Diferențele dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticurile la copii: Recunoaștere și suport

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și ticurile sunt condiții frecvent întâlnite la copii, dar adesea sunt confundate. Identificarea și înțelegerea diferențelor dintre aceste afecțiuni sunt cruciale pentru a oferi ajutorul necesar celor mici.

Definirea tulburării obsesiv-compulsive și manifestările sale la copii

TOC reprezintă o tulburare de anxietate marcată de obsesiuni și/sau compulsiuni. Obsesiile sunt gânduri repetitive, nedorite, care provoacă anxietate și sunt greu de controlat. Aceste gânduri pot varia în funcție de vârsta copilului; de exemplu, la 4 ani, un copil poate fi îngrijorat că părinții îl lasă la grădiniță, în timp ce la 7 ani, tema îmbolnăvirii și a microbilor poate deveni o obsesie.

Pentru a reduce anxietatea, copiii se angajează în compulsiuni – comportamente repetate, cum ar fi spălatul excesiv pe mâini, verificarea ușilor sau aranjarea obiectelor într-un anumit mod.

Cauzele TOC sunt o combinație complexă de factori biologici, psihologici și de mediu, iar debutul acestei afecțiuni apare frecvent în copilărie sau în adolescență, fiind rar întâlnit după vârsta de 35 de ani. Forma timpurie este adesea moștenită genetic, conform doctorului Iasmina Dragomir, specialist în psihiatrie.

Definiția ticurilor și manifestările lor la copii

Ticurile sunt mișcări sau sunete involuntare, bruște și repetate, putând fi motorii (de exemplu, clipitul frecvent sau ridicarea umerilor) sau vocale (cum ar fi tusea sau mormăitul). La copii, primul tip de tic observat este, de regulă, clipitul excesiv și acestea devin mai frecvente începând cu vârsta de 5 ani.

Intensitatea și frecvența ticurilor pot varia și de obicei cresc în momente de stres, oboseală sau anxietate. Chiar și emoțiile pozitive pot amplifica manifestările ticurilor. De cele mai multe ori, ticurile la copii sunt tranzitorii, apărând și dispărând pe măsură ce cresc.

Principalele diferențe între TOC și ticuri

Spre deosebire de compulsiile asociate TOC, ticurile nu sunt executate cu scopul de a reduce anxietatea provocată de obsesiuni. Deși ambele afecțiuni includ comportamente repetitive, există distincții clare între ele:

• Conștientizarea și scopul comportamentului. La TOC, copiii sunt adesea conștienți de gândurile obsesive și folosesc compulsiile pentru a diminua anxietatea. Ticurile, în schimb, nu au un scop specific și nu sunt legate de obsesii.
• Controlul asupra comportamentului. Copiii cu TOC pot simți un anumit grad de control asupra compulsiilor, în timp ce ticurile sunt în majoritate involuntare și greu de controlat.
• Tipul de comportament. Compulsiile din TOC sunt complexe și ritualizate, pe când ticurile constau în mișcări sau sunete simple și repetitive.

Când să contactați un specialist

Ca părinți, este important să fiți atenți la comportamentele copiilor și să solicitați ajutorul unui expert în sănătate mintală în următoarele situații:

• comportamentele repetitive afectează activitățile zilnice ale copilului;
• copilul exprimă disconfort sau suferință legat de aceste comportamente;
• simptomele durează mult timp sau se agravează. De exemplu, dacă ticurile persistă mai mult de un an, se consideră că sunt cronice.

Atât ticurile, cât și simptomele TOC pot fi evaluate în cabinetul unui psihiatru pediatric. Diagnosticarea corectă și intervenția timpurie pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții copilului și pot preveni posibilele complicații. TOC care debutează în copilărie are un pronostic favorabil, iar tratamentul poate duce la dispariția totală a simptomelor în 40% din cazuri. Terapia cognitiv-comportamentală constituie prima linie de tratament, iar medicamentele sunt recomandate în cazul formele severe.

Înțelegeți diferențele și cereți ajutor!

Deși tulburarea obsesiv-compulsivă și ticurile pot părea similare inițial, ele sunt afecțiuni distincte ce necesită abordări diferite. Cunoașterea diferențelor dintre ele și sensibilizarea la simptomele specifice sunt pași esențiali pentru a oferi copiilor suportul și tratamentul corespunzător.