Reacțiile lui Vladimir Putin și Volodimir Zelenski în urma decesului Papei Francisc

Reacțiile lui Vladimir Putin și Volodimir Zelenski în urma decesului Papei Francisc
Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, Foto: AP / AP - The Associated Press / Profimedia

Decesul Papei Francisc a provocat reacții în rândul liderilor internaționali, inclusiv din partea președintelui Rusiei și a celui al Ucrainei. Vladimir Putin l-a caracterizat pe Papa drept un „apărător” al „umanismului și justiției”, în timp ce Volodimir Zelenski a subliniat că regretatul Suveran Pontif „s-a rugat pentru pace în Ucraina și pentru ucraineni”, conform AFP.

Volodimir Zelenski a exprimat regretul pentru moartea Papei Francisc, care a decedat în a doua zi de Paște, luni, la vârsta de 88 de ani.

„Suferim alături de catolici și de creștini”, a declarat Zelenski într-o postare pe rețelele sociale.

Reacția lui Vladimir Putin

Președintele Rusiei a elogiat contribuțiile aduse de Papa în promovarea dialogului între bisericile ortodoxe și cele creștine.

Într-un comunicat oficial al Kremlinului, Putin a rememorat că Papa Francisc a fost un lider religios „înțelept”, un „om de stat” și un „susținător constant al valorilor umanismului și justiției”.

„Pe parcursul întregii sale slujiri, el a susținut activ dialogul dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică, precum și colaborarea constructivă dintre Rusia și Sfântul Scaun”, a adăugat Putin.

Putin a avut ocazia să se întâlnească cu Papa Francisc în trei rânduri, în anii 2013, 2015 și 2019.

Ultima discuție dintre cei doi a fost telefonică, având loc în decembrie 2021, conform informatiilor din presa rusă, înainte de invazia Ucrainei.

Papa Francisc a cerut frecvent pace în Ucraina.

În 2016, liderul argentinian al Bisericii Romano-Catolice s-a întâlnit, de asemenea, cu Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, marcând un moment istoric pentru cele două biserici. Acest eveniment a culminat cu semnarea unei declarații comune de 10 pagini, considerată o realizare semnificativă în relațiile bilaterale.

Condoleanțele lui Donald Trump

Președintele Statelor Unite a transmis de asemenea un mesaj de condoleanțe.

„Odihnească-se în pace Papa Francisc! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe el și pe toți cei care l-au iubit”, a declarat liderul american, citat de BBC, referitor la Papa care a criticat în repetate rânduri politicile administrației Trump, în special cele legate de imigrație.

Contul oficial de pe rețelele sociale al Casei Albe a publicat, de asemenea, un mesaj de condoleanțe, însoțit de două fotografii cu Papa Francisc, una împreună cu Donald Trump și soția sa, Melania, și cealaltă cu actualul vicepreședinte JD Vance. Mesajul a adăugat: „Odihnească-se în pace, Papa Francisc”.

Recomandari
Show Cookie Preferences