Votul online: între aspirații sociale și realități tehnologice. Este România pregătită?

Pe 19 mai, România va finaliza o nouă rundă de alegeri tradiționale, cu buletine de vot pe hârtie și prezență fizică la urne. Într-o epocă în care interacțiunile digitale devin tot mai comune, se pune întrebarea: de ce nu avem opțiunea de a vota online?

Publicul, în special diaspora și tinerii, își exprimă clar dorința pentru un sistem de vot online (cunoscut și sub numele de vot electronic la distanță). Imaginile cu mii de români stând la cozi interminabile în Londra, Paris sau München, fără a putea vota în 2014, au avut un impact puternic asupra opiniei publice. Frustrarea înregistrată de diaspora a intensificat dezbaterea despre necesitatea unei soluții moderne: votul online. Totuși, în momentul în care trecem de la dorință la realitate, apar întrebări legitime: este tehnologia sigură? Putem avea încredere că votul online va fi corect și confidential? Cât de pregătită este România din punct de vedere al infrastructurii digitale?

Un sondaj recent efectuat de AtlasIntel, în colaborare cu Metaminds, a constatat că 70% din români ar vota online dacă ar avea această opțiune. Deși există un interes crescut, votul electronic implică o rețea complexă de tehnologii, standarde și riscuri. Votul online nu este o simplă aplicație, ci o infrastructură de încredere. Tot mai multe voci susțin că adoptarea votului online este o direcție naturală și imperativă pentru viitorul democrației românești. Să examinăm avantajele potențiale ale votului electronic, provocările și riscurile asociate, învățămintele din experiența altor țări, precum și nivelul de încredere și capacitatea de implementare a României.

Ce ar însemna implementarea votului online în România?

Pentru a înțelege implicațiile acestui pas, am discutat cu un expert de la Metaminds, companie românească specializată în infrastructură digitală.

„Implementarea votului online în România nu înseamnă doar dezvoltarea unei aplicații sau a unei platforme. Este esențial să construim un ecosistem digital în care identitatea fiecărei persoane este verificată criptografic, datele sunt protejate integral, iar procesul este supus auditurilor în timp real. Este vital să avem interoperabilitate între registrele statului, standarde de securitate avansate și, cel mai important, să obținem încrederea publicului. Tehnologic, este fezabil, dar trebuie conceput ca o infrastructură națională, nu ca o soluție punctuală.”

– Marius Marinescu, Chief Technology Officer, Metaminds

Încrederea – fundamentul votului digital

Tehnologia poate asigura securitate, dar încrederea cetățenilor trebuie câștigată, nu presupusă. Lipsa de transparență, fragmentarea sistemelor și birocrația sunt provocări existente, reflectate și în sondajul Metaminds, care arată că peste 69% dintre români consideră birocrația ca principala barieră în digitalizarea serviciilor publice.

Beneficiile votului online

Susținătorii votului online menționează numeroase avantaje pentru procesul democratic. Accesibilitatea sporită este cel mai frecvent invocat beneficiu. Un sistem de vot online le-ar permite cetățenilor să își exprime opțiunea de oriunde s-ar afla, fără a fi nevoiți să se deplaseze la o secție de vot. Cei din diaspora ar beneficia semnificativ, evitând să parcurgă distanțe mari sau să aștepte la cozi lungi. Franța oferă un exemplu convingător: în 2012, când a introdus votul online pentru cetățenii săi din străinătate, 60% dintre aceștia au optat pentru varianta electronică. Acest lucru evidențiază o cerere uriașă din partea diasporei pentru o astfel de facilitate. Pentru românii din întreaga lume, votul online ar elimina obstacolele geografice și i-ar aduce mai aproape de urne.

Un alt avantaj este participarea crescută la vot, în special pentru cei care găsesc metoda tradițională incomodă. O platformă online ar putea atrage tinerii familiarizați cu tehnologia și persoanele ocupate, care în prezent nu votază din lipsă de timp. Deși studiile internaționale sugerează că impactul asupra ratei de participare poate varia (Norvegia, de exemplu, nu a observat o creștere semnificativă după pilotarea votului online), pentru anumite categorii, diferența ar fi considerabilă. Diaspora și alegătorii cu mobilitate redusă (vârstnici sau persoane cu dizabilități) ar avea, pentru prima dată, șanse egale de a vota față de cei din țară. Este o chestiune de incluziune: votul electronic ar permite fiecărui cetățean să își exercite dreptul democratic fără obstacole logistice.

De asemenea, eficiența administrativă a procesului electoral s-ar îmbunătăți semnificativ. Voturile transmise electronic ar putea fi numărate automat imediat după încheierea scrutinului, eliminând necesitatea centralizării manuale a buletinelor și reducând riscul erorilor de numărare. Gândiți-vă la miile de procese-verbale completate manual și la erorile de transcriere – toate acestea ar putea fi eliminate sau reduse drastic. Rezultatele ar putea fi anunțate în câteva minute după închiderea urnelor, nu după ore sau zile de numărare. În plus, multe costuri ar scădea, inclusiv cele legate de hârtie și logistică (numărul de membri în secții, ștampilele și urnele de vot). Examinarea modelului Estoniei demonstrează că votul online poate fi și economic avantajos, costurile pe votant fiind de aproximativ zece ori mai mici decât cele ale votului tradițional. Desigur, votul electronic nu ar înlocui imediat votul clasic, dar oferirea lui ca alternativă ar eficientiza procesul, diminuând aglomerarea de la secțiile de votare.

Nu în ultimul rând, votul online ar putea moderniza viața publică. Ar demuestra că instituțiile statului se adaptează la tehnologie și facilitează interacțiunea cetățeanului cu statul. Pentru o generație obișnuită să rezolve multe sarcini printr-un click, democrația la un click distanță pare o evoluție normală. Acest aspect ar putea revitaliza democrația, făcând-o mai accesibilă și apropiată de oameni, un ideal important într-o perioadă în care observăm tendințe de apatie civică și neîncredere în instituții.

Riscuri și provocări: de ce există ezitări?

Desigur, dacă votul online ar fi fost lipsit de probleme, ar fi fost deja adoptat la scară largă. Deși atractiv, votul online vine cu riscuri semnificative, pe care experții și autoritățile electorale le analizează cu precauție. Principala preocupare se concentrează pe securitatea cibernetică. De asemenea, trebuie să ne gândim la accesul inegal la tehnologie. Nu toți cetățenii din România au acces constant la internet sau competente digitale solide. Dacă s-ar introduce votul online, ar putea fi dezavantajate categoriile deja vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă sau cele din zone rurale fără conexiuni stabile la internet. Acestea s-ar putea simți intimidate sau excluse de noul sistem. Totuși, o soluție echilibrată ar fi ca votul online să fie opțional, păstrând varianta clasică disponibilă. Dacă, în timp, votul online devine predominant, trebuie implementate măsuri de incluziune digitală.

Este important de menționat că riscurile nu sunt de neglijat, dar pot fi gestionate. Multe dintre ele pot fi abordate prin măsuri tehnice și organizatorice, cum ar fi criptarea avansată, audituri independente periodice și protocoale de verificare a votului. Provocarea principală este să găsim un compromis între a facilita procesul de vot și a proteja integritatea acestuia.

Ce putem învăța din experiențele altor țări?

România nu este singura țară care se confruntă cu această dilemă. La nivel global, puține țări au implementat votul online la alegeri naționale, dar multe au desfășurat proiecte pilot în acest sens.

Estonia este considerată un lider global în votul online, introducând această opțiune în 2005 și folosind-o la alegeri parlamentare din 2007. Popularitatea sistemului estonian a crescut constant: la alegerile parlamentare din 2021, 47% dintre estonieni au votat online, iar în 2023, pentru prima dată, mai mult de jumătate din voturi au fost exprimate electronic. Estonia demonstrează că o societate poate adopta pe deplin această tehnologie, cu condiția să existe infrastructură adecvată și încredere publică. Succesul Estoniei se bazează pe un sistem solid de identificare electronică a cetățenilor și pe posibilitatea de a schimba votul. Astfel, un alegător care votează online poate să își modifice votul atât online, cât și fizic, iar ultima opțiune va anula pe prima. Acest mecanism ingenios atenuează temerile legate de votul nesecurizat.

În Norvegia, participarea la votul online a fost de 85.5% în timpul unei referendumul local din Finnmark (2018), însă autoritățile au comandat studii ce au arătat o reticență semnificativă a publicului cu privire la securitatea și confidențialitatea votului. Deși proiectele pilot desfășurate între 2011 și 2013 nu au avut suport politic suficient, Guvernul norvegian a decis în 2014 să renunțe la extinderea votului online, revenind la modalitățile tradiționale.

Elveția a adoptat o abordare graduală, concentrându-se pe diaspora. Procesul de e-voting a început în anii 2000 și s-a extins treptat, ajungând ca în anumite scrutinuri, până la 50% din cetățenii elvețieni din străinătate să voteze online. Deși nu a implementat un sistem național, Elveția a permis regiunilor să-și aleagă soluțiile, respectând cerințe stricte pentru verificarea voturilor. Astăzi, Elveția continuă să avanseze cu prudență, asigurându-se că sistemele sunt testate riguros înainte de extindere.

Franța a avut o abordare echilibrată, introducând votul online pentru diaspora în 2003. Deși a avut succes la început, guvernul a suspendat votul online în 2017 din motive de securitate cibernetică, dar a revenit asupra acestei decizii ulterior, limitându-l la anumite tipuri de alegeri. Aceasta arată că se pot lua decizii nuanțate, unde se poate implementa votul online acolo unde beneficiile sunt evidente.

Încrederea publicului și obstacolele locale în România

În România, votul online nu este disponibil la niciun tip de alegeri publice. În prezent, românii pot vota doar în mod tradițional sau prin corespondență, care, deși o opțiune la distanță, are limite. Votul prin corespondență este relativ recent, fiind extins în 2019 pentru alegeri prezidențiale, dar procesul este complicat și necesită timpi de așteptare. Votul online ar face aceste proceduri mult mai simple, dar, din păcate, propunerile au rămas la stadiu de discuție.

Acest subiect de vot online a fost abordat în mod constant în ultimul deceniu, mai ales după scandalurile legate de votul din diaspora. Anul 2014 a fost un moment de cotitură, generând o presiune publică totală pentru o soluție. Deși s-a adoptat votul prin corespondență, votul online este încă absent. Obstacolele birocratice și tehnice restante includ lipsa unui sistem adecvat de identificare digitală. În Estonia, e-votingul a fost posibil după emiterea cărților de identitate electronice pentru întreaga populație. În România, abia acum încep să fie emise cărțile electronice de identitate, iar adoptarea sistemului progresează lent. Fără un mecanism de autentificare sigură, orice sistem de vot online ar fi vulnerabil la fraude. O alternativă ar putea fi combinația de coduri și verificări video, dar soluția eficientă ar fi un ID electronic național.

De asemenea, infrastructura IT și expertiza tehnică disponibile sunt factori esențiali. România beneficiază de specialiști IT bine pregătiți, capabili să dezvolte o platformă de e-vot. Totuși, este important ca orice sistem să fie testat și certificat riguros înainte de lansare. Acest lucru necesită timp și resurse economice.

Cel mai important aspect pentru succesul sistemului de vot, fie el tradițional sau electronic, este încrederea publicului. În România, neîncrederea în procesele electorale este o realitate, alimentată de istoricul acuzațiilor de fraudă. Dacă lipsim de încredere în votul tradițional, scepticismul față de o soluție online devine evident. Autoritățile trebuie să comunice clar despre cum funcționează platforma, măsurile de securitate implementate și să abordeze riscurile asumate. Este esențial să demonstrăm că votul electronic este un proces auditabil, la fel de sigur ca votul clasic.

Introducerea unor programe-pilot locale este vitală. Implementările graduale, cum ar fi testarea unui sistem în diaspora sau într-o zonă specifică, ar ajuta la identificarea problemelor și la obținerea încrederii publicului. Cum ar putea arăta acest lucru? O posibilitate ar fi ca proporția de alegători să participe online la viitoarele alegeri locale.

În concluzie, un pas necesar, dar cu o abordare prudentă.

Per ansamblu, votul online implică riscuri, dar aduce beneficii evidente, mai ales în contextul României cu diaspora sa vastă. Cel mai periculos lucru ar fi stagnarea și neadaptarea. Cetățenii își doresc servicii publice digitale, iar democrația trebuie să se adapteze. Votul online nu este o opțiune gratuită, ci o posibilitate de a rezolva probleme concrete, ieșind din limitările geografice.

Pentru a valorifica aceste beneficii, România trebuie să navigheze cu atenție procesul de implementare. Țările precum Norvegia, Estonia, Elveția au testat și au învățat. Putem adopta cele mai bune practici: să începem cu prudență, să testăm riguros și să menținem transparența. Provocările nu ar trebui să ne descurajeze, ci să ne încurajeze să găsim soluții mai bune. Votul online este o direcție naturală și necesară, iar provocările care îl însoțesc ar trebui să inspire acțiuni responzabile.

Privind viitorul, votul online va deveni inevitabil și în România. Nu este o întrebare dacă vom adopta acest sistem, ci când. Când acel moment va veni, trebuie să fim pregătiți – cu legislație actualizată, infrastructură digitală robustă și cetățeni informați. Votul online reprezintă o direcție firească într-o lume digitalizată. Provocările nu ar trebui să ne sperie, ci să ne determine să găsim soluții eficiente. Democrația înseamnă adaptare, iar România are potențialul să facă acest pas cu încredere.

Articol susținut de Metaminds.