„De ce copilul meu nu mă ascultă?”. 10 greșeli comune ale părinților cu copii care nu respectă instrucțiunile

Multe familii se confruntă cu frustrarea atunci când cei mici aleg să nu răspundă la sfaturile și sugestiile părinților. Totuși, acest comportament nu înseamnă neapărat neascultare. Este important să înțelegem cauzele acestor atitudini pentru a construi o relație mai bună între părinți și copii.

Există o distincție semnificativă între colaborare și conformare. Colaborarea indică un parteneriat, în timp ce conformarea face referire la supunerea unei părți față de nevoile celeilalte. În interacțiunea dintre părinte și copil, acest lucru se traduce prin „a face ceea ce spune părintele, CÂND îi cere acest lucru.” Aceasta poate fi o abordare eficientă pentru nevoile de siguranță ale copiilor, dar există numeroase motive pentru care copiii nu ascultă, majoritatea dintre ele neavând legătură cu neascultarea efectivă.

1. Explicațiile excesive pot distrage atenția

Un motiv major pentru care copiii nu se concentrează este că părinții oferă explicații prea lungi. În special pentru cei mici, durata de atenție este scurtă, iar explicațiile ample pot genera confuzie și neascultare.

Imaginează-ți un copil absorbit într-un joc, care este întrerupt de un discurs lung despre importanța curățeniei. În loc să înregistreze mesajul, copilul poate decide să se deconecteze. Părinții ar trebui să comunice prin mesaje scurte și clare, adaptate vârstei. De exemplu, lăsați-l pe cel mic să termine jocul și apoi amintiți-i că trebuie să-și strângă hainele înainte de culcare.

2. Multitasking-ul nu funcționează nici pentru părinți, nici pentru copii

Având în vedere dificultățile de atenție de care suferă copiii, părinții ar trebui să fie conștienți de comportamentul lor în timpul comunicării. Adesea, părinții sunt distrași și nu reușesc să acorde toată atenția necesară conversației.

Dacă un părinte discută în timp ce se ocupă de alte activități, cum ar fi să-și verifice telefonul sau să spele vasele, copilul va avea dificultăți în a percepe gravitatea conversației. Stabilirea unor momente dedicate pentru interacțiuni fără distrageri este esențială.

3. Mesajele sunt ignorate în momentele de criză (tantrumuri)

Crizele emoționale, cum ar fi tantrumurile, pot afecta semnificativ capacitatea de ascultare a copiilor. În astfel de momente, ei devin adesea inconștienți de mediul înconjurător și nu pot auzi ce spun părinții.

Aceste crize sunt adesea o parte normală a procesului de dezvoltare și reflectă emoțiile copilului, nu o alegere conștientă de a ignora. În aceste situații, chiar și cele mai blânde cuvinte pot să nu aibă efect.

4. Tonul influențează receptivitatea - atât la copii, cât și la adulți

Modul în care părinții comunică poate afecta dorința copiilor de a asculta. Țipetele sau tonul frustrat pot genera intimidare, ceea ce duce la o retragere a copiilor din interacțiune.

Atunci când un părinte vorbește cu o voce ridicată, atenția copilului se poate îndrepta către ton, nu către mesaj, ceea ce provoacă anxietate. O abordare mai calmă și asertivă este mai probabil să conducă la colaborare.

5. Prea multe instrucțiuni simultane

Chiar dacă un copil primește aceleași sarcini zilnic, este dificil pentru cei mici să rețină mai multe instrucțiuni date odată. De aceea, părinții trebuie să aibă răbdare și să repete ceea ce trebuie făcut.

Împărțind sarcinile în instrucțiuni simple, copiii vor avea o experiență mai ușoară în a le duce la îndeplinire. Acest lucru susține și dezvoltarea lor, în timp ce prea multe cerințe pot genera confuzie.

6. Critica constantă transformă copilul într-un rebel

Utilizarea unui limbaj negativ sau a criticii atunci când împărtășesc instrucțiuni poate crea o atmosferă ostilă, descurajând copiii să răspundă. Aceasta în loc să promoveze respectul, poate genera resentimente.

Exprimările de genul: „De ce faci atât de multă mizerie?! Nu ți-am tot spus că hainele trebuie să fie în dulap?!”, pot face copilul să simtă că este criticat constant. O astfel de atitudine transmite demotivare și neîncredere.

7. Impactul stilului de parenting asupra ascultării

Modul în care părinții își ghidează copiii poate influența foarte mult eficiența comunicării. Părinți autoritari au copii care pot părea ascultători, dar sunt vulnerabili la influențele externe. De cealaltă parte, stilul permisiv poate duce la dificultăți în respectarea regulilor.

O abordare democratică, care combină dragostea cu reguli clare, ajută la stabilirea unor așteptări și consecințe ce oferă unui copil un sentiment de siguranță. Astfel, când copiii înțeleg raționamentul din spatele regulilor, sunt mai predispuși să asculte.

8. Inconsecvența în disciplină provoacă neîncredere

Dacă disciplina nu este consecventă, copiii ajung să nu mai aibă încredere în părinți, percepând regulile ca fiind arbitrare. Aceasta subminează autoritatea părintelui, favorizând neascultarea.

Atunci când disciplinarea variază, copilul va simți că regulile nu sunt stabile. De exemplu, dacă un comportament este pedepsit doar în anumite momente, acesta poate cauza confuzie și nemulțumire.

9. Dragostea este esențială pentru a asculta

Petrecând 10 minute zilnic, fără distrageri, cu copilul într-o activitate la alegerea sa poate aduce schimbări semnificative în relație. Refuzul copilului de a asculta poate fi un semn că acesta caută atenția părinților.

Mesajulde bază ar putea fi: „Vreau să știi că îmi pasă de ceea ce simți! Să ne petrecem timp împreună!” Adesea, și adulții au nevoie de momente de conexiune. Când copiii se simt negligiați, devin mai reticenți în a asculta.

10. Etapele de independență ale copilului

Tendințele de independență și refuzul de a asculta apar în etape variate, influențate de personalitatea copilului, mediul familial și stilul de parenting. Iată câteva etape cheie:

• între 2-4 ani – autonomia începe să se dezvolte, iar refuzurile sunt frecvente, simbolizând „criza de la 2 ani”.
• între 6-9 ani – copiii devin mai vocali în exprimarea opiniei și contestă regulile, mai ales cele pe care le percep ca nedrepte.
• între 9-12 ani (preadolescența) – dorința de a face alegeri proprii devine evidentă, iar micile acte de nesupunere pot apărea.
• între 13-18 ani (adolescența) – tinerii se îndepărtează de părinți, preferând influențele grupului.

Doriți copii care să asculte? Urmați câteva sfaturi!

Înțelegerea motivelor pentru care un copil ar putea refuza să asculte este esențială pentru a promova o relație pozitivă între părinte și copil. Iată câteva strategii utile:

Simplificați comunicarea. Oferiți instrucțiuni scurte și clare, folosind un limbaj potrivit vârstei.

Stabiliți contactul vizual. Asigurați-vă că aveți atenția copilului făcând contact vizual înainte de a vorbi.

Eliminați distragerile. Alegeți momente liniștite pentru conversații.

Minimizați zgomotul de fundal pentru a îmbunătăți concentrarea.

Exersați răbdarea și empatia. Înțelegeți că cei mici nu vor răspunde întotdeauna conform așteptărilor.

SURSA FOTO: Dreamstime.com