INTERVIU. „Dilema este că mulți dintre noi suntem atât de dezamăgiți încât nu dorim să realizăm cât de adânc putem cădea în abisul săpat de proiectul politic Georgescu – Simion”

„Dacă acum suntem nemulțumiți de spitale și școli, este important să ne întrebăm cum ne va afecta acest mega-proiect de austeritate fără precedent”, subliniază un profesor de economie cunoscut din Copenhaga, într-un interviu. Cornel Ban atrage atenția asupra riscurilor pe care România le-ar putea întâmpina prin adoptarea unor măsuri radicale, asemenea celor din alte state membre UE, precum Ungaria sau Polonia. Situația este distinctă, iar efectele s-ar putea dovedi și mai complexe, argumentează el, explicând scenariile ce ar putea conduce „la o sărăcire rapidă”.

• „Pe scurt, dacă aș fi alegător Simion, aș formula astfel: cum adică ni se propun reduceri de impozite în aceste circumstanțe — fără să ne instigați urgent spre faliment? De unde veți obține fonduri?”
• „Nu vom fi precum Polonia, având o economie și un stat mai precare. Există șanse mari să nu ne asemănăm nici cu Ungaria, care beneficiază de un stat fiscal mai eficient și un sector industrial mai dezvoltat.”
• „Dacă aspirăm la suveranism, trebuie să acceptăm că suveraniștii germani nu doresc să redirecționeze fonduri europene spre est, către colegii suveraniști din București și Budapesta.”
• „România prezintă un model de creștere vulnerabil și un stat slab fiscal, susținut de ajutoare externe, atâta timp cât mai beneficiază de capital de bunăvoință — o resursă ce se va restrânge la cercurile suveraniste, de o dimensiune mult mai mică, din UE.”
• „Am întâlnit „specialiști” suveraniști care au spus: „Dacă Trump a reușit, de ce n-am putea noi?”. Este de-a dreptul îngrijorător că oameni care ridică astfel de întrebări aspiră la conducerea unei țări. Cum poți compara România cu o națiune lipsită de riscuri valutare (…). Totuși, economia SUA se confruntă cu mari provocări.”

În interviul acordat Digi 24, marți, după ce a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, George Simion a prezentat un rezumat al planurilor sale: intenționează să-l numească pe Călin Georgescu drept prim-ministru sau să solicite alegeri anticipate.

Liderul AUR a mai anunțat planurile de a reduce numărul angajaților bugetari din cadrul instituțiilor publice cu o jumătate de milion. De asemenea, reprezentanții partidului discută frecvent despre naționalizarea unor companii strategice, precum OMV-Petrom, în cazul în care vor accede la putere.

Possibilitatea formării unui guvern AUR, condus de Călin Georgescu, pare mai plauzibilă în actualul context politic. România este condusă, în prezent, de un prim-ministru interimar, Cătălin Predoiu, după ce Marcel Ciolacu s-a demis în urma înfrângerii coaliției PSD, PNL, UDMR în alegerile prezidențiale.

Până la desfășurarea alegerilor din 18 mai, contextul politic deja are impact asupra economiei. Cursul euro a depășit, luni, pentru prima oară valoarea de 5 lei. Altele efecte ar putea apărea și după turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Cornel Ban, profesor asociat la Copenhagen Business School și cercetător la Global Development Policy Center de la Boston University, atrage atenția într-un interviu asupra altor efecte posibile după acest tur.

De ce situația din Polonia și Ungaria este diferită?

– Recent, cursul euro a depășit pentru prima dată 5 lei (5,03 lei). Această veste a venit la doar două zile după ce George Simion, un politician radical de dreapta, a realizat o victorie clară în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Ce mesaj ați avea pentru cei care afirmă că nu există vreo legătură între aceste două evenimente? – Cornel Ban: Legătura este evidentă și a fost vizibilă și în cazul cursului dolarului, care s-a depreciat după un entuziasm inițial față de Trump. Cu atât mai mult în cazul leului? Reacția piețelor este un fenomen global obișnuit, ce apare atunci când există instabilitate politică și ascensiunea liderilor neconvenționali.

Problema nu este atâta iliberalismul ca atare (după retrogradări inițiale, piețele financiare s-au adaptat, cum am observat în Italia și Polonia, astfel cum s-a întâmplat și în prima administrație Trump), ci more ales prezența acestui iliberalism în țările semiperiferice, caracterizate prin economii fragilizate, cu deficite record, atât bugetare cât și de cont curent, unde importurile depășesc semnificativ exporturile, denumite „deficite gemene”.

Privind din perspectiva „piețelor”, există diverse tipuri de toleranță la iliberalismul semiperiferic. Modelul iliberal polonez a funcționat într-un cadru de creștere robustă și surplusuri fiscale, ceea ce nu se regăsește în România, din cauza politicii fiscale ineficiente și a problemelor de colectare.

În aceste condiții, investitorii care sunt expuși piețelor cu înalt risc de imprevizibilitate politică și dificultăți bugetare tind să-și redirecționeze capitalul către țări precum Polonia, având în vedere interdependența continuă a economiei globale, în ciuda evenimentelor recente din SUA.

Există, desigur, și modelul Orban, care a preluat conducerea într-o criză bugetară profundă și a stabilizat piețele prin măsuri atipice, inclusiv transformarea băncii naționale într-o instituție suport al bugetului de stat și impunerea de taxe speciale pe sectoare dominate de străini (telecomunicații, retail).

Însă a procedat în condițiile mai favorabile ale unui mediu financiar internațional mai puțin stresat. În plus, Ungaria, în 2010, când Orban a ajuns la putere, avea un deficit de 3,9%, în contrast cu peste 9%, cât vom avea noi în acest an.

Confom celor menționate, PiS a preluat Polonia cu un deficit de 2,6%, iar nici Ungaria, nici Polonia nu aveau deficite gemene, în vreme ce Germania era o putere exportatoare dinamică, stimulată de o ampla piață realizată de stat, pe când acum Germania se confruntă cu o criză industrială.

Pe o perioadă, Orban a beneficiat de sprijinul conservatorilor europeni, dar AUR este un nou venit într-un grup suveranist cu influență limitată (în acest moment) în Consiliul European, unde se iau deciziile fundamentale pentru salvarea unor state.

„AUR este singurul cu oferta de autodistrugere completă”

– Revenind la România…– Pe scurt, dacă aș fi alegător Simion, aș întreba: cum se pot justifica reducerile de impozite în aceste condiții — fără să ne conduceți spre falimentul imediat? Ce surse financiare veți avea? Nu ne subminați existența cu ceea ce propuneți în plan economic și politic.

Consider că soluția lui George Simion este de a reduce cu jumătate de milion numărul posturilor bugetare, ceea ce reprezintă o reacție instinctuală la crizele fiscale românești: tăierea bugetului. De data aceasta cu o amploare semnificativă, asemănătoare celei propuse de Javier Milei.

Această măsură vine într-o țară cu cele mai reduse cheltuieli și venituri bugetare ca procent din PIB din Uniunea Europeană. Dacă suntem nemulțumiți de spitale și școli acum, să ne imaginăm cum va fi după un astfel de mega-proiect de austeritate.

Nu pot să închei acest răspuns fără să subliniez consensul existent între AUR și segmentul „Năsui – Musk – Millei” din USR, care au promovat ideea că soluțiile fiscale (realiste) pentru România constau în amputarea unui stat deja extrem de subfinanțat, în loc să se concentreze pe reformele de colectare.

AUR își construiește discursul pe temelia unui populism libertarian „respectabil”, care de-a lungul timpului a transformat angajatul la stat în inamic de clasă, impozitele în furt și un sistem fiscal rațional în totalitarism „socialist”.

Dacă acest nihilism anti-stat, contrazis de orice cercetare comparativă, nu ar avea impact în cultura politică, George Simion nu ar utiliza aceste teme chiar acum, înainte de turul doi.

Susținătorii AUR nu doresc doar să elimine clasa politică centristă, ci și statul și „străinii”. În acest context, AUR apare ca singurul cu o ofertă completă de autodistrugere.

„Piețele preferă stabilitatea partidelor centrist și se tem de schimbări pline de incertitudine”

– Recent, guvernatorul BNR a declarat: „Desigur, ne pregătim pentru un scenariu postalegeri prezidențiale. Ne așteptăm la eventuale ieșiri de capital.” Întrebarea se pune: de ce ar exista retrageri de capitaluri din România dacă, să zicem, ar câștiga un politician precum George Simion? – BNR a fost prudentă în gestionarea rezervelor valutare, dar în condiții de presiuni constante, acestea se vor epuiza. Părțile pozitive: datoria țării este majoritar în lei, deci nu e foarte expusă riscurilor valutare.

Părțile negative se leagă de fuga capitalurilor care este o reacție probabilă în circumstanțe precum cele de acum. AUR, teoretic, se prezintă ca un partid care apără capitalul românesc văzut ca sub amenințare din partea capitalului străin.

Totuși, prin prisma piețelor, combinația de naționalism și neoliberalism oferită de AUR este un factor de risc. Piețele preferă stabilitatea companiilor centrist și se tem de schimbări de tip incert.

În statele fără controale asupra fluxurilor de capital, cum sunt membrii UE, grupurile de investiții își cresc evaluările de risc, în cazul în care devin plauzibile măsuri ce ar putea reduce randamentele.

Partidele de stânga care au preluat puterea s-au confruntat de multe ori cu fuga capitalurilor, inclusiv din partea celor indigene, fenomen observat și în Franța în prima legislatură a lui Mitterrand. La fel și în Brazilia, prima alegere a lui Lula a adus despre aceleași temeri, iar atunci Lula a exprimat măsuri de compromis pentru a calma piețele.

Deși extremele drepte sunt percepute mai ușor de piețe decât cele de stânga, efectele acestei stări pot fi resimțite puternic datorită slăbirii instituțiilor independente. Aceasta poate conduce la o reevaluare a înțelegerilor anterioare dintre stat și firme, inclusiv a oricărui discurs anti-UE care să descurajeze atragerea de capital.

Astfel de condiții se pot traduce în dobânzi mai mari, o depreciere a cursului valutar, și măsuri de austeritate adoptate pentru a „liniști” piețele, evitând intrarea în incapacitate de plată, dar și menționarea naționalizărilor de active străine.

Studiile sugerează că în contextul globalizării economice, mișcări politice similare ajunse la putere determină stagnare sau regres economic semnificativ, astfel că investitorii care au investit în Ungaria sau România pe termen lung se așteaptă la randamente mai slabe comparativ cu cele din țări cu risc politic și economic mai scăzut.

– Cum poate România să se pregătească în fața „retragerii capitalurilor străine”?– Fuga capitalurilor este o reacție plauzibilă în asemenea circumstanțe. Teoretic, AUR se poziționează ca un partid conservator care apără capitalul românesc perceput ca sub asediu de capitalul străin.

AUR se prezintă ca un partid iliberal din punct de vedere politic, dar pe economie este ceea ce am denumit „național-neoliberalism”, o combinație de protecționism și capitalism.

Capitalul nu are o ideologie clară, dar manifestă aversiune față de incertitudine, iar George Simion reprezintă o sursă de incertitudine accentuată.

„Naționalizările nu sunt neapărat legate de extremismul de dreapta”

– Un economist asociat AUR, ce urmărește o funcție guvernamentală, a discutat într-un interviu despre recâștigarea controlului asupra unor resurse naturale ajunse în alte mâini din diverse motive nefericite.

În programul de guvernare al AUR se menționează: „Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate gradual, prin despăgubiri corecte, după verificarea respectării obligațiilor contractuale inclusiv a celor din vânzare”.

Deși România nu este actualmente condusă de AUR, ce reacție credeți că vor avea companiile europene și liderii europeni, dacă România ajunge sub conducerea unor persoane cu astfel de idei?– Este important de precizat că naționalizările nu sunt întotdeauna asociate cu extremismul de dreapta. În Europa, există un sector de stat semnificativ în domeniile energiei și finanțelor.

Nu există o reglementare la nivelul UE împotriva naționalizărilor (tratatele nu sunt restrictive). La rândul ei, administrația Macron a naționalizat Électricité de France, preluând acțiunile private din cauza dificultăților financiare.

Germania a naționalizat Uniper, până la 99%, după criza din 2022, generată de invasiona rusă. În criza economică din 2008-2009, naționalizarea băncilor a fost o practică obișnuită, dar era vorba de companii cu probleme. Italia și Franța se bucurau până în anii '90 de un sistem bancar de stat semnificativ.

Totuși, naționalizarea activelor financiare și energetice fără probleme financiare este un fenomen rar, având loc doar în Polonia și Ungaria. Chiar și după revenirea liberailor la putere în Polonia, aceste naționalizări nu au fost inversate.

Chiar dacă naționalizările au generat costuri pentru cele două țări, acestea nu au fost dramatice și nu au generat sancțiuni din partea UE. Compararea cu Ungaria și Polonia ridică dificultăți, întrucât în 2010 piațele erau mult mai favorabile pentru națiunile emergente decât are România în prezent.

Aceste circumstanțe nu există în prezent în România, iar o intervenție similară a riscului de a accelera fuga capitalurilor și recesiunea.

„Mă îngrijorează compararea României sub Simion cu America sub Trump”

– Care ar fi potențialele probleme pentru băncile internaționale sau companiile europene cu o putere „suveranistă” la București? Putem învăța ceva din exemplul SUA, sub Trump, după ce acesta a adoptat o serie de decizii izolaționiste? Se confruntă americanii cu dificultăți?– Am auzit „specialiști” suveraniști care susțin că „Dacă Trump a putut, de ce nu am putea și noi?”. Este discutabil că astfel de întrebări provin de la indivizi care aspiră să conducă o națiune.

Cum poți compara România cu o țară care nu împărtășește riscuri valutare, având în vedere că SUA deține moneda de rezervă la nivel mondial, unde se desfășoară majoritatea tranzacțiilor economice?

Și chiar și așa, economia americană a demonstrat o vulnerabilitate semnificativă, cu efecte pe care le vom cunoaște în scurt timp. Mă îngrijorează gândul că România sub Simion este comparată cu America sub Trump.

Scenariul care ar putea conduce la o sărăcire rapidă