Delegația Congresului SUA se întâlnește cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

Delegația Congresului SUA se întâlnește cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu
Drapelul SUA și drapelul României. FOTO: Millenius / Alamy / Profimedia

O delegație a Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, se află în România pentru o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întâlnire va avea loc cu președintele interimar Ilie Bolojan, urmată de discuții cu reprezentanți ai Parlamentului și, în final, cu premierul Marcel Ciolacu.

Delegația americană își va începe programul astăzi la ora 11:00, întâlnindu-se cu Ilie Bolojan la Cotroceni. După această întâlnire, ei se vor întâlni cu un grup de parlamentari români, inclusiv liderii celor două camere și șefii comisiilor, de la ora 12:30.

Tot astăzi, la ora 16:00, delegația americană va discuta cu premierul Marcel Ciolacu, conform programului oficial publicat de Guvern.

Componența delegației americane în vizită în România

Potrivit unor surse oficiale, delegația americană este condusă de Vernon Buchanan, republican din Florida, care face parte dintr-o echipă bipartizană de 30 de membri trimisă în Congresul SUA la ultimele alegeri. Buchanan este vicepreședinte al Comisiei pentru căi și mijloace din Camera Reprezentanților, având competențe în domeniile politicii fiscale, comerțului internațional și asistenței sociale, conform site-ului oficial al Camerei.

Buchanan este cel mai vechi membru republican al comisiei și actualmente deține funcția de președinte al subcomisiei pentru sănătate.

În delegație se mai regăsesc și alți membri, inclusiv democrata Dina Titus, democratul Lloyd Doggett, democratul Ted Lieu, republicanul Neal Dunn, democrata Ilhan Omar, republicana Anna Paulina Luna și republicanul Andy Ogles.

Această delegație s-a aflat anterior la Chișinău, unde a avut o întâlnire cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Casa Albă exprimă preocupări cu privire la anularea alegerilor din România

Conform Bloomberg, critica adusă de vicepreședintele american JD Vance României în februarie, pentru anularea alegerilor prezidențiale, a determinat oficialii români să caute modalități de a recâștiga sprijinul Casei Albe.

Vance a afirmat că decizia de anulare s-a bazat pe informații insuficiente și, ca urmare, Casa Albă a exercitat presiuni asupra autorităților române pentru a permite candidatul Georgescu să participe la reluarea alegerilor. Cu toate acestea, Georgescu a fost exclus de la candidatură la alegerile reprogramate din luna mai din cauza legăturilor sale cu Rusia, în ciuda presiunilor din partea SUA.

Pentru a îmbunătăți relațiile, oficialii României au încercat să deschidă noi canale de comunicare cu o administrație americană care a devenit mai greu accesibilă pentru numeroși aliați, conform surselor Bloomberg.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Brian Hughes, a afirmat că administrația americană „continuă să analizeze situația” și „rămâne profund tulburată” de evenimentele care au dus la anularea rezultatului primului tur al votului prezidențial din noiembrie.

„Ne vom asigura că astfel de anulări nu se vor repeta”, a concluzionat Hughes la întrebările adresate, conform Bloomberg.

Recomandari
Show Cookie Preferences