Strategii pentru a preveni comportamentele agresive la copii: sfaturi de la un psiholog psihoterapeut

Comportamentul agresiv al copiilor, care poate fi indreptat atât asupra altor persoane, cât și asupra lor înșiși, este influențat de o varietate de factori și nu este corect să fie etichetat ca o dovadă de educație precară. Miruna Jovin, psiholog psihoterapeut, discută despre cauzele care determină agresivitatea la copii și despre metodele prin care părinții pot gestiona eficient episoadele de tantrum.

Nimănui nu îi place să se simtă furios, însă este o emoție normală pe care o trăim toți de-a lungul vieții. De asemenea, este de înțeles că și copiii pot avea dificultăți în a-și exprima în mod sănătos furia, ceea ce duce la izbucniri comportamentale. Aspectul provocator pentru părinți este modul în care să reacționeze în fața acestor crize sau dacă comportamentul copilului este unul normal.

Crizele sunt frecvente până la vârsta grădiniței

În cazul copiilor sub 4 ani, crizele de furie sunt destul de comune, uneori putând apărea zilnic, cu până la nouă episoade pe săptămână, conform analizelor lui Denis Sukhodolsky, psiholog clinician.

Aceste crize se manifestă prin plâns, lovituri cu piciorul sau palma, tropăit, și îmbrânceli, având o durată de obicei între cinci și zece minute. Un factor frecvent care declanșează aceste izbucniri este frustrarea generată de faptul că nu obțin ceea ce doresc sau că trebuie să se supună unor sarcini neplăcute.

Până la începutul grădiniței, majoritatea copiilor depășesc aceste comportamente. Dacă totuși, crizele de furie Persistă și interferează cu dezvoltarea normală a copiilor, este recomandat ca părinții să solicite ajutor specializat. Sukhodolsky subliniază că aceste episoade sunt un motiv comun pentru care copiii sunt îndrumați către terapie.

Deși izbucnirile sporadice de furie sunt normale, părinții pot implementa strategii pentru a influența pozitiv comportamentul copiilor.

Conform psihologului Miruna Jovin, părinții ar trebui să adopte comportamente pozitive din timp. O modalitate eficientă de a preveni agresivitatea copiilor este ca părinții să fie blânzi și să evite corecția fizică. Educația anti-violenta ar trebui să înceapă înainte cu mult de venirea pe lume a unui copil. Dacă un părinte se întreabă „e în regulă să lovesc un copil?”, iar răspunsul nu este un clar „nu”, atunci este momentul să ceară ajutorul. Lovirea nu este niciodată o opțiune acceptabilă.

Emoțiile sunt acceptate, dar nu și comportamentele necorespunzătoare

Părinții pot, de asemenea, să le comunice copiilor că toate emoțiile sunt permise, dar că anumite comportamente nu sunt acceptabile. De exemplu, părinții pot să le spună copiilor: „înțeleg că ești furios/speriat/supărat”, dar „nu ai voie să mă lovești”. Este important ca aceste mesaje să fie repetate ori de câte ori apare comportamentul agresiv. De asemenea, părinții ar trebui să oprească violent comportamentele îndreptate spre animale sau alți copii, aplicând limite cu blândețe și fermitate.

Unii copii manifestă agresivitate ca formă de comunicare, iar în aceste cazuri este esențial ca părinții să insiste că „nu lovim” și să sugereze alternative adecvate pentru a-și exprima frustrările. De asemenea, reacția adulților la comportamentele violente ale copiilor poate influența modul în care aceștia înțeleg și relaționează cu agresivitatea. Este important ca reacțiile să fie constante și să se descurajeze comportamentul violent.

Distincția între disciplină și pedeapsă

De multe ori, părinții confunda disciplina cu pedeapsa, însă ele nu sunt sinonime. Disciplina reprezintă o oportunitate de a educa și a îmbunătăți relația cu copilul, implicând atât laude, cât și structuri clare de comportament.

În timp ce pedeapsa este o parte a disciplinei, ea se referă la impunerea unei consecințe neplăcute în urma unei acțiuni greșite. Până la vârsta de trei ani, copiii nu înțeleg această idee, ceea ce face stabilirea unor limite un mod mai eficient de a-i educa.

Iată câteva sugestii practice pentru părinți în gestionarea crizelor de furie ale copiilor:

1. Familiarizați copiii cu regulile familiale, deoarece aceștia nu le vor înțelege până nu le pun în practică.

2. Evitați să le reamintiți „controlează-te!”. Copiii mici nu au dezvoltata capacitatea de a-și controla impulsurile. Este responsabilitatea părinților să îi învețe să își exprime emoțiile în mod verbal.

3. Nu folosiți amenințări de tipul „oprește-te sau altfel o să vezi!” în schimb, învățați-i alternative de comportament. Comportamentul neadecvat ar trebui ignorat inițial, urmând ca apoi să le explicați ce ar trebui să facă.

4. Laudați comportamentele pozitive și oferiți afecțiune atunci când copiii se comportă cu maturitate.

5. Explicați-le că „nu ne facem rău unii altora” și supravegheați atent dezbaterile cu ceilalți copii. Dacă o dispută devine intensă, interveniți pentru a calma situația.

6. Controlați-vă propriile reacții și emoții, pentru a le oferi un exemplu de comportament adecvat.

7. Rămâneți consecvenți! Părintele nu trebuie să se simtă vinovat în timp ce își disciplinează copilul, și trebuie să transmită mesaje clare pentru a evita confuziile.