VIDEO „Salut, Donald, pot să te sun în 2 minute cu Zelenski?” Imagini din culisele negocierilor purtate în Ucraina postate de Emmanuel Macron

Emmanuel Macron, președintele Franței, a distribuit duminică pe rețelele sociale un videoclip cu momente din vizita sa de sâmbătă în Kiev, unde a călătorit alături de liderii altor patru mari țări europene care susțin Ucraina și au participat la o întâlnire de peste nouă ore cu președintele Volodimir Zelenski.
În videoclip apar imagini din călătoria cu trenul spre Kiev, întâlnirile cu liderii aliați, îmbrățișările calde cu Zelenski, plimbările pe străzile capitalei ucrainene și momente surprinse alături de localnici.
Macron, împreună cu liderii din Marea Britanie, Germania și Polonia, s-a prezentat sâmbătă la Kiev pentru a discuta cu Volodimir Zelenski, vizita reprezentând o manifestare de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin a avut întâlniri cu aliații săi la parada militară de Ziua Victoriei din Moscova.
Keir Starmer, Emmanuel Macron și Friedrich Merz au sosit în capitala Ucrainei cu același tren sâmbătă dimineața, în timp ce Donald Tusk a ajuns cu un tren separat. Liderii s-au întâlnit cu Zelenski, au vizitat centrul Kievului și au purtat discuții.
De asemenea, Macron a postat pe TikTok un scurt videoclip cu momentul în care este primit de Zelenski la Palatul prezidențial Mariinski din Kiev.