Transilvania în Mica Era Glaciară: Oameni înfometați, ploi interminabile la Oradea și un incendiu devastator în Sibiu

În urmă cu peste 400 de ani, Transilvania a fost marcată de o serie de evenimente catastrofale datorită vremii neobișnuit de reci, incluzând secetă, ploi abundente, invazii de lăcuste și epidemii de ciumă. O echipă de cercetători români analizează aceste evenimente și conexiunile dintre ele.

Studiul realizat de cercetători din Oradea relevă dovezi ale unor fenomene meteo extreme, cum ar fi cele 40 de veri neobișnuit de calde din intervalul 1501-1599, dar și ani marked by precipitații excesive și secetă, în special între 1527 și 1544, când valuri de căldură au afectat profund agricultura, generând foamete.

Mica Eră Glaciară: Veri reci și ploi continue în Transilvania

Secolul al XVI-lea reprezintă o etapă crucială în climatologia istorică, marcată de tranziția de la o perioadă mai caldă a Evului Mediu timpuriu la climă mai rece, un fenomen global denumit Mica Eră Glaciară, ce a avut loc între secolul XIV și XIX.

Schimbările climatice au influențat grav agricultura, resursele alimentare și stabilitatea socială și economică a societăților europene.

Cercetările arată că a doua parte a secolului al XVI-lea a fost caracterizată prin ploi abundente. Relatările din epocă menționează frecvente inundații și ploi excesive, în special în jurul anului 1590. După 1560, se estimează o scădere a temperaturii medii cu 0,5 grade Celsius comparativ cu prima parte a secolului.

• Viața în Brașov în vremuri de foamete și calamități, confruntându-se cu ciuma și războaiele

Această răcire climatică a generat ierni mai lungi și veri mai răcoroase, aducând alternanțe între secetă și ploi abundente, rezultând recolte slabe, foamete și epidemii interconectate.

Totuși, au existat perioade când condițiile climatice s-au îmbunătățit, cele care au generat recolte mai bune și o ușurare temporară, în contextul unei tendințe generale de deteriorare a vremii.

Aceste fluctuații climatice au generat o serie de calamități menționate în documentele transilvănene studiate.

Conform studiului, în secolul al XVI-lea, ciuma s-a manifestat în 30 de ani diferiți, foametea în 23 de ani și invaziile de lăcuste în cel puțin zece ani.

Incendiile devastatoare în orașele de lemn

Documentele din 1549 menționează incendiile din principat, cauzate de seceta prelungită startând în aprilie, iar o secetă severe a fost reportată și 17 ani mai târziu. Între anii 1573 și 1577, Transilvania a suportat o perioadă extrem de dificilă, cu secetă, foamete și conflicte.

• Foametea și superstițiile în viața medievală a Sighișoarei

Secetele prelungite au dus la incendii devastatoare, având în vedere că majoritatea clădirilor erau din lemn și acoperite cu paie. Apropierea caselor în orașe facilita propagarea rapidă a incendiilor. În 1570, de exemplu, 1.300 de case au fost distruse la Sibiu.

În 1508, în anumite regiuni ale actualei Românii, ploaia a fost aproape continuă timp de câteva luni, iar perioada 1529-1533 a fost extrem de ploioasă în zona Brașovului, cu inundații severe în iulie și august 1529, concomitent cu apariția ciumei.

După o altă perioadă de ploi intense în 1564, calitatea vinului din Ardeal a scăzut drastic. În 1565, regiunea a fost afectată de inundații pe Târnava Mare, lângă Mediaș.

În 1599, în timpul asediului Oradei, ploile neîncetate au provocat inundații și întârzieri în avansarea otomană, descrise de cronicarii turci ca fiind râuri umflate și ploi continue timp de peste 40 de zile, afectând grav armata otomană.

Invaziile de lăcuste și lupta oamenilor pentru supraviețuire

Una dintre catastrofele frecvente din secolul XVI a fost invazia lăcustelor, care distrugea recoltele și ducea la foamete. Mediul arid favoriza aceste invazii, mai ales după secete prelungite. Cele mai distrugătoare invazii au fost înregistrate în 1542 și 1544, iar oamenii încercau să alunge lăcustele prin zgomote.

Cronicile menționează că unele comunități adunau lăcustele în grămezi pentru a le folosi drept hrană pentru porci.

Dezastrele, rezultatele schimbării climatice

Epidemia de ciumă, cunoscută sub denumirea de „Moartea Neagră”, a fost consemnată frecvent în secolul XVI, deși intensitatea sa a fost mai redusă comparativ cu alte zone ale Europei. Cele mai grave epidemii au avut loc între 1551 și 1556, când ciuma a fost adusă din Țara Românească, provocând mii de victime.

Printre cele mai nefaste episoade se numără perioada 1585-1586, când Oradea a fost devastată de epidemie, cu zeci de decese zilnice. Mulți căutau refugiu în munți, dar mulți mureau de foame.

Foametea a fost adesea consemnată alături de seceta și inundațiile recurente, iar prețul alimentelor creștea drastic, generând suferință. Cele mai rebele perioade de foamete coincideau cu invazii de lăcuste sau conflicte.

În perioada 1534-1536, din cauza foametei, locuitorii Transilvaniei au fost nevoiți să consume iarbă, cu un alt episod de foamete menționat în 1539, provocat de lăcuste.

Grindina a fost documentată în zece ani diferiți, iar în 1526 s-au înregistrat bucăți de grindină care măsurau dimensiunea oului de găină.

Documentare a calamitatăților de către cronicari

Dezastrele naturale au fost în mod frecvent menționate în documentele din secolul XVI, autorii studiului au consultat numărul diversificat de surse istorice, inclusiv registre parohiale, cărți de cult, jurnale de călătorie și arhive.

Analiza documentelor din acea vreme a adus atât avantaje, cât și dezavantaje; multe surse sunt incomplete sau subiective, uneori concentrându-se pe evenimente excepționale fără a oferi o privire generală.

Studiul în cadrul revistei Frontiers in Climate, intitulat „Reconstrucția evenimentelor climatice din secolul XVI în Transilvania: analiză interdisciplinară bazată pe surse istorice”, a fost realizat de autorii Ovidiu Răzvan Gaceu, Tudor Caciora, Ștefan Baias, Cezar Morar, Mihai Dudaș, Marius Stupariu și Maria Maxim.

Sursa foto: Dreamstime.com