„Fructele mâniei”. O lecție de acum un secol pentru România în colaps de astăzi

Romanul „Fructele mâniei” (1939) de John Steinbeck depășește o simplă narațiune socială pentru a deveni o declarație politică profundă ce abordează injustiția structurală, capitalismul sălbatic și interacțiunea dintre stat, muncă și demnitate umană. Situația politică descrisă în roman poate fi văzută ca o criză sistemică a capitalismului industrial agrar, cu o dezintegrare socială rapidă și o incapacitate a instituțiilor de a proteja cetățenii vulnerabili, generând un climat propice pentru radicalizarea politică de bază, conform analizei politologului Cristian Pîrvulescu.

Considerat drept una dintre cele mai tulburătoare lucrări sociale ale secolului XX, romanul dobândește o nouă profunzime când este analizat prin prisma teoriei neoinstituționaliste moderne. Folosind conceptele formulate de Douglass North, Daron Acemoglu și Bo Rothstein, „Fructele mâniei” devine o reflecție literară a prăbușirii instituționale, ilustrând ruptura dintre instituțiile formale (cum ar fi statul și piața) și cele informale (solidaritate, moralitate, norme comunitare) care produce nu doar excludere sistemică, ci și o reacție colectivă fără direcție.

Această reacție nu este exclusiv istorică în contextul american. În România modernă, furia exprimată prin vot în alegerile recente reflectă aceeași tensiune dintre promisiunea instituțională a egalității și realitatea inechității. Neîncrederea în stat, percepția unui sistem care slujește interesele privilegiate și sentimentul de abandon economic și social au dus la o revoltă electorală care merge dincolo de o simplă schimbare politică, semnalizând o ruptura instituțională profundă. Steinbeck devine, astfel, extrem de relevant, nu doar ca un observator al suferinței din anii ’30 din America, ci și ca un comentator literar al momentelor de pierdere a legitimității instituțiilor.

Atunci în Oklahoma, acum la Vaslui: geografia excluderii

Familia Joad, un simbol colectiv în „Fructele mâniei”, nu este doar victima Marii Crize economice, ci și rezultatul unei tranziții economice brutale, fără o justiție instituțională adecvată. Odată cu mecanizarea agriculturii și concentrarea proprietății în mâinile câtorva, micii fermieri, care erau temelia comunității rurale americane, erau excluși din societate. Statul, slăbit și indiferent, nu intervenea pentru a remedia dezechilibrele. Solidaritatea comunității se dezintegra, în vreme ce inegalitățile creșteau. Fără alternative viabile, migrarea forțată rămânea singura soluție, dar nu ca o libertate de mișcare, ci ca o evadare dintr-o societate fără reguli clare de apartenență și fără acces echitabil la resurse.

Steinbeck descrie cu o forță aproape profetică acumularea acestei tensiuni sociale, notând cum familiile care trăiseră pe un petic de pământ, putând să hoinărească în căutarea unui nou loc, transformau șoselele în fluxuri de oameni. Aceștia migratori căutau o viață mai bună, răspunzând unei crize profunde.

Alte pasaje din roman subliniază procesul de dezintegrare morală și dezumanizare, evidențiind reacția comunităților care se apără de invadatorii considerați inferiori.

Regiunile marcate de marginalizare

Această dinamică a excluderii – pe plan economic, moral și comunitar – se resimte și în România contemporană. Regiunile estice și sudice, precum Vaslui, Botoșani, Teleorman și Olt, se confruntă cu un proces structural de marginalizare caracterizat prin migrație forțată, dezrădăcinare socială și o aprofundare a disconexiunii dintre cetățeni și instituțiile guvernamentale. Tinerii nu aleg să emigreze din motive de oportunitate, ci pentru că regiunile lor nu le oferă educație adecvată, servicii medicale corespunzătoare sau infrastructură corespunzătoare.

Această situație poate fi interpretată mai bine prin prisma teoriei lui Albert O. Hirschman, care indică faptul că indivizii se pot decide fie să plece, fie să protesteze în fața disfuncționalității instituțiilor. În România post-tranziție, milioane au ales să părăsească localitățile lor și, ulterior, țara, în căutarea unui cadru viabil de viață.

Recent, observăm o schimbare de la opțiunea de a pleca la cea de a protesta. Frustrarea acumulată de-a lungul anilor de marginalizare s-a transformarea în votul de protest, simbolizând o respingere profundă a sistemului politic. Votul devine, astfel, un instrument de sancțiune simbolică. Atunci când vocile disidente sunt neglijate sau discreditate, ruptura instituțională se adâncește.

Pentru România contemporană, imaginile din Oklahoma sunt extrem de pertinente, și nu doar în contextul local. Acest mecanism explică și ascensiunea politică a unor figuri populiste, care reprezintă un răspuns visceral din partea celor excluși.

În România de azi, exclușii nu mai așteaptă recunoașterea, ci își impun prezența prin plecări masive sau voturi de protest. „Fructele mâniei” devin astfel o metaforă a realității contemporane, atunci când instituțiile devin surde, iar ordinea se destramă. Restaurarea încrederii democratice necesită nu doar combaterea extremismului, ci și o adresare corectă a inegalității și excluderii.

Conform lui Douglass North, instituțiile sunt regulile jocului care structurează viața socială, dar aceste reguli trebuie să fie acceptate și sprijinite de norme sociale. În romanul lui Steinbeck, legătura dintre instituții și comunitate se rupe, iar legea devine un mecanism de exclus.

România nu duce lipsă de reglementări, dar acolo unde nu există norme funcționale, administrația devine percepută ca arbitrară și coruptă. Aceasta cf. unor puncte de vedere poate duce la o simulare a conformării și o cultură adaptativă subversivă.

Conform teoriei lui Daron Acemoglu, eșecurile societăților apar atunci când instituțiile economice devin extractive, canalizând resursele în favoarea unei elite restrânse. Steinbeck ilustrează această dinamică prin portretul muncitorilor agricoli care acceptă salarii nerezonabile.

Modelul prezentat de Steinbeck este replicat fidel în România de azi, unde regiunile sărace oferă forță de muncă ieftină, iar investițiile publice sunt dictate de criterii politice, nu de cerințe sociale. Statul eșuează martor la aceste dinamici, iar economia rurală se află într-o spirală descendentă.

În viziunea lui Bo Rothstein, democrația trebuie să se bazeze pe imparțialitate instituțională și pe încredere socială. Steinbeck propune o lume în care aceste fundamentale sunt erodate.

În comunitățile rurale, capitalul social a fost afectat de migrarea forțată și promisiuni politice încălcate, îngreunând astfel reforma. Mânia, deci, nu este doar o reacție emoțională, ci un simptom al unei rupturi profunde.

Reforma necesită sincronizare instituțională

O abordare neoinstituționalistă a „Fructelor mâniei” arată că modernizarea economică, fără o conexiune clară cu instituțiile informale, nu doar că generează dezechilibre, ci poate conduce la dezintegrarea coeziunii sociale. Romanul lui Steinbeck ilustrează cum instituțiile slăbite și capturate de interese particulare duc la o disoluție a comunităților.

România contemporană se confruntă cu o dinamică similară. Politicile de reformă, oricât de bine formulate, pot eșua dacă nu rezonează cu experiențele comunităților. Aceste reforme sunt percepute ca impuneri externe, nu ca procese democratice.

Neoinstituționalismul subliniază interdependența dintre instituțiile formale și cele informale. Schimbarea durabilă trebuie să scape de tehnocratism, având în vedere nevoia de a reconstrui legăturile cu comunitatea.

În România rurală, această dezintegrare a legăturilor sociale este agravată de migrare și promisiuni politice neîmplinite. Fraza „stat imparțial” a lui Rothstein devine un ideal îndepărtat în fața unui stat perceput ca distanțat și arbitrar.

„Fructele mâniei” ne oferă o analiză nu doar a crizei economice, ci a prăbușirii instituțiilor. Fără instituții adaptate la realitatea comunităților, furia devine un simptom al unei ordini disfuncționale.

Prin urmare, reforma trebuie să fie înțeleasă ca un proces amplu de reconstruire a încrederii sociale și a solidarității. Este un demers esențial pentru modernizare și democrație.

*Text publicat inițial pe Contributors.

• Steinbeck, John (1939), The Grapes of Wrath, Viking Press; (în românește, Fructele mâniei, Editura pentru literatură, Biblioteca pentru toți, 194, 1965)
• North, Douglass C. (1990), Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge University Press.
• Acemoglu, Daron & Robinson, James A. (2012), Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishing; (în românește, De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei, Litera, 2018)
• Rothstein, Bo (2011), The Quality of Government: Corruption, Social Trust, and Inequality in International Perspective, University of Chicago Press.