„Procesul de învățare a fost îmbunătățit”. Concluziile unei țări europene după interzicerea telefoanelor mobile în școli

Un studiu realizat de guvernul olandez a concluzionat că interzicerea smartphone-urilor în unitățile de învățământ din Olanda a fost benefică pentru mediul educațional, în ciuda protestelor inițiale.
Reglemantarile introduse la nivel național în ianuarie 2024 recomandă interzicerea telefoanelor mobile în sălile de clasă, iar aproape toate instituțiile școlare au adoptat aceste reguli. Aproape două treimi dintre licee solicită elevilor să își lase telefoanele acasă sau să le depoziteze în dulapuri, iar în circa o cincime din școli, acestea sunt colectate la începutul orei.
Cercetătorii au intervievat 317 directori de licee și 313 de școli primare, realizând de asemenea 12 grupuri de discuție cu profesori, asistenți educaționali, elevi și părinți. Liceele au raportat că 75% dintre elevi se pot concentra mai bine, 59% au observat o îmbunătățire a atmosferei sociale, iar 28% dintre instituții au menționat o creștere a rezultatelor școlare.
Dr. Alexander Krepel, cercetător la Institutul Kohnstamm, a afirmat că cele mai semnificative îmbunătățiri au fost observate în interacțiunile dintre elevi.
„Nu mai este posibil să se facă fotografii în secret în clasă și să fie distribuite pe WhatsApp, ceea ce a sporit siguranța socială”, a declarat el. „În special în pauze, elevii obișnuiau să folosească telefoanele, iar acum sunt obligați să socializeze. Deși există momente de discuții aprinse, atât școlile, cât și profesorii și elevii apreciază atmosfera mai bună”, a mai spus cercetătorul.
A contribuit și la disciplinarea în sălile de clasă
Temerile inițiale privind interdicția s-au dovedit a fi neîntemeiate, conform lui Freya Sixma, purtătoare de cuvânt a consiliului pentru educație secundară, care reprezintă școlile și consiliile de administrație. „Inițial, au existat proteste din partea școlilor, profesorilor, elevilor și părinților, fiind multe întrebări despre aplicarea acestor măsuri”, a afirmat ea. „Acum, ne bucurăm să constatăm că majoritatea sunt mulțumiți”, a adăugat ea.
Studiul a arătat că în cazul școlilor speciale, unde sunt permise unele excepții pentru dispozitivele de sprijin în învățare, aproximativ 50% dintre acestea au declarat că interdicția a avut un efect pozitiv sau foarte pozitiv. În școlile primare, impactul smartphone-urilor a fost redus înainte de interdicție, dar un sfert dintre acestea au evaluat măsura ca având un efect pozitiv.
Marielle Paul, ministrul pentru educație primară și secundară, a subliniat că ghidul național a fost esențial pentru menținerea disciplinei în sălile de clasă.
„Profesorii și directorii de școli au menționat că, atunci când un dascăl dorea să impună interdicția telefoanelor în clasa sa, aceasta devenea o sursă de dispute”, a explicat ea.
„La fel, profesorii neexperimentați se confruntau cu dificultăți în aplicarea acestei reguli”, a adăugat ministrul.