„România se confruntă cu riscul de a ajunge la un curs de 6 lei pentru euro și un șomaj de 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avertizat că România riscă să fie în fața unei crize economice similare cu cea a Greciei din 2010, cu un „curs de 6 lei” și un „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu adoptă rapid, până la 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale.
Într-un interviu acordat marți seara postului Digi 24, Dragoș Anastasiu a declarat: „Eram ca o mașină cu roțile din față în prăpastie”.
El a explicat că, „Dacă nu ieșeam, până pe 8 iulie, cu acest pachet dureros, dar credibil pentru cei care ne finanțează, Comisia Europeană ar fi început demersurile de stopare a fondurilor europene pentru România, iar agențiile de rating care evaluează dacă țara este acceptabilă pentru investiții ne-ar fi catalogat rapid ca neacceptabili. Atunci, s-ar fi putut întâmpla un scenariu similar cu cel din Grecia 2010, în care cursul valutar ar fi crescut probabil la 6, iar șomajul ar fi ajuns între 30-40%”.
Vicepremierul a precizat că nu a fost suficient timp pentru a aborda problemele în mod sistematic, consultând sindicatele și patronatele: „n-a fost timp”. Potrivit lui, pachetul 2 are rolul de a rezolva anumite inechități, iar pachetul 3 va contribui și mai mult la acest obiectiv.
„Următoarele pachete se vor axa pe debirocratizare și eliminarea inechităților”, a adăugat Anastasiu.
Pe 7 iulie, Guvernul și-a asumat responsabilitatea în fața Parlamentului pentru pachetul de măsuri fiscale care include majorări de taxe, cea mai semnificativă fiind creșterea TVA de la 19% la 21%, precum și înghețarea pensiilor și salariilor în sectorul public pentru anul 2026. Cu această ocazie, Ilie Bolojan a făcut o declarație în Parlament, recunoscând că aceste măsuri nu sunt populare, dar mulțumind românilor pentru răbdare și înțelegere.
Pe 11 iulie, Ilie Bolojan a prezentat măsurile din al doilea pachet fiscal, care includ reforma companiilor de stat, modificarea indicatorilor de performanță, reducerea numărului de membri din conducerea companiilor, plafonarea indemnizațiilor acestora, și digitalizarea ANAF.