15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale: Spectacole și intrare gratuită în muzee în București și țară, astăzi
Românii sărbătoresc pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale. Cu această ocazie, în București și în alte orașe din țară au loc numeroase activități, inclusiv spectacole, concerte, expoziții, proiecții de film și tururi ghidate în muzee, toate cu acces gratuit.
Ministerul Culturii invită toți cetățenii, începând cu 15 ianuarie, să viziteze muzeele aflate sub administrația sa, care marchează Ziua Culturii Naționale. Activitățile propuse includ spectacole, concerte, expoziții, proiecții de film, tururi ghidate și proiecte educaționale, desfășurate atât fizic, cât și online, pentru a permite accesul unui public cât mai divers.
Cu ocazia acestei sărbători, mai multe muzee oferă acces gratuit. De asemenea, opera poetului național Mihai Eminescu, un simbol al identității culturale, va fi celebrată prin recitaluri, reprezentații de teatru și expoziții.
Evenimente de Ziua Culturii în București
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
- Spectacol-lectură „Minte și inimă” - Ora: 19:00, Sala Media, Intrare liberă
- Tururi ghidate ale expoziției „Regina Maria la teatru” - Ore: 12:00 și 14:00, Muzeul Teatrului Național, Intrare liberă
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
- Expoziția „Regina Maria – Un veac și jumătate” - Ora: 11:00, Sala de Marmură, Intrare liberă
- Eveniment „Dor de Eminescu” - Program muzical și de poezie cu Lorena Oltean, Arlinda Morava, Cristina Deleanu, Nae Alexandru, Eugen Cristea - Ora: 11:00, Sala Victor Ion Popa
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
- 10:00 – 18:00 (ultimul vizitator intră la ora 17:00) – Vizitare gratuită a expunerii permanente.
- 16:00 – 17:00 – Tur ghidat gratuit al expoziției „Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897-1899” realizat de dr. Oana Paula Popa.
- 18:00 – 20:00 – Proiecția filmului documentar „A ști sau a nu ști – de la banchizele Antarcticii la Ghețarul de la Scărișoara” prezentat de prof. dr. Gabor Xantus.
Muzeul Țăranului Român
- Expoziția „Imaginarium: lumea celor nevăzute” - ora 16:00
- Expoziția „Dor și Drum” - ora 17:00
- Expoziția „Omagiu artistic” - ora 18:00
- Proiecția filmului „Ivan – omul cu rădăcini în apă” - ora 18:30
Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC)
- Acces gratuit la cele șapte expoziții ale sezonului MNAC 20BIS
- Tur ghidat al expoziției „Linii paralele. Avataruri ale modernității în Croația” - ora 17:30
- Lucrarea „Eminescu” de Ion Condiescu la Iași - ora 14:30, Muzeul „Mihai Eminescu”
Muzeul Național de Istorie a României
- Acces gratuit la expozițiile permanente: Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium și Muzeul Jucăriilor, și la expozițiile temporare Coloranți naturali. Programul de vizitare: 09:00 – 17:00, ultimul acces la 16:15.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
- Expoziții permanente și temporare - Program: 10:00–18:00, intrare liberă
- Conferința „Intervenții artistice în peisajul urban post-socialist” - ora 18:00
Muzeul Național „George Enescu”
- Expoziția „Istoria unor capodopere Enesciene” (14–31 ianuarie, Foaierul Sălii George Enescu)
Biblioteca Națională a României
- Proiecția „Anul nou care n-a fost” - ora 12:00
Evenimente în țară de Ziua Culturii
Teatrul Național din Timișoara
- Spectacolul „Eminescu” - Ora 19:00, Sala Mare
Opera Națională Română din Timișoara
- Concert „Pe urmele Luceafărului” - ora 19:00
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
- Vizitare gratuită a expozițiilor permanente și temporare.
Teatrul Național din Iași
- Spectacol „Improvizație cu un câine” - ora 19:00
Complexul Național Muzeal Moldova
- Conferința „România în Uniunea Europeană” - ora 11:00
Muzeul Național Peleș
- Expoziția „De la pictori adunate…” - ora 13:00
***
Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare anuală în România, instituită în 2010. Conform legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale pentru a promova activitatea culturală, realizările artistice și meritele academice.
15 ianuarie a fost aleasă drept Ziua Culturii Naționale deoarece marchează aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, iar în 2025 se vor împlini 175 de ani de la nașterea sa.