Beach, Please! Un profesor susține că „nu mai știm să le refuzăm copiilor noștri. Iar atunci când o facem, interdicția este fără efect”.
Procesul de pierdere a autorității părintești nu se întâmplă brusc. Este un proces gradual, strâns legat de deteriorarea relațiilor dintre părinți și copii, conform profesorului de istorie Andrei Avram.
Raoul Girardet încheie lucrarea sa despre mituri și mitologii politice cu următoarea observație: „Dionysos rămâne un zeu al fricii. În final, […] este mai rațional să-i recunoaștem adevăratul rol decât să încercăm să-i închidem gura”.
În paginile anterioare, istoricul francez menționează rolul de „transgresiune controlată” obținut prin „ritualurile de trecere, confrerile, asocierile de vârstă și, nu în ultimul rând, sărbătorile. […] Saturnaliile, cunoscute ca sărbătoarea nebunilor și carnavalul, evidențiază schimbarea bruscă a tabuurilor și ierarhiilor, dar aceste subversiuni sunt limitate în timp și supuse unor reguli stricte impuse de tradiții. Permițând o exprimare periodică a revoltei, această subversiune contribuie, în final, la menținerea ordinii existente.”
Omul modern nu este străin de aceste tradiții. De fapt, „în măsura în care putem discuta despre societăți echilibrate, cu tensiuni interne menținute între limite acceptabile, constatăm că niciuna nu permite acțiunilor visului, violenței sau agresivității, adică revoltei, să aibă liber arbitru. În același timp, aceasta este controlată prin mecanisme care asigură că toate aceste manifestări sunt gestionate, dirijate și, în cele din urmă, integrate în sistemul prestabilit.”
La prima vedere, această interpretare ar putea fi aplicabilă oricărui festival, inclusiv celui denumit Beach, Please!. Totuși, ar trebui să ne nuanțăm perspectiva. Este un festival în care adolescenții pot participa, copiii de 14 ani fiind însoțiți de adulți, iar cei între 15 și 18 ani necesită un „bilet de voie” din partea acestora.
Discuțiile din mediul public în legătură cu festivalul suscită întrebări incomode și evidențiază probleme importante.
Vor dori oare părinții ca propriii copii să participe la Beach, Please!? Este greu de spus. Părinții ale căror copii au fost la festival s-au împăcat cu această situație? Cel mai probabil, majoritatea nu. Cu atât mai dramatic este că părinții a căror copii au fost prezenți critică desfășurarea festivalului. Ce explicație există pentru participarea minorilor la o activitate care le provoacă repugnare părinților?
Este o realitate dureroasă: nu mai știm să le spunem „nu” copiilor noștri. Când o facem, aceștia nu iau interdicția în serios.
Pierderea autorității părintești nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Este un proces îndelungat, generat de deteriorarea cronică a relațiilor dintre părinți și copii. De aceea, adesea nu observăm aceste schimbări decât atunci când ating un punct critic, iar când realizăm distanța dintre noi și copii, acest gol este deja umplut cu o aparență de afecțiune.
Ce este și mai dureros pentru adulți este că adolescenții știu că modul lor de a acționa este dezaprobat de „bătrâni”, însă această problemă nu îi preocupă. Spre deosebire de epocile anterioare în care tinerii căutau modele „pe verticală” printre adulți, adolescenții de astăzi își găsesc inspirația „pe orizontală”, în rândul altor adolescenți.
Este posibil ca un tânăr să învețe de la un alt tânăr? Este cunoașterea „pe orizontală” validă? Cu siguranță. Este însă suficientă? Nici pe departe. Catastrofa este inevitabilă atunci când cele două tipuri de cunoaștere intră în conflict și se exclud reciproc. De fapt, ele ar trebui să existe în complementaritate.
Pe de altă parte, comportarea tinerilor de la festival trebuie înțeleasă în contextul său: nu la școală sau în vacanță, ci la un festival. Această observație nu scuză excesele comise. Totuși, nu toți cei prezenți pe scenă au criticat țara sau au încurajat consumul de substanțe interzise.
Revenind la excese, noi, adulții, suntem la fel de responsabili ca tinerii care le comit. În loc să ne plângem sporadic, când îi observăm distrându-se în moduri care ne ofensează, ar trebui să ne străduim să fim mai aproape de copiii noștri în fiecare zi. Astfel, vom avea certitudinea că am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a-i păstra pe calea noastră, iar dacă i-am pierdut, vom încerca să recâștigăm afecțiunea și respectul lor. În acest mod, valorile adulților pot deveni și valorile adolescenților, iar noi putem redeveni modele pentru ei.
Citește mai multe pe Contributors.ro
