De ce se intensifică anxietatea la unii copii în timpul adaptării la școală și grădiniță, iar alții se descurcă fără mari probleme? Ghid practic pentru părinții copiilor anxioși

Pentru multe familii, începutul anului școlar sau al grădiniței vine cu emoții intense, somn tulburat și chiar dureri de stomac sau cefalee înainte de a pleca din casă. Alți copii fac această tranziție fără dificultăți semnificative. Ce explică aceste diferențe? Temperamentul, maniera în care părinții interacționează și presiunea academică joacă roluri importante. În continuare, prezentăm în detaliu cum pot întreprinde părinții măsuri de susținere.

În România, începutul unui nou an școlar este adesea însoțit de mai mult stres decât protecție emoțională: program încărcat, săli cu mulți elevi, schimbări bruște de orar și servicii de consiliere limitate. Pentru multe copii, aceste contexte stimulează emoții intense, somn fragmentat și chiar dureri abdominale sau cefalee în dimineți de luni, nu doar.

Fără mecanisme consistente de sprijin la nivel școlar, părinții rămân principala linie de protecție. Ei pot sprijini adaptarea copiilor prin rutine previzibile, igiena somnului, limitarea timpului petrecut în fața ecranelor seara, exprimarea normală a emoțiilor și colaborarea timpurie cu dirigintele sau învățătorul, acolo unde există deschidere.

Nu toți copiii reacționează la fel: temperamentul și riscul de anxietate

Diferențele individuale au impact. Unii copii pot avea un temperament denumit inhibiție comportamentală. Acesta se manifestă prin reacții intense la noutate, tendința de retragere în situații necunoscute și precauție excesivă în fața schimbărilor. Studii arată că această trăsătură apare de timpuriu, rămâne relativ stabilă și poate crește probabilitatea de anxietate, în special în contexte sociale (de exemplu teama de evaluare). Cercetări despre neurodezvoltare au identificat o sensibilitate sporită la noutate la copiii inhibați — trăsături ce pot amplifica emoțiile anticipative în mediul școlar aglomerat.

Asta nu înseamnă că un copil cu acest tip de temperament va dezvolta automat o tulburare de anxietate. Parcursul depinde de mediul în care învață să gestioneze noutatea: expuneri blânde, previzibile, modelare de către adulți și oportunități de succes treptat. Când adulții reacționează prin hiperprotecție (fac lucrurile pentru copil sau evită situațiile care îl sperie), copilul nu mai exersează toleranța la disconfort și nu învață că poate face față. În schimb, atunci când adulții stabilesc pași mici, cu feedback pozitiv („știm că e greu, dar poți”), copilul asociază noul cu succese gestionabile.

În familiile cu frați, comparațiile între copii apar inevitabil. Un copil poate părea deranjat de schimbări, în timp ce altul sare în necunoscut. Este util să reformulați etichetele: nu sensibile egal fragil, ci sensibile egal atent, cu nevoie de pregătire suplimentară. Pentru copiii inhibați, pregătirea prin vizite la școală, parcurgerea traseului către clasă, scenarii simulate acasă (de exemplu mâine îl salutăm pe doamnă, rămânem 4 ore în clasă, apoi plecăm) și ritualuri de seară predictibile reprezintă intervenții mici, dar cu efect mare. Din nou, cheia este expunerea treptată, nu evitarea.

Stilul parental și presiunea academică

Cum abordăm problema acasă contează extrem de mult. O analiză sistematică asupra parentingului hiperprotector arată asocieri clare între acest stil și creșterea simptomelor de anxietate și depresie. Copiii aflați constant sub aripa părintelui au mai puține ocazii să exerseze autonomia și toleranța la frustrare, abilități esențiale la revenirea în ritmul școlii.

La polul opus, stilul autoritativ (căldură + limite clare + autonomie treptată) se asociază mai frecvent cu rezultate emoționale favorabile. Literatura pe tema anxietății la tineri indică faptul că stilurile non-autoritative (autoritar, neglijent sau hiperprotector) cresc riscul de anxietate.

În ecuație intră și presiunea academică. O sinteză din 2023 indică relații între presiunea percepută pentru performanță și probleme de sănătate mintală la adolescenți – anxietate, depresie, auto-vătămare. De exemplu, mesajul „începem cu disciplină, fără greșeli” poate suprasolicita un sistem nervos aflat în tranziție. Mai util, spun psihologii, este să considerăm primele 2-3 săptămâni ca o perioadă de reglare. Să vă concentrați pe ritm (somn, masă, drum), relații (câteva interacțiuni prietenoase pe zi) și pe micro-abilități (organizarea ghiozdanului, notarea temelor), înainte de a mări treptat dificultatea temelor și examenelor.

Atenție la comparațiile pe care le verbalizăm: „fratele tău s-a adaptat imediat”, „X are deja note mari”. Copiii aud standardul, nu contextul. În loc de acestea, formulați obiective pe care copilul le poate controla: „să dormim la ora X în 5 seri din 7”, „să mănânci micul dejun în 4 din 5 dimineți”, „să saluteți 2 colegi noi până vineri”. Astfel de obiective reduc anxietatea, mutând focalizarea de la rezultat spre proces (efort, obiceiuri), exact unde copilul are de fapt pârghii.

Ghid practic pentru părinți ai copiilor anxioși

Ghid practic pentru părinții copiilor anxioși

1. Oferiți-i predictibilitate.

Copiii timizi la grădiniță sau la școală au nevoie de structuri clare. Alegeți un singur obiectiv pe care să-l mențineți constant timp de 2–3 săptămâni. Exemplu: după program, mergem împreună în parc — atât. În primele 2–3 săptămâni creșteți treptat predictibilitatea, ajutând copilul să anticipeze momentele dificile și soluțiile:

• Ce este sigur mâine: începutul la ora 8:00 și terminarea la ora 12:00.
• Ce ar putea fi greu: pauza lungă în hol cu mulți copii
• Ce facem atunci: bem apă, ocupăm locul nostru și respectăm planul. E un plan mic, dar foarte util.

2. Turul de recunoaștere.

După program, parcurgeți cu el locurile-cheie din grădiniță sau școală: clasa, holul, cancelaria, toaleta. Faceți poze. Dimineața arătați-i poza: aici te aștept la ora respectivă. Pentru copiii anxioși, a ști cum arată înseamnă a crede că pot. Folosiți imaginile pentru a discuta despre rutina zilnică.

3. Ritualul de despărțire.

Stabiliți un ritual de despărțire în fiecare zi, între 20 și 40 de secunde: însoțiți-l până la poartă sau în hol, îmbrățișați-l o singură dată, spuneți: Sunt cu tine; ne revedem la ora stabilită. Apoi intri. Nu lungiți ceremonia. Copiii anxioși se liniștesc după trecerea pragului.

4. Minimul negociat în zilele grele.

Când spune nu merg, evitați discuțiile îndelungate. Varianta este: mergem, dar rămâi până când ceilalți se așază la masă sau până la orele stabilite. Când vă întâlniți, lăudați doar faptul că a stat până la minimul stabil, fără a analiza ulterior.

5. Evitați aglomerația de dimineață.

Diminețile aglomerate pot crește stresul. Venirea mai devreme, nu la ultimul moment, reduce zgomotul de la ușă, iar clasa poate fi mai goală; oferiți 2–3 minute pentru acomodare.

6. Nu minimizați simptomele fizice, doar ajutați-l.

Când apare durerea de stomac înainte de plecare: validați sentimentul, spuneți: te cred că te doare; știu că la început stomacul poate fi primul semnal. Am pus o mentă în buzunar și ne întâlnim la ora stabilită. Validarea ajută mai mult decât întrebări repetate despre durere.

7. După program: mâncare, liniște și o singură întrebare.

La copiii anxioși, oboseala poate însemna: nu vor să vorbească. Oferiți o gustare imediată, apoi rezervați 20–30 de minute de liniște. Apoi adresați o singură întrebare: „Care a fost momentul cel mai suportabil azi?” (nu „cel mai bun”). Răspunsul scurt este suficient; nu căutați istorii.

8. Micro-doze de sociabilitate.

Un copil timid nu sare direct în mulțime. Planificați micro-interacțiuni: salută același coleg trei zile la rând; oferă-i unui coleg un creion de rezervă; iese din bancă în pauză sau se alătură jocului, chiar dacă doar ca spectator. Repetiția treptată construiește curajul.

• spune salut aceluiași coleg trei zile la rând; ia un creion de rezervă și i-l oferă unui coleg; iese din bancă în pauză și se alătură jocului celorlalți, chiar dacă este doar spectator. Repetiția construiește curajul.