CFO Imperative: Inovația și analiza de date devin indispensabile în funcția financiară pentru a sprijini transformarea

CFO Imperative: Inovația și analiza de date devin indispensabile în funcția financiară pentru a sprijini transformarea
Bogdan Ion, Guillaume Macczak Foto: EY România
  • 94% dintre liderii financiari din România consideră tehnologia ca fiind crucială în îmbunătățirea eficienței funcției financiare; 73% dintre aceștia sunt activ implicați în guvernanța datelor, spre deosebire de 69% la nivel global; 79% dintre liderii financiari percep lipsa competențelor ca o barieră majoră, ceea ce indică o necesitate urgentă de prioritizare a inițiativelor de formare.

Cea mai recentă ediție a studiului EY „CFO Imperative: Enabling Financial Controllers to Shape the Future with Confidence” scoate în evidență importanța majoră a funcției financiare din România, subliniind necesitatea de a adopta inovația, deciziile fundamentate pe analiza datelor și colaborarea interdepartamentală pentru a face față provocărilor într-un mediu de afaceri în continuă schimbare. Studiul confirmă că liderii financiari trebuie să evolueze în fața unui context dinamic și să-și redefinească rolurile în organizații.

94% dintre liderii financiari din România consideră tehnologia esențială pentru eficientizarea funcției financiare, cu mult peste media globală de 65%. Acest fapt demonstrează un angajament accentuat pentru utilizarea instrumentelor digitale în scopul îmbunătățirii analizei și raportării financiare. Pe măsură ce organizațiile adoptă din ce în ce mai mult tehnologia, liderii financiari trebuie să fructifice aceste îmbunătățiri pentru a optimiza procesele și a oferi analize mai detaliate asupra performanței financiare.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale afirmă: „Companiile se pregătesc intens pentru o perioadă extinsă de instabilitate globală, unde creșterea economică globală se reduce, iar securitatea devine prioritară față de considerațiile economice. Într-un peisaj atât de incert, directorii financiari (CFO) trebuie să rămână flexibili, acționând cu precauție asupra oportunităților și riscurilor viitoare, construind astfel opțiuni strategice în modelele de afaceri. Ei contribuie la crearea unui cadru propice pentru progres, chiar și atunci când direcțiile exacte sunt greu de stabilit.”

Studiul relevă că 73% dintre liderii financiari din România sunt implicați activ în guvernanța datelor, un procent peste media globală de 69%. Această implicare poziționează controlorii financiari din România ca lideri în elaborarea strategiilor bazate pe date, care contribuie la îmbunătățirea performanțelor organizaționale. Deoarece engagement-ul lor în acest domeniu întărește conformitatea și promovează cultura responsabilității și transparenței, totuși doar 44% dintre liderii financiari locali au încredere în capacitatea controlorilor lor de a genera valoare, în comparație cu 78% la nivel global. Această prăpastie evidențiază necesitatea mai multă de sprijin și dezvoltare pentru a îmbunătăți abilitățile controlorilor financiari, adaptându-le astfel la cerințele strategice ale afacerii.

Guillaume Macczak, Partener, GBS & Finance Advisory Lead, EY România declară: „Controlorii financiari trebuie să meargă dincolo de conformitate și raportare pentru a deveni motorul principal al creării de valoare pe termen lung. Axându-se pe luarea deciziilor strategice și utilizând analiza de date, aceștia pot ajuta organizațiile să obțină o creștere sustenabilă și un avantaj competitiv. Acest lucru necesită libertatea de a se implica mai profund în activitatea de afacere, dedicând timp pentru a înțelege contextul din spatele cifrelor și sprijinind colegii. Este o schimbare necesară a culturii în multe organizații locale.”

Constatările studiului „CFO Imperative” subliniază importanța vitală a controlorilor financiari în modelarea viitorului domeniului financiar. În fața complexității în mediul de afaceri modern, aceștia trebuie să îmbrățișeze inovația, să încurajeze colaborarea și să folosească analiza bazată pe date pentru a asigura succesul organizatoric. Studiul reiterează necesitatea ca liderii financiari să se adapteze la peisajul în continuă transformare, adoptând tehnologiile emergente și promovând o cultură a învățării continue. Într-un context în care companiile se confruntă cu o creștere a complexității reglementării și transformării digitale, controlorii financiari trebuie să îmbine responsabilitățile tradiționale cu inovațiile strategice pentru a genera valoare pe termen lung.

Pe măsură ce controlorii financiari își extind rolurile dincolo de conformitate și raportare, ei devin parteneri strategici esențiali pentru organizațiile lor. Această evoluție necesită un set diversificat de abilități, care include nu doar expertiza tehnică în domeniul financiar, ci și competențe solide în leadership, comunicare și analiză. În România, cele mai pregnante nevoi de formare și sprijin pentru controlorii financiari, pentru a răspunde eficient schimbărilor din rolurile lor, sunt: adoptarea tehnologiilor emergente (73%), gestionarea automatizării (63%) și elaborarea strategiilor digitale (64%).

Se așteaptă de asemenea ca liderii financiari să ofere perspective valoroase în direcționarea strategiei de afaceri și a performanței organizaționale, ceea ce presupune colaborarea cu diverse departamente precum marketingul, operațiunile și resursele umane pentru a alinia obiectivele financiare cu cele ale afacerii. Promovând sinergia între departamente, controlorii financiari contribuie la integrarea considerentele financiare în procesul de decizie al organizației.

Deși studiul scoate în evidență transformarea funcției de controlor financiar în România, acesta identifică și provocări importante ce trebuie depășite. O provocare majoră este necesitatea formării continue și a dezvoltării profesionale. Mulți lideri financiari din România manifestă dorința de a obține instruire suplimentară în domenii precum analiza datelor, integrarea tehnologiilor și abilitățile de leadership. Organizațiile trebuie să investi în programe de formare care să le ofere controlorilor financiari aceste competențe necesare pentru a răspunde provocărilor dintr-un mediu de afaceri în continuă schimbare. Totodată, studiul indică faptul că liderii financiari din România se confruntă cu obstacole semnificative în atingerea performanței „de top.” Aproape 79% subliniază absența anumitor abilități ca o barieră majoră, ceea ce sugerează că organizațiile trebuie să prioritizeze inițiativele de dezvoltare profesională. Prin abordarea lacunelor de competențe, organizațiile pot încuraja controlorii financiari să adopte roluri mai strategice și să genereze valoare.

Conform liderilor financiari, analiza datelor reprezintă un aspect crucial pentru controlorii financiari din România, iar acest fapt este semnificativ mai mult (70%) comparativ cu omologii lor globali (51%). Având în vedere că organizațiile se bazează din ce în ce mai mult pe date pentru luarea deciziilor, importanța promovării unei culturi bazate pe analiza datelor devine esențială. Controlorii financiari joacă astfel un rol vital în îmbunătățirea acestei culturi, pledând pentru integrarea analizei de date și stimulând colaborarea între funcția financiară și celelalte departamente.

Studiul „CFO Imperative” confirmă, din nou, rolul esențial al controlorilor financiari în modelarea viitorului domeniului financiar. Având în vedere complexitățile moderne ale mediului de afaceri, aceștia trebuie să adopte inovația, să încurajeze colaborarea, să se concentreze pe crearea de valoare și să utilizeze perspectivele bazate pe date pentru a asigura succesul organizației. Investind în dezvoltarea personală și adaptându-se la contextul economic în continuă schimbare, controlorii financiari pot deveni contribuitori semnificativi pentru creșterea și sustenabilitatea organizațiilor.

***

Informații despre EY România

EY reprezintă una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel mondial, având 392.995 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri aproximative de 51,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024. Rețeaua sa este extrem de integrată la nivel global, resursele disponibile ajutându-l să le asigure clienților servicii adaptate pentru valorificarea oportunităților pe care le oferă piața globală.

Prezentă în România din 1992, EY oferă prin intermediul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova servicii integrate de audit, asistență fiscală, legală, strategie și tranzacții, precum și consultanță pentru companii locale și internaționale.

Birourile EY se află în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. În 2014, EY România s-a alăturat competiției mondiale dedicate antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul competiției locale reprezintă România în finala mondială, care are loc anual în luna iunie la Monte Carlo, unde se decernează titlul de World Entrepreneur Of The Year. Pentru detalii suplimentare, vizitați www.ey.com

Informații despre studiu

Studiul „CFO Imperative Series: Enabling Controllers to shape the future with confidence” a fost realizat de EY România utilizând platforma Qualtrics XM, între decembrie 2024 și ianuarie 2025. Sondajul a avut la bază 85 de respondenți, lideri financiari din diverse industrii și niveluri de venituri. Datele colectate la nivel local au fost comparate cu rezultatele raportului global EY, iar raportul final a fost redactat între martie și aprilie 2025.

Proporția respondenților include: 58% CFO, 37% directori sau manageri financiari și 5% controlori financiari sau echivalenți. Această diversitate în structura răspunsurilor reflectă o paletă variată de perspective asupra rolului controlorului financiar în mediul de afaceri românesc.

Articol realizat cu sprijinul EY România

Recomandari
Show Cookie Preferences