Întâlnire secretă a lui Zelenski cu reprezentanți ai SUA în Franța

Andrii Iermak, șeful administrației prezidențiale ucrainene, a sosit joi la Paris împreună cu doi miniștri, pentru discuții cu oficiali europeni și americani. Printre participanți se numără secretarul de stat și un emisar special care vor lua parte la negocieri referitoare la situația din Ucraina, conform unor informații furnizate de AFP.
„Aș vrea să anunț că am ajuns la Paris. Sunt însoțit de Andrii Sîbiga, ministrul de externe, și ruștem Umerov, ministrul apărării”, a postat Iermak pe Telegram.
Acesta a menționat că are programate întâlniri „bilaterale și multilaterale” cu parteneri din Franța, Germania și Marea Britanie.
„Vor exista și discuții cu oficialii americani aflați momentan în Franța”, a completat Iermak, fără a specifica numele acestora.
Ministerul ucrainean de Externe a declarat că discuțiile se vor axa pe „modalități pentru a asigura o încetare completă a focului” și opțiuni pentru desfășurarea unui contingente militar „multinațional” în Ucraina, în eventualitatea unui acord de pace, o solicitare din partea Kievului care este considerată o linie roșie de Moscova.
Înalți oficiali americani se întâlnesc cu Emmanuel Macron
Marco Rubio și Steve Witkoff, oficiali americani, se vor întâlni joi cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu ministrul de externe, Jean-Noël Barrot.
Această vizită are loc în contextul unor tensiuni în relațiile dintre Europa și SUA, exacerbate de revenirea lui Trump la Casa Albă.
Ucraina va fi un subiect principal al discuțiilor, în condițiile în care Trump își dorește o rezolvare rapidă a conflictului, însă aproprierea lui față de Moscova stârnește îngrijorări în rândul aliaților ucraineni.
Discuțiile plasate pe ordinea de zi de Washington nu au reușit până acum să genereze progrese în privința unei încetări a focului.
Witkoff a avut trei întâlniri cu Vladimir Putin de la revenirea lui Trump în funcția prezidențială, ultima fiind la începutul lunii aprilie.