Papa Francisc, mai popular pe rețelele sociale decât mulți dintre cei mai celebri oameni. Momente de neuitat cu suveranul pontif FOTO

Cu peste 10 milioane de urmăritori pe contul oficial de Instagram și peste 50 de milioane pe platforma X, Papa Francisc utilizează rețelele sociale pentru a-și împărtăși mesajele și a atrage atenția tinerilor, conform surselor CNN și Time.
Suveranul Pontif a văzut în rețelele sociale o oportunitate de a ajunge la catolici din întreaga lume. Deși a renunțat la televizor în 1990, el a intrat pe Instagram în 2016, stabilind un record de 1,4 milioane de urmăritori în mai puțin de 12 ore, depășind recordul anterior deținut de David Beckham. Papa Francisc a reușit să comunice cu un public online mai numeros decât cel al multor celebrități, fiind cunoscut pentru utilizarea activă a rețelelor sociale și pentru preocupările legate de pericolele asociate, cum ar fi dezinformarea.
„Atunci când mass-media și mediile digitale devin omniprezente, influența lor îi poate împiedica pe oameni să învețe cum să trăiască cu înțelepciune, să reflecteze profund și să iubească cu generozitate”, a afirmat Papa în 2017.
Momente de neuitat ale Papei în mediul online
De-a lungul anilor, Papa a devenit viral pe internet în numeroase ocazii.
În 2023, o imagine generată prin inteligență artificială, îl arăta pe el purtând o jachetă albă de puf, ceea ce l-a determinat pe pontif să intervină în mod istoric în dezbaterea cu privire la inteligența artificială, pledând pentru un cadru etic care să sprijine dezvoltarea și utilizarea acesteia.
În februarie 2014, Papa a pozat cu o statuie de ciocolată de dimensiuni naturale, realizată din 1,5 tone de cacao, iar în 2018, a fost surprins cu un mielușel la gât, în cadrul unei scene de naștere live, ambele imagini devenind virale.
În 2018, pentru a-și celebra cea de-a 81-a aniversare, Papa a ales să se bucure de o pizza uriașă.
„El a înțeles în mod special puterea imaginii. Știa cum să se conecteze cu oamenii într-un mod cu adevărat profund”, a subliniat Michael Duffy, preot al Diocezei Rockville Centre și rector al Catedralei St. Agnes.