Un studiu recent din revista Nature identifică unica națiune complet autosuficientă în domeniul alimentației

Conform unei cercetări noi publicate în revista Nature, dintre toate țările de pe glob, doar una de pe coasta de nord a Americii de Sud este complet autosuficientă din punct de vedere alimentar.

Crizele sanitare, conflictele geopolitice și schimbările climatice au pus în lumina reflectoarelor problema autosuficienței alimentare în contextul șocurilor recente asupra lanțurilor de aprovizionare alimentară.

O analiză recentă din revista Nature Food oferă un bilant clar: din cele 186 de state studiate, doar o țară excelează în a produce intern toate alimentele necesare conform standardelor internaționale de nutriție.

Această națiune surprinzătoare este Guyana, situată între Venezuela, Brazilia și Surinam. Această realizare este facilitata parțial de densitatea scăzută a populației, de doar 4 locuitori pe km², echivalentă cu aproximativ o sută de ori mai puțin decât Belgia.

Cu toate acestea, această comparație trebuie interpretată cu precauție, având în vedere că 85% din suprafața Guyanei este acoperită de pădurea amazoniană, ceea ce restricționează terenurile disponibile pentru agricultură.

Șapte criterii de evaluare folosite de cercetători

Pentru a realiza această evaluare, cercetătorii de la universitățile din Göttingen și Edinburgh au analizat capacitatea fiecărei țări de a-și satisface nevoile alimentare doar prin producția internă agricolă în șapte categorii: fructe, legume, produse lactate, carne, pește, proteine vegetale (inclusiv leguminoase, nuci și semințe) și alimente amidonoase (precum cerealele și cartofii).

Evaluarea a fost realizată pe baza criteriilor regimului alimentar Livewell, creat de WWF (World Wildlife Fund), care promovează o alimentație mai echilibrată și sustenabilă.

Conform bilanțului global oferit de studiu, peste o treime din țări sunt autosuficiente în maximum două categorii alimentare, însă doar Guyana îndeplinește cerințele în toate cele șapte. China și Vietnam se situează imediat după, fiecare respectând șase din cele șapte critere.

Aceste țări nu respectă cerințele legate de producția suficiente de produse lactate.

Disparități regionale semnificative la nivel mondial

Una dintre concluziile cheie ale studiului este existența disparităților regionale notabile. Regiuni precum Europa și America de Sud sunt, în general, mai autosuficiente comparativ cu media globală. În schimb, țările insulare, Peninsula Arabică și națiunile în dezvoltare au o dependență mai mare de importurile alimentare.

În Africa Subsahariană, majoritatea statelor întâmpină dificultăți în a satisface nevoile de legume și pește, precum și adesea cele legate de fructe și carne. De asemenea, șase țări din Orientul Mijlociu nu reușesc să-și acopere necesarul în nicio categorie dintre cele șapte studiate: Afganistan, Emiratele Arabe Unite, Irak, Macao, Qatar și Yemen.

Chiar și superputeri agricole precum Statele Unite nu reușesc să atingă autosuficiența în trei categorii alimentare, iar Franța, considerată a fi vitală pentru agricultura europeană, se confruntă cu aceleași provocări.

Finlandezile, țările scandinave, statele baltice, Marea Britanie și Canada nu reușesc nici măcar să producă jumătate din necesarul propriu de fructe.

Cercetătorii au observat și că surplusul de anumite alimente nu compensează deficitul din alte categorii. De exemplu, două treimi din țări produc exces de carne și produse lactate, dar nu au suficiente proteine vegetale.

De asemenea, întreg sectorul vegetal este în dificultate: jumătate din țările lumii nu reușesc să producă suficiente leguminoase sau amidonoase, iar trei sferturi se confruntă cu un deficit de legume.

Importanța comerțului internațional

Dar este aceasta o problemă semnificativă? Nu neapărat, avertizează Jonas Stehl, principalul autor al studiului. În unele cazuri, importul anumitor produse poate fi mai eficient atât economic, cât și ecologic, decât încercarea de a le produce local în condiții defavorabile.

Criticat frecvent, comerțul internațional se dovedește a fi esențial pentru echilibrarea nevoilor alimentare în întreaga lume. Totuși, această strategie aduce și riscuri, mai ales când națiunile depind de un număr limitat de parteneri comerciali. Această vulnerabilitate devine un subiect de îngrijorare într-un context geopolitic tensionat, similar cu perioada în care administrația Trump a impus măsuri protecționiste și a crescut taxele vamale.

Chiar și zonele de liber schimb nu garantează mereu securitatea alimentară. Colaborările economice dintre statele africane și cele caraibiene sunt capabile să acopere doar două categorii alimentare, în timp ce Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) reușește autonomia doar în sectorul cărnii.

În cazul unui conflict sau al unui dezastru climatic, această dependență poate rapid să se transforme într-o criză alimentară.