Kiev acuză Moscova de atacuri zilnice asupra infrastructurii energetice, în ciuda acordului de încetare parțială a focului negociat de SUA. „Nici măcar o lună nu a trecut”

Kiev acuză Moscova de atacuri zilnice asupra infrastructurii energetice, în ciuda acordului de încetare parțială a focului negociat de SUA. „Nici măcar o lună nu a trecut”
Război în Ucraina: Kiev, lovit cu rachete de Rusia. Foto: Handout / AFP / Profimedia

Miercuri, Ucraina a acuzat Rusia că a efectuat peste 30 de atacuri asupra infrastructurii sale energetice, începând cu sfârșitul lunii martie, de când s-a convenit suspendarea loviturilor la aceste obiective, potrivit Reuters.

„Considerăm că încetarea focului asupra infrastructurii energetice a intrat în vigoare pe 25 martie,” a declarat Heorhii Tîhîi, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, în cadrul unei conferințe de presă.

„Din păcate, observăm că Rusia încalcă acest acord aproape zilnic. Nu a trecut nici măcar o lună de la înțelegere, iar Rusia a încălcat-o deja de peste 30 de ori”, a adăugat Tîhîi.

Reprezentantul diplomației ucrainene a menționat că, în ultimele 24 de ore, forțele ruse au vizat facilități energetice din regiunile Herson și Nikolaev, situate în sudul Ucrainei, precum și din Poltava, în centrul țării. Autoritățile de la Kiev au informat aliații occidentali despre presupusele încălcări ale Moscovei.

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a afirmat miercuri că Ucraina a efectuat șase atacuri asupra infrastructurii energetice din Rusia în ultimele 24 de ore, conform agenției de stat RIA.

Armistițiul parțial, mediat de Statele Unite și valabil pentru o perioadă de 30 de zile, a fost perceput ca un posibil pas către un acord mai cuprinzător destinat să ducă la încetarea completă a ostilităților. Ucraina a acceptat propunerea americană pentru un armistițiu extins, însă Rusia a formulat condiții suplimentare care au blocat procesul.

Zonele cu confruntări intense

Între timp, luptele continuă pe o linie a frontului ce se întinde pe mai mult de 1.000 de kilometri.

Armata ucraineană a anunțat că cele mai intense ciocniri au loc în estul țării, în regiunile Pokrovsk, Torețk și Lîman.

Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că Moscova își pregătește o nouă ofensivă în nord-est, îndreptată către regiunile Harkov și Sumî.

Secretarul de stat american Marco Rubio și trimisul Casei Albe Steve Witkoff sunt așteptați în Paris în această săptămână pentru discuții cu oficiali europeni, în cadrul eforturilor administrației Trump de a încheia invazia ruse în Ucraina.

Rămâneți la curent cu cele mai recente evenimente din a 1148-a zi a conflictului din Ucraina.

Recomandari
Show Cookie Preferences