-a opus constant asistenței militare destinată Ucrainei din partea blocului comunitar.

În aceeași zi de 9 mai, guvernul ucrainean a invitat lideri și oficiali de rang înalt din UE la Kiev, ca o reacție la parada militară tradițională organizată de Moscova.

Recomandari
Show Cookie Preferences