Percepția negativă asupra manelelor: un aspect mai profund

Ciprian Necula subliniază că atunci când preferințele muzicale devin un instrument de marginalizare a unui întreg gen, a publicului său și, în special, a unei etnii asociate frecvent cu acest gen, problema devine una socială, dincolo de estetic.

Recent, Cristian Geambașu a reacționat la un articol al meu, în care discutam scandalul legat de organizarea unui festival de manele pe Arena Națională. Susțineam că dezbaterea nu se reduce la organizarea unui eveniment muzical, ci la cine are dreptul să fie vizibil în spațiul public și cine este marginalizat din punct de vedere cultural.

Răspunsul lui Geambașu este semnificativ, nu doar din perspectiva unei simple preferințe muzicale, ci ca exemplu al unei tendințe mai largi în societatea noastră de a ierarhiza gusturile în funcție de statutul social. Prin intermediul gustului, anumite categorii sunt excluse și stigmatizate, stabilind limite ale ceea ce este „acceptabil”.

Este important de menționat că preferințele muzicale nu trebuie să fie judecate moral. Nu consider că acestea sunt, în mod inerent, rasiste sau clasiste.

Cu toate acestea, atunci când gustul devine o unealtă de discreditare a unui gen de muzică, a fanilor săi și a unei etnii asociate, problema devine una socială. Aceasta amestecă stigmatizarea colectivă cu pretenții de superioritate culturală.

Deși gusturile sunt personale, nu ar trebui să influențeze deciziile legate de spațiul public. Atunci când consumul contrazice normele culturale predominante, ar trebui să ne reevaluăm reflexele.

Potrivit lui Pierre Bourdieu, gustul nu este niciodată neutru. Este un mecanism de distincție socială: diferențiază între cei considerați „cultivați” și cei „barbari”. Atunci când un grup este asociat cu ignoranța, iar altul cu educația, problema nu mai ține de preferințe, ci de excluziune socială.

Vulgaritatea, un atribut comun genurilor muzicale

Geambașu susține că manelele sunt vulgare, iar acesta este un adevăr parțial, având în vedere că multe genuri muzicale, inclusiv hip-hop, rock sau pop, au și ele piese ce pot fi considerate vulgare. Cu toate acestea, în cazul manelelor, „vulgaritatea” devine un criteriu absolut de excluziune. De ce? Pentru că vin „dintr-o zonă mai puțin educată”? Pentru că nu se aliniază standardelor occidentale?

Pentru a evalua corect un fenomen cultural complex, este necesară o competență critică – fie că e vorba de muzică, literatură sau sociologie. Fără aceasta, evaluările rămân la nivelul impresiilor personale. Dacă, așa cum afirmă Geambașu, manelele sunt pur și simplu „imbecile”, „sexiste” și promovează delincvența, atunci vorbim de o generalizare excesivă, influențată mai degrabă de repulsie decât de o analiză obiectivă.

Elitismul în criticile aduse manelelor

Geambașu susține că, în „presa educată”, nu a observat derapaje, ci doar critici. Eu însă am exprimat o opinie critică față de elitismul care stă în spatele opoziției împotriva unui eveniment cultural.

De asemenea, anularea festivalului Festobal pe Arena Națională ridică întrebări legate de mecanismele care au dus la această decizie. Nu putem ignora contextul corupției și al clientelismului din sportul românesc. Poate că s-au făcut „dedicații” financiare pentru a influența decizia.

Excluderea nu este întotdeauna stridentă; poate fi manierată, cu un limbaj civilizat, dar tot clasism rămâne.

Apoi ne mirăm că anumiți cetățeni nu se simt reprezentați, că aleg partide populiste și că se retrag din dialogul democratic. Este posibil ca ei să-și dorească doar să fie recunoscuți, auziți și respectați.

Paralelă între jazz și manele

Geambașu refuză ideea comparării manelelor cu jazz-ul, blues-ul sau hip-hop-ul, considerând asemănarea rușinoasă. Însă, aceste genuri au fost privite similar la începuturile lor: considerate „primitive” și „imorale”, asociate cu comunități marginalizate. Doar după ce au fost validate de cultura dominantă, au fost recunoscute ca fiind „artă”.

Astfel, comparația nu este una muzicală, ci structurală: cine produce muzica, cine o consumă, cine are loc în spațiul public și cine este perceput ca fiind indezirabil.

Manelele și locul lor în spațiul public

Manelele caută același lucru ca orice formă culturală activă: un loc de exprimare. Arena Națională este un spațiu public, finanțat de toți, nu un sanctuar al preferințelor elitiste.

Întrebarea corectă nu ar trebui să fie „de ce sunt manele pe stadion?”, ci mai degrabă – de ce, după 30 de ani de popularitate, abia acum se contestă ideea unui festival de manele în fața unei audiențe naționale?

Dacă ne-am baza identitatea muzicală a României pe realitate, manelele ar ocupa un loc central pe afiș.

În 2024, șase din primele zece videoclipuri cele mai vizualizate pe YouTube în România sunt manele, ceea ce demonstrează popularitatea lor, chiar dacă o parte a elitei le consideră indezirabile.

În final, nu discutăm despre muzică, ci despre o realitate socială: reflectarea unei părți a societății românești pe care unii preferă să o ignore – o parte săracă, romă, balcanică, care ne face să ne simțim rușinați.

Este îmbucurător să vedem că festivalul de manele a fost mutat, dar sper ca această experiență să ne învețe despre importanța dialogului și respectului. Nu este vorba de a câștiga în fața altor categorii sociale, ci de a construi împreună.