Evaluarea Națională 2025 pentru clasa a IV-a. Prima probă la limba română are loc astăzi

Evaluarea Națională 2025 pentru clasa a IV-a. Prima probă la limba română are loc astăzi
Evaluarea Națională 2025. Imagine ilustrativă Foto: Dreamstime

Astăzi, 20 mai, începe Evaluarea Națională 2025, cu prima probă la limba română pentru elevii de clasa a IV-a, conform informațiilor furnizate de Ministerul Educației. Calendarul probelor a fost anunțat public.

Programul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a este următorul:

  • 20 mai – Limbă și comunicare – Limba română / Limba română pentru minoritățile naționale
  • 21 mai – Matematică și științe ale naturii
  • 22 mai – Limbă și comunicare – Limba maternă

Elevii de clasa a VI-a vor începe probele pe 27 mai – Limbă și comunicare (Limba română). Aceștia vor continua pe 28 mai cu Matematică și științe ale naturii și pe 29 mai cu Limbă și comunicare (Limba maternă).

Evaluările sunt corectate în cadrul unității de învățământ și trebuie finalizate în maximum 7 zile de la data susținerii ultimului test de la acea clasă.

Rezultatele obținute nu vor fi afișate, nu vor fi comunicate public și nu vor fi înregistrate în catalogul clasei.

La cererea scrisă a elevului, scorurile obținute pot fi convertite în calificative/note și înregistrate în catalog.

Rezultatele evaluărilor vor fi analizate la nivelul fiecărei instituții de învățământ, fiind utilizate ulterior pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare pentru elevi.

Sursa foto: Dreamstime.com

Recomandari
Show Cookie Preferences