INVESTIGAȚIE: Doi lideri importanți ai PSD care contribuie la formarea noului Guvern conduc automobile Mercedes ce nu figurează în declarațiile lor de avere

INVESTIGAȚIE: Doi lideri importanți ai PSD care contribuie la formarea noului Guvern conduc automobile Mercedes ce nu figurează în declarațiile lor de avere

Află cum poți susține activitatea de investigație a echipei Snoop până pe 25 iunie.

Joi, partidele vor fi convocate la Cotroceni pentru consultările necesare în procesul constituțional de formare a noului guvern. Se estimează că Nicușor Dan va desemna un nou prim-ministru.

Platforma de investigații Snoop a scos la iveală faptul că doi lideri din PSD, implicați în discuțiile pentru stabilirea măsurilor și a deciziilor legate de participarea la guvernare, au fost văzuți recent la volanul unor automobile Mercedes SUV, care nu apar în declarațiile lor de avere. Aceștia sunt fostul ministru de finanțe, Adrian Câciu, și fostul premier PSD, Mihai Tudose.

Întrebat de jurnaliști, Câciu a afirmat că „Mercedes GLE 450 nu este o mașină de lux” și că vehiculul nu se regăsește în declarația de avere deoarece este închiriat, nu deținut.

Până pe 25 iunie

Îți poți aduce contribuția la activitatea de investigație a echipei Snoop, redirecționând până la 20% din suma plătită ca impozit pe profit sau pe venit pentru anul 2024.

Publicația nonprofit Snoop, condusă de ziariștii Iulia Roșu și Răzvan Luțac, a fost înființată acum un an. În această perioadă, echipa a evidențiat milioane de euro din fonduri publice cheltuite de PNL pentru panourile publicitare „ostașului Ciucă”, a realizat investigații legate de victimele profesorului SNSPA Alfred Bulai și a descoperit cum o rețea de site-uri cu legături rusești, care au publicat timp de ani știri „ușoare” (inclusiv pe teme de medicină alternativă), s-a politicizat în preajma alegerilor, devenind propagandă pentru Călin Georgescu.

Această investigație a fost preluată pe scară largă de presa internațională, explicând modalitățile în care s-a intervenit din Rusia în alegerile din România.

De asemenea, echipa Snoop a publicat o serie de analize sistematice, cu numeroase articole, despre piața imobiliară din zonele verzi, dependența de jocuri de noroc și lipsa de intervenție a statului în rezolvarea problemelor de sănătate mintală.

Susține redacția independentă Snoop completând contractul de sponsorizare pe baza declarației 117, disponibilă aici, până pe 25 iunie.

Recomandari
Show Cookie Preferences