Povestea Mariei Elena Bergoglio, sora Papei Francisc – legătura lor strânsă până la sfârșitul Suveranului Pontif

María Elena Bergoglio, singura rudă directă în viață a Papei Francisc, a menținut o conexiune profundă cu fratele ei, în ciuda distanței, conform publicației peruane La Republica. La 76 de ani, ea locuiește într-un cămin în Argentina, dar vorbea frecvent cu liderul Bisericii Catolice prin telefon sau mesaje.
Ca mezina familiei Bergoglio, María Elena este singura care a fost martoră la ascensiunea fratelui său în ierarhia Bisericii Catolice. Ceilalți frați ai ei s-au stins din viață înainte de 2013, anul în care Jorge Mario a devenit Papa.
Relația dintre Maria și Papa Francisc a fost strânsă, scrie La Nación. Totuși, Maria a aflat despre alegerea fratelui său la conducerea Bisericii prin televizor. Ea spăla vasele când a auzit anunțul 'Habemus Papam'.
„Nu mi-a trecut niciodată prin minte că ar putea fi el; mai ales că nu a dorit vreodată să devină Papă. Înainte de a urca în avion, m-a sunat și mi-a spus: 'Pa, dragă, vorbim când mă întorc'. Când l-am văzut pe balcon, am izbucnit în plâns, copleșită de emoție”, a mărturisit ea.
La 12 ani distanță de acel moment, Maria încă se confruntă cu dificultatea de a procesa ziua respectivă, potrivit sursei. Publicația evidențiază că legătura dintre cei doi frați a fost întotdeauna puternică. Din cauza sănătății precare, Maria Elena nu a putut călători la Vatican pentru o vizită, dar cei doi își vorbeau săptămânal și își trimiteau scrisori.
Papa Francisc avea în apartamentele sale o sculptură a mâinii surorii sale, realizată de artistul argentinian Gustavo Massó. Sculptura era însoțită de un mesaj audio cu vocea Maríei Elena și muzică de Mozart, simbolizând îmbrățișarea pe care nu au reușit să și-o ofere.
„Mi-aș dori să fiu alături de tine și să te îmbrățișez. Crede-mă însă că suntem îmbrățișați. Dincolo de distanță, suntem foarte aproape unul de celălalt”, a spus ea prin înregistrare.