La început de ianuarie, Ionuț s-a întors în București după Sărbători. În noaptea aceea, a observat puncte albe pe perete, inițial crezând că sunt purici. Acesta a fost începutul unui coșmar: „M-am temut că voi pierde casa”

„De trei luni, trăiesc cu doar câteva haine, un cearșaf și o pernă pe care le spăl constant. Restul lucrurilor sunt sigilate în saci menajeri, împrăștiați prin toată casa. Vizitele ar face pe oricine să creadă că locuiesc un criminal. Adevărul este că am avut o invazie de ploșnițe de pat, care m-au transportat într-o lume complet afectată de aceste insecte”, mărturisește jurnalistul Ionuț Dulămiță.

Deși sunt mici cât un bob de orez, ploșnițele sunt rezistente și greu de eliminat. Ele provoacă izolare și îndoieli, lăsându-te să te confrunți cu temeri sumbre: „Îmi voi arunca toată mobila? Voi rămâne fără casă?”. Astfel, începi să observi suferința altora: cum o bătrână izolată a ajuns în azil din cauza ciupiturilor.

Era început de ianuarie și mă întorsesem recent în București, după Sărbători. În acea noapte, am văzut puncte albe pe perete. Mă pregăteam de culcare în patul din living, unde obișnuiam să dorm. Nu le-am acordat atenție, dar a doua noapte le-am simțit din nou, ciupindu-mă de degete și încheieturi, lăsând mici urme de sânge pe saltea. La început am crezut că sunt purici.

Am curățat bine patul, aspirând și ștergând cu mopul. După două zile fără probleme, ploșnițele au reapărut. Am observat și specii mai mari și mordăceau rănit. M-am mutat în dormitor, dar și acolo m-au urmărit. Așa am realizat că erau ploșnițe, un cuvânt care mi-a venit ca o revelație, deși nu știam multe despre ele, doar că se ascund sub saltele.

După ce am căutat pe internet, am descoperit că aveam de-a face cu „ploșnițe de pat”, insecte care se hrănesc cu sângele nostru și al animalelor de companie. Probabil că au ajuns la oameni din paraziții liliecilor, urmărind astfel specia umană prin istorie, până la locuința mea din Drumul Taberei.

Le-am găsit în pliurile saltelei, în cadrul patului, în ramele tablourilor și printre paginile cărților. Acestea variau în dimensiuni, de la puncte albe greu de observat la adulți maronii de câțiva milimetri. În fiecare dintre etapele lor, ele vin spre tine cu insistență, preferând lemnul și locurile ascunse. Se strecoară ușor și își depun ouăle în diverse locuri: în colțurile mobilierului, în găurile din pereți și parchet, după plinte sau prize.

Ziua, ploșnițele rămân ascunse, iar noaptea ies să se hrănească, atrași de căldura corpului și de dioxidul de carbon din respirația noastră. Se ascund cât mai aproape de hrană, la doar câțiva metri distanță. De aceea, le vedeam pe pereți și tavan după ora 11, înainte de culcare, uneori nemișcate, alteori deplasându-se rapid.

Rușinea și mobilizarea

La început, am asociat ploșnițele cu mizeria, crezând că provin din neglijență. Rușinea m-a lovit, gândindu-mă că nu fac suficiente curățenii. Apoi am aflat că mizeria nu este cauza, ci doar le oferă un mediu pentru a se ascunde. Adesea, ploșnițele sunt aduse în locuințe de noi înșine, prin haine, bagaje sau mobilă second-hand, mai ales din locuri infestate sau mijloace de transport. Alteori, pot proveni din mediul înconjurător.

După ce m-am confruntat cu rușinea, m-a cuprins anxietatea. Am decis să acționez, știind că temperaturile mari pot elimina ploșnițele și ouăle lor. O soluție eficientă era să spăl toate țesăturile la 60 de grade. Totuși, unele obiecte nu încăpeau în mașina de spălat, așa că m-am bazat pe două soluții anti-ploșnițe dintr-un magazin de bricolaj.

În urma a trei zile de încercări, am realizat că aceste soluții nu erau eficiente.

Nopțile mele deveniseră o adevărată provocare. Ploșnițele ies doar pe întuneric, așa că stingeam lumina și așteptam să se dezvăluie. Apoi, pornind la „vânătoare”, îmi simțeam țesutul pielii rodat de ciupiții lor. Dormeam complet îmbrăcat, cu pantaloni lungi, șosete, căciulă și plapumă trasă până la urechi.

Descoperă cum a reușit Ionuț Dulămiță să scape de ploșnițele de pat.