Alerte meteo noi de ninsori în toată țara, valabile până duminică. La munte, strat de zăpadă de până la 20 de centimetri

Alerte meteo noi de ninsori în toată țara, valabile până duminică. La munte, strat de zăpadă de până la 20 de centimetri

Administrația Națională de Meteorologie anunță că până duminică, 13 aprilie, la munte va continua să ningă viscolit, cu acumulări de zăpadă de până la 20 de centimetri, iar în restul țării se vor înregistra precipitații mixte și intensificări ale vântului.

ANM a emis o atenționare meteorologică, valabilă până dimineața de duminică, pentru jumătate din țară. În perioada 11 aprilie, ora 10:00 - 13 aprilie, ora 10:00, ninsorile vor continua la munte, iar în alte zone ale țării vor fi precipitații slabe, mixte, în special pe parcursul zilei de vineri.

În anumite zone montane din nordul și centrul țării se va forma polei. Vântul va sufla cu intensificări temporare, atingând viteze de 45-55 km/h, vineri, în majoritatea regiunilor, și sâmbătă, în est, sud-est și zonele montane.

Noaptea de sâmbătă spre duminică va aduce temperaturi minime cuprinse între -4 și 2 grade în nordul, centrul și estul țării, iar pe alocuri vor apărea brumă și îngheț la sol.

Meteorologii au emis, de asemenea, o atenționare cod galben, valabilă până sâmbătă, 12 aprilie. În zona montană, ninsorile vor continua, iar stratul de zăpadă poate ajunge la 10-20 de centimetri. În special în zona înaltă a Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură, se preconizează intensificări ale vântului, cu viteze cuprinse între 60-80 km/h, asociate cu viscol.

De asemenea, vineri, până la ora 22:00, în Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei și sud-estul Moldovei, vântul va sufla cu intensificări de 50-60 km/h.

Vineri, până la prânz, în zona montană a județelor Argeș, Prahova și Dâmbovița, la altitudini de peste 1800 de metri, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului, atingând rafale de 120-140 km/h. Totodată, până la ora 15:00, se vor semnala intensificări ale vântului în zona de munte a județelor Sălaj, Cluj și Satu Mare, cu viteze la rafală de 50-65 km/h.

Prognoza meteo pentru București

În București, până sâmbătă dimineață, vremea va fi rece, cu cer temporar noros și posibilitatea de ploi slabe în cursul serii și al nopții. Vântul va fi slab până la moderat, cu intensificări pe timpul zilei (rafale de 35-40 km/h). Temperatura maximă va atinge aproximativ 11 grade, iar temperatura minimă va fi, de asemenea, ușor mai ridicată decât în nopțile anterioare, situându-se între 3 și 5 grade.

Începând cu sâmbătă dimineață și până duminică dimineață, se preconizează o ușoară încălzire față de zilele anterioare, însă valorile termice diurne se vor menține sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări diurnă și posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va fi slab spre moderat. Temperatura maximă va fi de 12-13 grade, iar cea minimă între 1 și 4 grade.

Recomandari
Show Cookie Preferences