Comanda NATO pentru rachete Stinger atinge aproape 700 de milioane de dolari

Comanda NATO pentru rachete Stinger atinge aproape 700 de milioane de dolari
Jens Stoltenberg, Foto: Olivier HOSLET / AFP / Profimedia

NATO a plasat o comandă semnificativă pentru rachete anti-aeriene Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari, în numele mai multor state membre, a declarat Jens Stoltenberg la Washington.

„Astăzi, NSPA, agenţia de achiziţii a NATO, a semnat un contract multinaţional pentru rachete Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari”, a afirmat Jens Stoltenberg la un forum al industriei de apărare, desfășurat în cadrul summitului NATO de la Washington.

Rachetele Stinger, care pot fi lansate de pe umăr, sunt extrem de căutate, mai ales în Ucraina, unde au demonstrat eficienţă în stoparea atacurilor aeriene ruse, precum şi în ţările europene vecine, care se confruntă cu temeri legate de posibilele ameninţări din partea forțelor ruse.

Referitor la comunicatul NATO emis în cadrul summitului, contractul semnat de NSPA se referă la 940 de rachete Stinger cu o valoare totală de 670 milioane de dolari și a fost acordat de guvernul Statelor Unite, la solicitarea a trei aliați, grupului RTX. Acest contract a fost atribuit prin intermediul Parteneriatului de sprijin pentru Stinger, creat în 1990, care sprijină opt aliați și un stat asociat. Cei trei aliați implicați în această comanda sunt Germania, Italia și Olanda.

În cadrul Forumului industriei de apărare de la summitul NATO, au fost adoptate diverse iniţiative, printre care o scrisoare de intenţie pentru Allied software for Cloud and Edge (ACE), semnată de 22 de naţiuni, inclusiv România. Această nouă achiziție multinațională promite să transforme operațiunile Alianței prin digitalizare, implementând soluții software avansate pentru îmbunătățirea eficienței operaționale, asigurând comunicații unificate și facilitând partajarea continuă a datelor.

De asemenea, a fost lansată și inițiativa Alliance Persistent Surveillance from Space (APSS), marcând cea mai mare investiție multinațională în capacități spatiale din istoria NATO. APSS are ca scop dezvoltarea abilității Alianței de a monitoriza activitățile de la sol și de pe mare cu o precizie fără precedent. Odată semnat memorandum de înțelegere, APSS va trece la faza de implementare, în care, în următorii cinci ani, 17 țări aliate, inclusiv România, vor contribui cu peste un miliard de dolari pentru achiziționarea de capacități spațiale comerciale și naționale.

În încheiere, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia au semnat o Declarație de cooperare în domeniul spațiului aerian transfrontalier. Această inițiativă are ca scop asigurarea utilizării unui spațiu aerian mai extins de către autoritățile civile și militare ale țărilor participante pentru exerciții de antrenament NATO și alte activități aeriene în regiunea nordică.

Recomandari
Show Cookie Preferences