VIDEO Parizienii pot înota în Sena după o interdicție de peste un secol, o distracție costisitoare pentru statul francez

După o interdicție care a durat 100 de ani, locuitorii din Paris au avut ocazia, sâmbătă, să se bucure de scăldat în Sena, sub strictă monitorizare. Această activitate fusese interzisă din 1923, conform informațiilor oferite de France Presse, citate de Agerpres.
Primele zeci de înotători au pășit în apă în jurul orei 08:00 de pe pontoane amenajate cu bănci și vestiare, în zona insulei Saint-Louis, chiar în centrul capitalei, fiind supravegheați de salvamari în uniformă fluorescentă și pantaloni roșii aprinși, alături de polițiști prezenți în bărci pneumatice.
Fiecare participant a avut un flotor galben atașat de talie, iar scăldatul a fost permis doar într-un spațiu delimitat printr-un cordon de securitate.
„Calitatea apei se încadrează în normele sanitar, iar temperatura este de 25 de grade”, a declarat Pierre Rabadan, director adjunct al Departamentului Sport din Primăria Parisului, pentru postul de radio RMC. Acesta a menționat că dorea să se scalde, însă primarul Anne Hidalgo nu era la fel de sigură.
Primarul capitalei, Anne Hidalgo, s-a aflat pe un ponton împreună cu prefectul poliției pariziene Laurent Nunez și ministrul sporturilor Marie Barsacq, la scurt timp înainte de ora 08:30. „Mi-ar plăcea să sări în apă. Arată foarte bine”, a afirmat ea pentru AFP, înainte de a face fotografii alături de înotătorii cu căști.
O promisiune a lui Jacques Chirac
„Am visat toată viața să îi văd pe oameni înotând în Sena”, a spus Anne Hidalgo, care a înotat în Sena anul trecut înainte de Jocurile Olimpice, împlinind o promisiune dată acum mai bine de 30 de ani de Jacques Chirac, fostul primar al Parisului și apoi președinte.
„Unul dintre antecesorii mei, pe atunci primar, și-a dorit o Sena în care oricine să poată înota. Mâine, promisiunea lui va deveni realitate”, a scris Emmanuel Macron pe platforma X, subliniind semnificația acestui moment pentru Franța.
După această deschidere, alte două locuri pentru scăldat urmau să fie inaugurate în acea dimineață: unul în apropierea Turnului Eiffel și celălalt în Bercy, în estul capitalei. Aceste zone vor fi dotate cu pontoane, scări, mobilier de plajă, dușuri și vestiare. Scăldatul va fi gratuit și va fi permis până pe 31 august, în funcție de condițiile meteo.
Această promisiune, făcută în contextul Jocurilor Olimpice, are rolul de a răspunde nevoilor adaptării capitalei franceze la schimbările climatice, dată fiind creșterea frecvenței și intensității episoadelor de caniculă.
Aproximativ 1,4 miliarde de euro au fost alocați pentru îmbunătățirea calității apei în zona superioară a fluviului, realizându-se lucrări pentru captarea apelor uzate pentru a împiedica deversarea lor în Sena. Cu toate acestea, având în vedere că în Paris apa de ploaie și apele uzate se combină într-o rețea comună, cea mai viabilă soluție în caz de precipitații abundente este devierea surplusului în Sena.
Ploile abondente înregistrate în timpul Jocurilor Olimpice au făcut ca frecvent apă să nu fie sigură pentru scăldat forțând organizatorii să interzică înotul atleților. În această vară, ca pe plajă, vor fi utilizate steaguri de culoare verde, galben și roșu pentru a semnala debitul și calitatea apei, evaluată prin analize instantanee. Dacă se semnalează culoarea roșie, scăldatul va fi interzis.