Vladimir Putin întărește măsurile împotriva disidenței prin noi legi

Luni, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o serie de legi ce amplifică represiunea împotriva disidenței, pe fondul continuării operațiunilor militare ale Moscovei în Ucraina, conform AFP.
Noua legislație definește ca infracțiune „discreditarea” armatei și solicitarea de sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, se interzice „sprijinirea implementării deciziilor” luate de organizații internaționale din care Rusia nu face parte.
Aceste reglementări ar putea fi folosite în cazul Curții Penale Internaționale, care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin în aprilie 2023.
Legea prevede că poate fi aplicată împotriva persoanelor care acționează „contra cost” sau în scopuri lucrative.
Aceste măsuri sunt parte dintr-o campanie de reprimare din partea Moscovei, vizând disidența și libertatea de expresie, care s-a intensificat după izbucnirea conflictului din Ucraina.
Măsuri împotriva „agenților străini”
O altă lege recentă interzice „agenților străini”, termen utilizat de Moscova pentru a-i viza pe criticii guvernului și ai intervenției din Ucraina, să desfășoare activități educaționale sau să participe la consiliile de administrație ale companiilor de stat.
Cei care colaborează cu organizații internaționale ce exclud Rusia sau care solicită sancțiuni sunt acum considerați agenți străini, conform unuia dintre decretele semnate de Putin.
Rusia a adoptat în 2012 o lege referitoare la agenții străini, care impune acestora să declare publicat statutul lor pentru a le submina legitimitatea.
În prezent, lista agenților străini cuprinde aproape o mie de persoane și organizații, inclusiv muzicieni, scriitori și jurnaliști renumiți.
Recent, autoritățile ruse l-au clasificat ca „agent străin” pe Andrei Kozîrev, fostul ministru de externe post-sovietic, care a devenit un critic vocal al lui Vladimir Putin, potrivit Reuters.
Comentând această decizie, Kozîrev a afirmat că ea ilustrează „stupiditatea regimului”.},{