Sindicatele din Educație își anunță protestele: „Deschiderea anului școlar ar putea avea loc în stradă pe 8 septembrie”

Sindicatele din Educație își anunță protestele: „Deschiderea anului școlar ar putea avea loc în stradă pe 8 septembrie”
Simion Hancescu, Foto: Agerpres

Sindicaliștii din domeniul educației vor organiza luni un protest în fața Parlamentului, ca reacție la măsurile fiscale propuse de Guvern, a declarat vineri președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu.

„Protestul de luni va avea loc la Parlament, deoarece Guvernul va angaja răspunderea în fața acestuia. Este normal să fim prezenți acolo. Inițial, protestul era planificat pentru Guvern, dar am obținut aprobată și acțiunea la Parlament. Am fost precauți”, a subliniat Hancescu.

Printre principalele măsuri din pachetul fiscal care afectează educația se numără creșterea normei didactice pentru profesori și reformarea sistemului de burse pentru elevi.

„Având în vedere cum evoluează lucrurile, este foarte probabil ca deschiderea anului școlar, în data de 8 septembrie, să aibă loc în stradă, atât în București, cât și în alte orașe din România. Este o premieră în ultimii 35 de ani. Profesorii vor fi alături de elevi pe stradă. Scopul este de a transmite un mesaj nu doar pentru România, ci și pentru alte țări”, a declarat Simion Hancescu în cadrul unei conferințe de presă.

„Nu excludem nicio opțiune, chiar și greva generală”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a menționat că se vor lua decizii împreună cu membrii de sindicat privind alte măsuri de protest.

„Ne pregătim pentru începutul noului an școlar. De la 1 septembrie, când colegii noștri vor reveni în școli, vom stabili clar măsurile de protest, având în vedere acțiunea majoră programată pentru 8 septembrie. De asemenea, nu excludem nicio opțiune, inclusiv greva generală, deciziile vor fi luate de colegii noștri”, a adăugat Nistor.

Cei doi lideri de sindicat au subliniat că, deși contractul colectiv de muncă a fost semnat, acest lucru nu oprește organizarea protestelor.

„Creșterea normei didactice este o măsură iresponsabilă și cinică care va perturba întregul sistem pe o miză financiară minoră. Astăzi este 4 iulie, iar majoritatea angajărilor sunt completate. Mai avem doar examenul de titularizare pe 15 iulie”, a declarat Hancescu.

Hancescu a subliniat că mărirea normei didactice este o măsură cinică, deoarece va afecta grav sistemul de învățământ.

„O școală cu 20 de profesori, dacă norma didactică este crescută cu două ore, ar necesita două ore suplimentare pentru fiecare profesor. Problema este unde îi vei trimite pe aceștia, având în vedere că nu există prea multă opțiune pentru plata cu ora. Va trebui, eventual, să îi îndrepți spre o altă școală aflată la o distanță considerabilă”, a explicat liderul sindical.

Conform acestuia, o creștere a numărului de elevi dintr-o clasă va însemna automat formarea de clase „mai puține” care necesită profesori.

„Aceste structuri de studiu au fost stabilite încă de anul trecut, iar acum trebuie să anunți persoanele angajate că nu mai sunt necesare. Situația este extrem de gravă”, a mai declarat Simion Hancescu.

„Va sufoca sistemul educațional”

Liderul de sindicat a menționat că o altă măsură problematică este modificarea modului de plată pe ore. „Vom schimba filosofia la plata cu ora, astfel încât vor primi 45% din valoarea unei ore pe care o au în norma de bază”, a afirmat Hancescu.

El a mărturisit că măsurile fiscale propuse de Guvern vor „sufoca” sistemul educațional.

„Având în vedere cum este structurat tot acest pachet, este evident că va sufoca sistemul educațional, va genera o implozie. Există prea multe măsuri impuse peste noapte care nu pot fi suportate de către sistemul educațional”, a conchis liderul sindical.

Recomandari
Show Cookie Preferences