Se lansează un nou canal TV în România: „Nu va avea legătură cu vampirii”

Se lansează un nou canal TV în România: „Nu va avea legătură cu vampirii”
Telecomandă. Foto: Inquam Photos / Tudor Costache

Un nou post de televiziune își va face debutul pe piața media din România, după ce a obținut licența de la Consiliul Național al Audiovizualului.

Acesta poartă numele „iDracula” și va fi gestionat de Atomic Media Advertising, companie care mai operează și Atomic TV, deținută de Șerbu Maria – Sophia, fiica omului de afaceri Nicolae Șerbu.

Conform informațiilor disponibile, postul va avea o tematică axată pe călătorii, muzică și motorsport.

„Nu va aborda subiectul vampirilor. Este un brand care atrage un număr mare de turiști”, a explicat proprietarul canalului.

Proiectul înaintat în fața CNA relevă că iDracula va dedica 60% din emisiuni producției proprii, restul de 40% provenind de la alți creatori.

Într-o declarație adresată membrilor CNA, Nicolae Șerbu a precizat că „acest canal de televiziune nu intenționează să concureze”, fiind mai degrabă un mix între călătorii, muzică și motorsport.

Ce emisiuni sunt planificate

Conform informațiilor furnizate, grila acestui post include următoarele programe:

  • „A new kind of breakfast” (emisiune matinală),
  • Atomic Motorsport Academy,
  • Fast and Furious!,
  • Hai Hui,
  • Bucharest Challenge,
  • iDracula Podcast,
  • Top Travel 20,
  • iDracula… ai știri
  • iDracula Untold – Muzica anilor 1990 – 2020
  • iDracula Musical Show – competiție muzicală dedicată descoperirii de talente noi în acest domeniu,
  • The Tale of The Wallachian Vlad The Impaler – discuții în studio despre evoluția muzicii românești din secolul XIV până în prezent.
Recomandari
Show Cookie Preferences