Declarațiile ministrului David privind reducerea burselor în învățământul preuniversitar: „Am distorsionat meritul”

Declarațiile ministrului David privind reducerea burselor în învățământul preuniversitar: „Am distorsionat meritul”
Elevi în timpul unui examen. Foto: Dreamstime

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat recent, într-o emisiune pe Digi24, că actualul sistem de burse din învățământul preuniversitar a ajuns să „distorsioneze meritul”. Acesta susține că o cotă de 30% de burse de merit pentru fiecare clasă a dus la o situație în care mulți elevi primesc aceste burse, indiferent de performanțele lor.

Daniel David a răspuns întrebării referitoare la mesajul său pentru elevii care au muncit din greu pentru a obține media necesară burselor de merit, dar nu se află printre primii din clasă. „Îi transmit următorul lucru: mă bucur că ai note mari, dar sunt îngrijorat că, prin introducerea unor resurse abundente în sistem fără formele corecte, ajungem să distorsionăm mintea copiilor. Elevii ar trebui să meargă la școală cu speranța că învățătura le va aduce beneficii sociale, nu doar pentru a obține o bursă.”

Ministrul a criticat și implicarea cotei minime de 30% de elevi care pot beneficia de bursele de merit dintr-o clasă.

„Am distorsionat meritul pentru că sistemul permitea ca un număr minim de 30% dintr-o clasă să primească bursă de merit. Dacă într-o clasă toți elevii au medii mai mari de 9,50, numărul ajungea la 100%. Aceasta nu este o abordare corectă. Meritul trebuie să rămână merit”, a afirmat Daniel David.

„Trebuie să gestionăm mai eficient resursele”

Referitor la bursele pentru olimpici, ministrul a precizat că performanțele obținute la olimpiade vor continua să fie recompensate, însă fără instituirea unor burse lunare suplimentare.

„După obținerea premiului, nu putem susține un sistem de burse lunare. Dacă ești olimpic, poți obține bursa de merit din clasa ta. Nu sunt împotriva ideii de a aloca mai multe fonduri pentru burse, dar trebuie să gestionăm mai bine acești bani, având în vedere că am întâlnit situații în care elevi cu bursă de merit nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat sau nu l-au promovat.”

Ministrul a reafirmat necesitatea sprijinirii elevilor care, din motive socio-economice, nu pot beneficia de învățământul gratuit.

Referitor la posibilele reduceri ale fondului pentru burse, având în vedere că bugetul actual este de aproximativ 6,5 miliarde de lei, Daniel David a menționat că nu există date concrete deoarece bursele sociale nu au fost încă calculat.

„Ne dorim să eliminăm excesele și să implementăm mecanisme normale: bursă socială pentru cei care au cu adevărat nevoie și meritele să fie recunoscute corect. Este sigur că bugetul va suferi ajustări, dar nu pot preciza cu cât, deoarece depinde de numărul elevilor care se vor încadra în condițiile sociale”, a concluzionat Daniel David.

Recomandari
Show Cookie Preferences