Este protecția drepturilor omului standardul eticii sau etica este standardul drepturilor omului?
Cercetarea în domeniul drepturilor omului devine din ce în ce mai complexă odată cu apariția de noi perspective asupra condiției umane și a contextelor care definesc viața. În fața eventualelor provocări viitoare legate de inovațiile biomedicale, care nu pot fi în întregime anticipate, stabilirea unor principii fundamentale și a unei structuri de reglementare bazate pe legislația existentă ar putea facilita protecția drepturilor omului dintr-o optic etică.
O abordare practică în ceea ce privește protecția drepturilor omului, în special în contextul biomedicinei, trebuie să se bazeze pe răspunsul autorităților la întrebarea dacă respectarea principiilor etice este prioritară. În acest caz, protecția drepturilor omului trebuie să fie recunoscută ca fiind esențială pentru garantarea valorilor din bioetică.
Este un fapt general acceptat că perspectiva filozofico-politică a autorităților de reglementare, fie ele naționale sau internaționale, influențează modul în care se rezolvă conflictele prin intermediul reglementărilor. Viziuni diferite generează și soluții diverse, iar gradul de liberalism sau conservatorism al acestor perspective poate fi măsurat pe o axă de la 0 la ∞, unde 0 indică interdicția absolută, iar ∞ reprezintă libertatea totală.
0 ––––––––––––––––––––––––––––-∞ (Fig.1)
Un exemplu relevant este clonarea umană pentru scopuri medicale, care implică, în esență, reproducerea identică a celulelor umane și a embrionilor. În prezent, acest proces se află la 0 pe acea axă, fiind interzis la nivel internațional printr-o convenție specifică, majoritatea țărilor aplicând interdicții absolute, inclusiv țara noastră. Totuși, perspectivele promițătoare ale aplicațiilor biomedicale derivând din clonarea celulelor umane stârnesc apeluri din partea cercetătorilor pentru o reconsiderare a acestei interdicții, sugerând o mutare graduală către ∞. Este anticipat ca, pe măsură ce cercetările genetice avansează, legalizarea clonării umane ar putea deveni o realitate în următoarele 20-30 de ani.
Un alt exemplu se referă la reglementarea avortului. Atunci când opțiunile de avort sigur nu existau, subiectul a fost scos din intimitatea vieții femeii și adus în sfera publică, atât din cauza complicațiilor create de avorturi empirice, cât și datorită luptelor legale pentru recunoașterea acestui drept. Autoritatea de reglementare a putut decide, în funcție de viziunea sa filozofico-morală, de la interdicții totale, cum este cazul în anumite țări, până la reglementări mai permisive, așa cum a fost perioada de liberalizare a avortului în România între 1989 și 1996.
Apariția unor noi alternative biomedicale, cum ar fi pilula RU-486, oferă posibilitatea femeilor de a induce un avort în siguranță, fără a ieși din sfera privatei lor vieți. Aceasta schimbă criteriile de reglementare, determinând autoritățile să se adapteze și să țină cont de dreptul femeii la intimitate, în fața procedurilor avortive.
Indiferent de poziția într-o astfel de reglementare, autorii legilor pot susține că au respectat principiile etice. Ultraconservatorii pot argumenta că protejează fătul, în timp ce ultraliberalii pot afirma că au în vedere prioritatea vieții mamei, mai ales când avortul este influențat de factori sociali.
Articol redactat de Victor Dobozi, partener la STOICA & ASOCIAȚII.
[1] Detalii suplimentare pot fi găsite în raportul intitulat 'Is Human Reproductive Cloning Inevitable: Future Options for UN Governance', realizat de Chamundeeswari Kuppuswamy și colab., în cadrul Programului de Biodiplomatie, Universitatea Națiunilor Unite.
[2] Testimonii istorice și legislative referitoare la avort în România sunt documentate în lucrările desfășurate de specialiști, relevând evoluțiile semnificative din acest domeniu.
[3] Situația întreruperilor empirice de sarcină este diferită din punct de vedere al legalității și eficienței față de metodele medicale autorizate, avortul medicamentos având avantaje semnificative.
Articol creat cu sprijinul STOICA & ASOCIAȚII.
