Concesii teritoriale pentru pace? Un oficial ucrainean discută despre posibilități.

Concesii teritoriale pentru pace? Un oficial ucrainean discută despre posibilități.
Rusia a provocat distrugeri la Kiev, într-un atac masiv pe 25 aprilie 2025. Credit line: Andreas Stroh / Alamy / Profimedia

Ucraina ar putea fi nevoită să accepte cedarea de teritorii ca parte a unui potențial acord de pace cu Rusia, în contextul creșterii presiunii din partea președintelui Donald Trump privind aceste concesii.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru BBC că unul dintre scenariile posibile ar implica cedarea de teritorii de către Ucraina.

„Nu este o situație corectă. Totuși, pentru a obține o pace, poate că aceasta ar putea fi o soluție temporară,” a spus oficialul ucrainean, evidențiind că Ucraina „nu va accepta niciodată ocuparea” de către Rusia.

În prezent, Moscova deține controlul asupra aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

Întrebat dacă președintele Volodimir Zelenski a discutat detalii legate de o posibilă înțelegere cu Rusia, Vitali Klitschko a răspuns clar: „Nu”. El a adăugat că președintele ucrainean ar putea fi nevoit să adopte o „soluție dureroasă” pentru a realiza pacea.

Primarul Kievului este acum printre principalii politicieni ucraineni care au declarat public că țara ar putea ceda teritorii, chiar și temporar.

Declarațiile lui Vitali Klitschko pentru BBC intervin în contextul discuțiilor ruso-americane despre recunoașterea anexării de către Rusia a Crimeei și au fost făcute la câteva ore după un atac devastator cu rachete și drone rusești asupra Kievului, considerat unul dintre cele mai letale atacuri asupra capitalei în ultimele luni.

O serie de rachete și drone explozive lansate de Rusia apare într-un moment crucial pentru negocierile inițiate de Donald Trump în scopul încheierii războiului început de Moscova în februarie 2022, care a dus la pierderi umane semnificative de ambele părți.

Emisarul american Steve Witkoff sosește la Moscova în curând, iar Donald Trump și Volodimir Zelenski vor participa la funeraliile Papei Francisc, sâmbătă, la Roma.

Recomandari
Show Cookie Preferences