Noua eră a geoeconomiei: provocările tarifelor lui Donald Trump ca parte a unei schimbări mai ample.

Gillian Tett, editorialistă și membră a consiliului editorial al Financial Times, explică de ce comerțul este influențat de capacitățile guvernelor și cum se poate răspunde la aceste schimbări.

În ianuarie 2008, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, am avut ocazia să discut cu Ray Dalio, fondatorul fondului speculativ Bridgewater.

Echipa sa mi-a prezentat un raport detaliat, considerat de ei extrem de important. Din păcate, l-am aruncat, crezând că este prea greu de parcurs. Aceasta s-a dovedit a fi o decizie greșită, deoarece în urma crizei financiare Dalio a fost recunoscut datorită previziunilor menționate în acel raport.

„Am anticipat creșterea datoriei și evoluția cererii și ofertei de credit în raport cu indicatorii economici”, mi-a explicat recent Dalio.

La 17 ani distanță, Dalio publică o nouă carte, „How Countries Go Broke”, care susține că SUA trebuie să își reducă datoria record de 36 de trilioane de dolari pentru a evita o nouă criză financiară.

Până acum, banii erau de maximă importanță; astăzi, politica și geopolitica predomină.

Totuși, a avut loc o schimbare esențială. În 2008, Dalio analiza principăt ciclurile economice și financiare. Noua sa carte, similară cu „The Changing World Order” din 2021, explorează atât ciclurile de credit, cât și contextul politic și geopolitic.

Motivul? Relațiile externe agravează datoriile SUA, deoarece țara simte presiuni și continuă să cheltuie, iar polarizarea politică o împiedică să implementeze reforme fiscale. „Până acum, banii erau esențiali; acum politica și geopolitica au o influență mai mare”, explică el, mentionând existența unui populism similar cu cel din anii 1930.

Unii sociologi ar putea considera că politica a influențat întotdeauna economia; de fapt, statuile academice explorează această problemă de zeci de ani. Totuși, gândirea lui Dalio reflectă o tendință observată și la mulți alți specialiști din domeniul financiar.

„Îmi petrec majoritatea zilelor consiliindu-mi clienții pe tema gestionării provocărilor legate de riscurile geopolitice,” afirmă Daniel Tannebaum, partener la firma de consultanță Oliver Wyman.

Schimbarea este atât de pronunțată încât termenul „geoeconomie” este reînviat.

Jonathan Black, consilier adjunct pentru securitate națională al Marii Britanii, a observat că intersecția dintre interesele economice și cele de securitate este acum provocarea principală în elaborarea politicilor, afectând nu doar negocierile internaționale, ci și deciziile guvernamentale la nivel național și corporate.

Astfel, noțiunea de „geoeconomie” a fost reînnviată. Termenul a fost introdus de Edward Luttwak în 1990, pentru a descrie interacțiunea dintre conflicte și strategii comerciale.

Paul Tucker, fost viceguvernator al Băncii Angliei, menționează că instrumentele economice pentru apărarea intereselor naționale includ tarife, reglementări, devalorizări agresive și măsuri de control asupra resurselor.

Președintele Donald Trump adoptă iată deja multe din aceste instrumente, manifestându-se prin impunerea de tarife și reglementări comerciale riguroase, concretizate în relațiile cu UE, Coreea de Sud, Japonia și Brazilia. China, de asemenea, recurge la tacticile sale de geoeconomie.

Unii atribuie această evoluție ascensiunii Chinei.

Graham Allison de la Harvard subliniază că istoria este plină de exemple care demonstrează că o putere hegemonică se simte amenințată de un rival emergent, iar unele dintre aceste tensiuni sunt evidente în relația dintre SUA și China, cu politicile geoeconomice desfășurate de aceasta din urmă.

Totuși, se poate argumenta că acest moment este o reacție la schimbările de paradigmă din trecut. Ideile pe care le considerăm „normale” fluctuează adesea, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei.

Un moment semnificativ s-a întâmplat în 1914, când globalizarea a fost întreruptă de Primul Război Mondial, iar protecționismul și naționalismul au început să definească relațiile economice.

După 1945, guvernele au adoptat ideile lui Keynes, propunând utilizarea intervenției statului pentru a gestiona cicloanele economice și pentru a stimula comerțul global.

În anii '80, leaderi precum Thatcher și Reagan au respins politica keynesiană și au trecut la ideology neoliberală, insistând pe libertatea piețelor și pe influența regulilor de cerere și ofertă.

Această viziune a fost extrem de atractivă pentru profesioniștii din industria financiară, având în vedere că progresele tehnologice le-au permis realizarea de evaluări financiare complexe.

Astfel, Dalio nu doar își vinde perspectiva, ci reflectă o viziune mai largă asupra finanțelor și economiei.

Sub Trump, observăm o reacție împotriva economiei neoliberale.

Cu toate acestea, nu toate aceste schimbări pot fi atribuite exclusiv lui Trump. Există economist care afirmă că piețele globale nu au fost nicicând cu adevărat „libere.” O mare parte a lumii, inclusiv China, a adoptat politici mercantiliste.

Proteste împotriva neoliberalismului au apărut cu mult înainte ca Trump să fie ales, cu numeroase culpări asupra efectelor negative ale globalizării.

Intervenția statului a crescut de la criza din 2008, iar sub Biden, administrația a păstrat multe dintre măsurile tarifare anterioare.

Echipa lui Trump a împins această abordare la extreme, adoptând o mentalitate de „sumă zero” care pare reminiscentă de anii '30. S-a discutat despre taxe pentru investitorii din țări concurente, ceea ce ar putea duce la modificări în domeniul financiar.

Pe măsură ce alte state își explorează opțiunile, Tannebaum observă o „fragmentare a sistemului financiar global.”

Distincția dintre tacticile haotice și o strategie de restaurare a ordinii globale.

Aceasta poate fi șocant pentru cei care și-au construit carierele în era neoliberală. Se afirmă că elitele contemporane trăiesc o incertitudine legată de viziunea lui Trump pe care o consideră dezorientantă.

Unii sugerează că, deși Trump nu are un „plan” formal, consilierii săi contribuie la crearea unei direcții strategice utilizând tentative de intimidare și incertitudini în politica externă.

Așadar, este esențial să facem distincția între tacticile haotice și o agendă extinsă de restaurare a ordinii globale pentru consolidarea puterii SUA.

Controlul nodurilor economice cheie poate oferi o dominație reală.

Există cel puțin două cadre teoretice utile în acest context. Conceptul de putere hegemonică sugerează că țările care controlează noduri cheie în anumite sectoare câștigă o dominație semnificativă.

Economiștii au inițiat Proiectul Global de Alocare a Capitalului pentru a identifica domeniile cele mai vulnerabile în economia globală în contextul presiunilor geoeconomice. Aceștia afirmă că China are o poziție dominantă în industria prelucrătoare, în timp ce SUA își menține hegemonia financiară datorită statutului dolarului.

Prin urmare, este de așteptat ca SUA să încerce să submineze poziția industrială a Chinei, protejându-și totodată propria influență financiară.

Această gândire explică nu doar relațiile dintre SUA și China, ci și reacțiile altor state, care acum consideră important să dezvolte strategii „anti-coerciție”.

În Anglia, Black sugerează să se revizuiască documente economice vechi pentru a face față amenințărilor contemporane. „Competiția geopolitică impune o reinterpretare a strategiei guvernamentale”, subliniază el.

Un alt cadru relevant pentru companii este cel al părților interesate. Termenul a căpătat popularitate, unii lideri cerând acum ca businessurile să țină cont nu doar de interesele acționarilor.

Astfel, ascensiunea geoeconomiei și geofinanțelor se încadrează în perspectiva cum guvernul și mediul de afaceri se pot alinia.

Comerțul transfrontalier continuă să crească în Asia.

Unii observatori cred că aceste schimbări sunt temporare, iar globalizarea nu este pe cale de dispariție.

Conform economistului Neil Shearing, comerțul transfrontalier crește în Asia, iar multe țări se angajează în continuare în ideile liberalizării economice.

Însă, problema geoeconomiei este contagioasă; când o țară adoptă aceste idei, celelalte se simt presate să reacționeze. De obicei, schimbările de gândire politică durează mulți ani, iar istoria sugerează că geoeconomia ar putea avea un impact de lungă durată.

Dalio consideră că problemele actuale din SUA sunt parte a unui ciclu de datorie și geopolitic similar celor care au afectat alte imperii. El subliniază că Congresul nu reușește să revină asupra acestui ciclu conflictual.

Politica joacă un rol crucial, influențând atât modelele economice, cât și luarea deciziilor la nivel global, ceea ce adaugă o dimensiune suplimentară provocărilor cu care ne confruntăm astăzi.