Care este gradul de supraaglomerare a locuințelor? Cele mai generoase locuințe în diverse țări

Când Andrei a fost admis la universitate în Canada, părinții săi au respirat ușurați, nu doar din cauza reușitei lui, ci și pentru că eliberau puțin din spațiul limitat al apartamentului. Andrei împărțea un apartament cu părinții și bunica sa, în vârstă de aproape 90 de ani. Bunica avea propria cameră, Andrei se bucura de a lui, iar părinții utilizau un dormitor amenajat și pentru birou. Aceasta este o situație întâlnită frecvent în România, conform datelor Eurostat despre locuințele românilor.

Cauzele supraaglomerării locative

Cauza principală a acestei supraaglomerări o constituie dificultățile tinerilor de a avea o locuință proprie, provocate de lipsa opțiunilor de cazare și de dependența economică de familiile lor. Aproape jumătate din populația României locuiește în case supraaglomerate, țara noastră având cel mai ridicat procent al supraaglomerării din Uniunea Europeană, de trei ori mai mare decât media generală.

Problema supraaglomerării este resimțită în mod special de gospodăriile cu venituri reduse, fiind asociată cu numărul mare de membri și accesul limitat la locuințe publice subvenționate, conform raportului menționat.

Supraaglomerarea poate suprasolicita instalațiile tehnice ale blocurilor, care nu sunt concepute pentru a deservi un număr atât de mare de utilizatori, generând alte probleme. Datorită faptului că majoritatea instalațiilor sunt vechi, subsolurile sunt adesea inundate și murdare, iar acoperișurile și pereții suferă deteriorări din cauza igrasiei, ceea ce pune în pericol sănătatea locatarilor. Unele zone de locuințe sociale riscă să devină „insule” de sărăcie și șomaj. Conform unui raport al Ministerului Dezvoltării, un alt indicator al calității locuirii este suprafața locuinței, care trebuie să ofere un spațiu util adecvat.

Suprafața medie a unei locuințe în Uniunea Europeană este de 102,3 m.p., în timp ce în România aceasta este de doar 46,9 m.p., comparativ cu 156,4 m.p. în Cipru.

În perioada comunistă, deciziile cu privire la construcțiile de locuințe erau centralizate, noile apartamente fiind de obicei construite în jurul centrelor istorice, ceea ce a dus la o densitate mai mare pe măsură ce ne îndepărtam de centrul orașului.

În România, numărul mediu de camere pe locuință este între 2-3, mult sub media altor țări europene. De asemenea, medie persoanelor pe cameră este mai mare în mediul urban comparativ cu cel rural, în special în rândul gospodăriilor cu venituri mai mici.

Atragerea unui apartament de 56 m2 prin programul Prima Casă

Atunci când un român achiziționează o locuință, adesea percepția asupra dimensiunii acesteia este diferită față de cea a altor europeni. Apartamentele cu 3 camere sunt frecvent considerate mari, în special de tinerii cumpărători, conform unei cercetări realizate de Rethink România. Un apartament cu 4 camere este greu de găsit și este perceput ca o locuință deosebită.

Mai multe complexe rezidențiale recente au cel mult 3 camere, iar 70-80% dintre apartamentele vândute în orașe sunt de 1-2 camere. În București, între 2017 și 2021, 91,2% din locuințe au avut 3 camere sau mai puțin, iar 67,2% din acestea au fost alcătuite din 1 sau 2 camere, corespunzătoare cerințelor persoanelor singure sau cuplurilor.

Normalizarea locuințelor de dimensiuni reduse în discuțiile și percepția colectivă

Se consideră normal ca un apartament de 2 camere să fie standardul pe piață. Această percepție include și noile zone rezidențiale, care oferă rareori facilități în afară de parcările pentru mașini. România se confruntă cu o problemă fundamentală legată de dimensiunea locuințelor, supraaglomerarea. Deși un apartament de 2 camere poate părea potrivit pentru un cuplu fără copii, multe persoane au trăit în astfel de apartamente alături de familiile lor, ceea ce ridică întrebarea dacă aceste condiții sunt cu adevărat normale. Trei persoane locuind într-un apartament de 2 camere se află într-o situație de supraaglomerare.

Aproape 46% din familii locuiesc în una sau două camere, iar în orașe procentul atinge 57%. Situația devine și mai serioasă când ne uităm la dimensiunea familiilor, unde două din cinci familii cu 3 membri și o treime din cele cu 4 membri trăiesc în maximum două camere.

Reflecție asupra traiului zilnic al unei familii de 4 sau 6 membri într-un apartament mic

Este util să ne imaginăm cum își desfășoară viața o familie de 4 sau 6 membri într-un apartament de 2 camere: cum reușesc să se odihnească, cum își organizează mesele, ce intimitate au, unde își păstrează lucrurile, unde se pregătesc pentru școală sau muncă, cum își gestionează preferințele diferite și cum este atmosfera generală. Deși problema supraaglomerării locuințelor nu este discutată public, este evident că îi afectează profund pe locatari, spunea Petre Datculescu, directorul IRSOP, la lansarea unui asemenea studiu.

Spațiile de viață supraaglomerate afectează toate ființele vii. Studiile arată că animalele care trăiesc înghesuite au dificultăți de reproducție și îngrijire a puilor. De asemenea, oamenii care locuiesc în astfel de condiții resimt o scădere a performanțelor intelectuale și devin mai retrași social. Conform cercetărilor IRSOP, indivizii din familii supraaglomerate se simt mai iritați și frustrați și au o percepție scăzută asupra controlului în viața lor. Impactul cel mai grav al traiului înghesuit este resemnarea, oamenii obținându-se că nu vor reuși să schimbe condițiile de viață.

Acest proces psihologic, cunoscut sub denumirea de „neajutorare învățată”, face ca oamenii să simtă că nu au soluții pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață. Familiile în acest tip de situație nu au nevoie de compasiune, ci de soluții concrete, cum ar fi acces la finanțare și politici guvernamentale care să îmbunătățească condițiile locative, precum și conștientizarea riscurilor viețuirii în condiții de supraaglomerare, concluzionează Petre Datculescu.