Summit cu liderii europeni în Ucraina, sâmbătă. Bolojan va participa prin videoconferință

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri organizarea unui summit cu liderii europeni care susțin Kievul, care va avea loc sâmbătă în Ucraina, conform unui comunicat difuzat pe site-ul Președinției de la Kiev. Ilie Bolojan, președintele interimar al României, va fi prezent la întâlnire prin videoconferință.
„Ne pregătim în Ucraina să ne întâlnim cu liderii Coaliției binevoitorilor”, a declarat el, conform comunicatului referitor la Ziua Europei, celebrată pe 9 mai.
„Mâine (sâmbătă - n.r.) urmează să avem întâlniri”, a adăugat Zelenski.
„Este esențial să avem această coaliție, iar aceasta trebuie să fie suficient de puternică pentru a asigura securitatea conform viziunii noastre comune”, a mai spus președintele ucrainean.
Coaliția binevoitorilor, formată în principal din țări europene precum Franța și Marea Britanie, are ca scop să ofere asistență militară Kievului și să contureze un cadru pentru o pace durabilă în Ucraina.
România va fi reprezentată de Ilie Bolojan la acest summit, prin participare online, așa cum a fost menționat într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.
Zelenski a reiterat că Ucraina este pregătită pentru o încetare a focului stabilă, pe termen lung, de cel puțin 30 de zile. Aceasta declarație a avut loc în timpul unei intervenții online la Summitul țărilor ce fac parte din Forța Expediționară Comună (JEF), desfășurat la Oslo.
Președintele ucrainean a felicitat participanții la summit cu ocazia Zilei Europei, subliniind importanța alegerilor și acțiunilor actuale în conturarea viitorului Europei.
„Este esențial să rămânem uniți și să continuăm colaborarea – așa cum facem acum. Acest lucru definește formatele precum JEF și întreaga noastră cooperare, care implică Ucraina, Europa de Nord, Marea Britanie, Olanda, țările baltice și alți parteneri”, a afirmat Zelenski.
„Dacă Rusia prelungește conflictul, va fi necesară o întărire a sancțiunilor, în special dacă va încălca armistițiul declarat”, a subliniat Zelenski, cerând o coordonare strânsă cu Statele Unite.
„Am încredere că Europa va beneficia semnificativ de pe urma unei astfel de colaborări – acest lucru va contribui la întărirea arhitecturii de securitate existente”, a declarat Zelenski.
La summitul menționat de Zelenski au participat lideri precum președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, premierul Danemarcei, Mette Fredriksen, premierul Estoniei, Kristen Michal, premierul Islandei, Kristrun Frostadóttir, premierul Letoniei, Eiks Silini, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, premierul Suediei, Ulf Kristersson, și ministrul apărării din Olanda, Ruben Brekelmans. Președintele Ucrainei a exprimat aprecierea pentru participarea Ucrainei la JEF și pentru oportunitatea unificării eforturilor în domeniul securității.