George Simion se implică în cazul tânărului de 20 de ani decedat din cauza unei supradoze: „Îmi cer iertare părinților” / Critică pe alții, nu pe rivalii săi

George Simion se implică în cazul tânărului de 20 de ani decedat din cauza unei supradoze: „Îmi cer iertare părinților” / Critică pe alții, nu pe rivalii săi
George Simion Inquam Photos / George Călin

Liderul AUR, George Simion, îl acuză pe ministrul de interne, Cătălin Predoiu. „Dacă ar avea măcar un strop de onoare, domnul Predoiu ar fi demisionat demult. Însă, având în vedere că nu are, vreau să-l anunț că zilele lui la conducerea ministerului de interne sunt numărate”, a scris Simion pe blog.

„Trăim într-o țară în care tinerii mor în public, iar cei care ar putea interveni nu fac nimic. Ministerul de Interne tace, poliția nu reacționează, iar familiile suferă și se întreabă: unde este statul? Permiteți-mi, ca om și părinte, nu ca politician, să îmi cer iertare în fața tuturor părinților care și-au pierdut copiii în lupta cu drogurile și cu negligența unui stat care s-a făcut nevăzut atunci când era nevoie”, a declarat George Simion.

Simion acuză că autoritățile sunt mai preocupate să elimine postări cu conținut politic pe rețelele sociale, în loc să acționeze împotriva traficanților de droguri.

„Suntem într-o Românie în care dealerul care i-a furnizat droguri lui Vlad Pascu continuă să transmită în direct pe TikTok, în timp ce Ion Cristoiu este cenzurat. Conturile lui sunt suspendate, iar postările lui Marius Tucă sunt șterse. Asta e România în 2025: dacă mori în direct, autoritățile nu acționează. Dacă spui adevărul, ești blocat, amendat, sau chiar chemat la audieri”, continuă Simion.

George Simion consideră că Cătălin Predoiu este responsabil pentru problematica rețelelor infracționale care operează liber pe platformele sociale, în timp ce poliția pare mai interesată de limitarea libertății de exprimare.

„Totul se întâmplă sub tăcerea asurzitoare a domnului Predoiu, ministrul de interne. El ar trebui să protejeze vieți și să lupte împotriva infracționalității. În schimb, coordonează poliția politică și nu lupta cu criminalitatea. Când jurnaliștii sunt reduși la tăcere, iar traficanții sunt lăsați în libertate, nu mai avem un stat democratic!”, concluzionează liderul AUR.

El subliniază că absența poliției este vizibilă în zonele unde tinerii se confruntă cu dependența, în timp ce forțele de ordine sunt foarte active la proteste pașnice.

„Dacă ar fi avut măcar un strop de onoare, domnul Predoiu ar fi demisionat demult. Dar pentru că nu are, vreau să-l anunț că zilele lui la minister sunt numărate. Din momentul în care voi deveni președinte, curățenia va începe cu Ministerul de Interne și nu se va opri până când fiecare funcționar va respecta viața românilor”, a declarat Simion.

Cazul decesului lui Rareș Ion

Rareș Ion, un tânăr de 20 de ani și prieten al lui Vlad Pascu, a murit marți în urma unei supradoze de droguri, potrivit poliției. Incidentul a fost transmis live pe TikTok de Tudor Duma, cunoscut sub numele de Maru, cel care a fost condamnat în prima instanță pentru traficul de droguri legat de accidentul din 2023.

Pe 14 aprilie, Rareș s-a întâlnit cu Maru într-un apartament din București, unde a intrat live pe TikTok. Conform Antena 3, tânărul a consumat droguri în timpul transmisiei, fiind instigat de Tudor Duma. Rareș a leșinat, în timp ce 300 de urmăritori pe rețea îi cereau lui Maru să sune la salvare.

Maru a declarat: „Nu pot să închid live-ul imediat”, în timp ce Rareș se afla pe podea.

Iubita lui Tudor Duma a intervenit și a chemat ambulanța. Rareș a fost transportat ulterior la Spitalul Floreasca. Mama lui Rareș a ajuns și ea la spital, dar nu este clar dacă aceștia au solicitat externarea sau dacă medicii au considerat că tânărul era stabil.

Rareș a ajuns acasă dimineața, în jurul orei 6:00, iar patru ore mai târziu, a fost găsit decedat de fratele său.

Recomandari
Show Cookie Preferences